Forum Creştin

FORUMUL ORTODOX – TEOLOGIE.NET
Pentru cei ce cred conştient! Forumul conţine discuţii pe diferite teme, fişiere video şi audio, precum şi posturi de Radio online.

 

14 Comentarii

You can Scrie un comentariu, or trackback from your own site.

  1. aciciram says:

    Buna dimineata,vreau sa dau raspuns cu privire la anul 1914 la sectiunea “Profetii neinplinite ale Martorilor lui Iehova”

  2. aciciram says:

    Guvernul lui Dumnezeu investit cu putere

    TIMP DE milenii oamenii credinţei au trăit în aşteptarea zilei în care guvernul lui Dumnezeu va fi investit cu putere.

    De exemplu‚ Biblia vorbeşte despre loialul Avraam care „aştepta oraşul care are temelii adevărate‚ oraş al căruri constructor şi făuritor este Dumnezeu“ (Evrei 11:10).

    Acel „oraş“ este Regatul lui Dumnezeu. Dar de ce un „oraş“?
    Deoarece în antichitate oraşele erau guvernate frecvent de către regi. Astfel că adesea oraşul era identificat cu regatul.

    2 Regatul lui Dumnezeu era o realitate pentru primii discipoli ai lui Cristos (Matei 20:20–23).
    O întrebare le frămînta însă mintea:

    Cînd va începe Cristos să domnească împreună cu ei?

    Într-o zi‚ cînd Isus li s-a arătat după înviere‚ discipolii săi l-au întrebat: „Doamne‚ în timpul acesta vei restabili regatul lui Israel?“ (Fapte 1:6).

    Eşti şi tu la fel de nerăbdător să cunoşti momentul cînd Cristos trebuie să fie investit cu putere?

    GUVERNUL PENTRU CARE SE ROAGĂ CREŞTINII
    3 Cristos şi-a învăţat discipolii să se roage astfel:

    „Să vină regatul tău. Să se înfăptuiască voinţa ta pe pămînt aşa ca în cer“ (Matei 6:9‚ 10).

    Poate însă că vei întreba: ’Dar nu a fost Dumnezeu întotdeauna Rege?

    Dacă da‚ atunci de ce ne mai rugăm să vină Regatul său?‘
    4 De fapt Biblia îl numeşte pe Iehova „Rege al eternităţii“ (1 Timotei 1:17).

    Ea spune: „Iehova însuşi şi-a stabilit ferm tronul său în ceruri; şi propria sa regalitate a dominat asupra tuturor lucrurilor“ (Psalm 103:19).

    Aşadar‚ Iehova a fost întotdeauna Suveranul absolut al întregului univers (Ieremia 10:10).

    Însă din cauza răzvrătirii din Eden împotriva suveranităţii sale‚ Dumnezeu a adus în existenţă un guvern special.

    Acesta este guvernul pentru care Isus Cristos şi-a învăţat discipolii să se roage şi care va pune capăt problemelor cauzate de răszvrătirea lui Satan Diavolul şi de toţi cei care au respins conducerea lui Dumnezeu.

    5 Acest nou guvern sau Regat este investit cu putere de către marele Rege‚ Iehova Dumnezeu.

    Acesta este Regatul său. Biblia îl numeşte „regatul lui Dumnezeu“ (Luca 9:2‚ 11‚ 60‚ 62; 1 Corinteni 6:9‚ 10; 15:50).

    Şi deoarece Iehova l-a numit pe Fiul său conducător al acestui Regat‚ mai este numit şi Regatul lui Cristos (2 Petru 1:11).

    După cum am văzut într-unul din capitolele precedente‚ în acest Regat vor domni împreună cu Cristos încă 144 000 de persoane luate dintre oameni (Apocalips 14:1–4; 20:6).

    De aceea Biblia îl mai numeşte şi „regatul lor“. — Daniel 7:27.

    6 Unii spun că Regatul a fost investit cu putere în anul în care Cristos s-a înălţat la cer şi că domnia sa (a lui Cristos) a început în momentul cînd a revărsat spiritul sfînt peste discipolii săi‚ la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. (Fapte 2:1–4).

    Dar guvernul lui Dumnezeu‚ care trebuia să pună capăt problemelor cauzate de răzvrătirea lui Satan‚ nu şi-a început domnia în anul acela.

    Nimic nu lasă să se înţeleagă că acel „copil de parte bărbătească“ sau guvernul lui Dumnezeu şi al lui Cristos ar fi venit atunci în existenţă şi că ar fi început să guverneze (Apocalips 12:1–10).

    Dar a primit oare Isus vreun regat în anul 33 al erei noastre?

    7 Da‚ Isus a început atunci să domnească peste adunarea discipolilor săi chemaţi să i se alăture în ceruri.

    De aceea‚ Biblia spune că‚ deşi erau pe pămînt‚ ei au fost transferaţi „în regatul Fiului iubirii sale [a lui Dumnezeu]“ (Coloseni1:13).

    Dar acest „regat“ sau guvernare pe care Isus o exercită asupra creştinilor a căror speranţă era de a trăi în cer‚ nu era guvernul pentru care el şi-a învăţat discipolii să se roage.

    Aceasta era o guvernare exercitată numai asupra celor 144 000 de persoane chemate să domnească împreună cu el în ceruri.

    Pe tot parcursul secolelor ei au fost singurii săi supuşi.

    Astfel‚ această stăpînire sau „regatul Fiului iubirii“ lui Dumnezeu va lua sfîrşit atunci cînd ultimul dintre aceşti supuşi ai săi se va întîlni cu Cristos în cer.

    Atunci ei nu vor mai fi supuşi ai lui Cristos‚ ci regi împreună cu el în mult aşteptatul Regat sau guvern al lui Dumnezeu. Apoc.20: 4

    „Şi am văzut nişte tronuri şi pe cei ce stăteau pe ele.

    Şi lor li s-a dat putere să judece.
    Da, am văzut sufletele celor executaţi cu securea pentru mărturia pe care au depus-o despre Isus şi pentru că au vorbit despre Dumnezeu, da, sufletele celor care nu i se închinaseră nici fiarei, nici imaginii ei şi care nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână.

    Ei au revenit la viaţă şi au domnit ca regi cu Cristos o mie de ani.

    5 (Ceilalţi morţi n-au revenit la viaţă până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere.

    6 Fericit şi sfânt este cel ce are parte de prima înviere.

    Asupra lor moartea a doua nu are autoritate, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el în cei o mie de ani.

    EL ÎNCEPE SĂ DOMNEASCĂ ÎN MIJLOCUL DUŞMANILOR SĂI

    8 Cînd‚ după învierea sa‚ Cristos s-a reîntors la cer‚ el nu a început imediat să guverneze.

    El trebuia să aştepte scurgerea unei perioade de timp aşa cum arată apostolul Pavel:

    „Acesta [Cristos] a oferit pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu‚ aşteptînd de atunci ca duşmanii săi să fie puşi ca un scăunel pentru picioarele sale“ (Evrei 10:12‚ 13).

    Cînd‚ pentru Cristos‚ a sosit timpul să-şi înceapă domnia‚ Iehova i-a spus:

    „Du-te să subjugi [sau‚ să domneşti] în mijlocul duşmanilor tăi.“ — Psalm 110:1‚ 2‚ 5‚ 6.

    9 Nu trebuie să ne mire faptul că guvernul lui Dumnezeu are duşmani‚ deoarece nu toţi oamenii sînt gata să accepte ca un guvern să le impună să facă binele.

    Astfel după ce Biblia arată modul în care Iehova şi Fiul său vor prelua guvernarea universală‚ ea spune că „naţiunile s-au mîniat“ (Apocalips 11:15‚ 17‚ 18).

    Influenţate de către Satan‚ naţiunile se opun Regatului lui Dumnezeu.

    10 Cînd guvernul lui Dumnezeu a fost investit cu putere‚ Satan şi îngerii săi erau încă în ceruri.

    În urma opoziţiei acestora‚ în cer a izbucnit un război.

    Satan şi îngerii săi au fost azvîrliţi din cer şi o voce a zis:

    „Acum a venit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său.“

    Da‚ guvernul lui Dumnezeu a fost investit cu putere! Cerurile s-au bucurat‚ deoarece Satan şi îngerii săi au fost azvîrliţi de acolo.
    Biblia spune: „Bucuraţi-vă ceruri şi voi care locuiţi în ele.“ — Apocalips 12:7–12.

    11 S-a bucurat oare şi pămîntul de lucrul acesta? Nu!

    Pentru el a început un necaz fără precedent.

    Biblia zice: „Vai de pămînt şi de mare‚ pentru că Diavolul a coborît spre voi‚ cu mare mînie‚ ştiind că are o scurtă perioadă de timp“ (Apocalips 12:12).

    Să reţinem deci următorul lucru:

    Instaurarea Regatului lui Dumnezeu nu trebuia să aducă imediat o pace pe pămînt.

    Adevărata pace urma să vină mai tîrziu‚ cînd Regatul lui Dumnezeu îşi va exercita autoritatea peste tot pămîntul‚ adică la sfîrşitul acestei „perioade de timp“‚ cînd Satan şi îngerii săi vor fi puşi în imposibilitatea de a mai face răul.

    12 Dar cînd a avut loc azvîrlirea lui Satan din cer‚ provocînd „vai“ pe pămînt pentru „o scurtă perioadă de timp“?

    Cînd va începe Regatul lui Dumnezeu să-şi exercite domnia?

    Vorbeşte oare Biblia despre aceste lucruri? Sigur că da.

    Cu secole înainte ea a profeţit prima venire a Fiului lui Dumnezeu ca om‚ pentru a deveni Mesia.

    De fapt‚ ea a indicat chiar şi anul cînd el va deveni Mesia.

    Dar cum stau lucrurile cu preluarea puterii de către Mesia sau Cristos?
    Biblia nu ne lasă mai puţin informaţi nici cu privire la această temă.
    13 A profeţit oare Biblia anul venirii lui Mesia pe pămînt?
    Daniel a scris:
    „De la ieşirea cuvîntului pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului pînă la Mesia Conducătorul vor fi şapte săptămîni‚ precum şi şaizeci şi două de săptămîni“‚ adică 69 de săptămîni în total (Daniel 9:25).

    Totuşi acestea nu sînt 69 de săptămîni reale‚ deoarece ele înglobează 483 de zile.
    Aici este vorba de 69 de săptămîni de ani sau de 483 de ani. (Vezi Numere 14:34.)
    Ordinul rezidirii zidurilor Ierusalimului a fost dat în anul 455 î.e.n. (Neemia 2:1–8).
    Astfel că cele 69 de săptămîni de ani s-au împlinit cu 483 de ani mai tîrziu‚ adică în anul 29 e.n.‚ cînd Isus s-a prezentat la Ioan pentru a fi botezat şi cînd a fost uns cu spiritul sfînt‚ devenind Mesia sau Cristos. — Luca 3:1‚ 2‚ 21–23.

    GUVERNUL DIVIN ÎŞI EXERCITĂ PUTEREA

    14 Care text biblic indică anul în care Cristos a început să-şi exercite puterea ca Rege al guvernului lui Dumnezeu?

    Să privim din nou în cartea lui Daniel (Daniel 4:10–37).

    Aici citim că un copac al cărui vîrf ajungea pînă la ceruri îl prefigura pe Nabucodonosor‚ regele Babilonului.

    El era cel mai mare monarh al epocii sale. Cu toate acestea, regele Nabucodonosor a fost silit să recunoască faptul că cineva superior lui domnea.

    Acesta este „Cel Preaînalt“‚ sau „Regele cerurilor“‚ Iehova Dumnezeu (Daniel 4:34‚ 37).

    Astfel acest copac al cărui vîrf ajungea pînă la ceruri simbolizează domnia supremă a lui Iehova cu privire la pămînt.

    O vreme‚ Iehova şi-a exercitat suveranitatea prin intermediul regatului instituit asupra naţiunii Israel. De aceea se spune că regii din tribul lui Iuda stăteau pe „tronul lui Iehova“. — 1 Cronici 29:23.

    15 Conform capitolului 4 al cărţii lui Daniel‚ copacul cel mare a fost doborît.

    Trunchiul însă i-a fost lăsat în pămînt şi a fost prins în cercuri de fier şi de aramă‚ pentru a-l împiedica să dea vlăstare pînă la momentul stabilit de către Dumnezeu‚ cînd legăturile vor fi înlăturate şi copacul va putea creşte din nou.

    Dar cum şi cînd a fost „doborîtă“ domnia lui Dumnezeu?

    16 Regatul lui Iuda‚ instituit de Iehova‚ a devenit atît de corupt încît Iehova l-a autorizat pe regele Nabucodonosor să-l distrugă sau să-l „doboare“.

    Lucrul acesta s-a întîmplat în anul 607 înaintea erei noastre.

    Iată ce i s-a spus pe timpul acela lui Zedechia‚ ultimul rege din Iuda‚ care stătea pe tronul lui Iehova:

    „Scoate coroana. (. . .) Ea nu va fi a nimănui pînă cînd va veni acela care are dreptul legal şi lui vreau eu să i-o dau.“ — Ezechiel 21:25–27.

    17 Astfel domnia lui Dumnezeu simbolizată de acel „copac“ a fost doborîtă în anul 607 î.e.n. în sensul că aceasta a încetat să mai fie reprezentată de un guvern pămîntesc.

    În anul 607 î.e.n. a început deci o perioadă pe care Isus mai tîrziu a numit-o „timpurile fixate ale naţiunilor“ sau „vremurile neamurilor“ (Luca 21:24‚ Biblia Cornilescu).

    Pe parcursul acestor „timpuri fixate“ nici un guvern nu a reprezentat domnia lui Iehova pe pămînt.

    18 Dar ce urma să se întîmple la sfîrşitul „timpurilor fixate ale naţiunilor“?

    Iehova avea să-l investească cu putere pe „acela care are dreptul legal“‚ adică pe Isus Cristos.

    Aşadar‚ dacă am putea stabili momentul cînd s-au sfîrşit „timpurile fixate ale naţiunilor“‚ noi am afla momentul în care Cristos şi-a început domnia ca Rege.

    19 Conform capitolului 4 al cărţii lui Daniel‚ aceste „timpuri fixate“ vor fi „şapte timpuri“.

    Astfel‚ va trebui să treacă o perioadă de „şapte timpuri“ pe parcursul cărora domnia lui Dumnezeu‚ reprezentată prin „copac“‚ nu se va exercita pe pămînt (Daniel 4:16‚ 23).

    Care este durata acestor „şapte timpuri“?

    20 Din Apocalips capitolul 12 versetele 6 şi 14 înţelegem că 1 260 de zile sînt echivalente cu „un timp [sau 1 timp] şi timpuri [sau două timpuri] şi jumătatea unui timp“‚ adică în total trei timpuri şi jumătate.

    Astfel‚ „un timp“ ar corespunde cu 360 de zile. Cele „şapte timpuri“ ar echivala deci cu 2 520 de zile (360×7).
    Dacă se aplică regula biblică „o zi pentru un an“‚ cele „şapte timpuri“ corespund cu 2 520 de ani. — Numere 14:34; Ezechiel 4:6.

    21 Avîndu-şi începutul în anul 607 î.e.n.‚ „timpurile fixate ale naţiunilor“ trebuia să se încheie cu 2 520 de ani mai tîrziu‚ adică în 1914 e.n.
    Milioane de oameni încă în viaţă îşi amintesc de evenimentele care au marcat anul 1914 e.n.‚ cînd odată cu primul război mondial a început o epocă a necazurilor care s-a extins pînă în zilele noastre.

    Aceasta înseamnă că Isus Cristos şi-a început domnia ca Rege al guvernului ceresc al lui Dumnezeu‚ în anul 1914.

    Cît este de potrivit‚ aşadar‚ să ne rugăm ca Regatul investit cu putere „să vină“ şi să cureţe pămîntul de sistemul rău de lucruri‚ satanic! — Matei 6:10; Daniel 2:44.

    22 „Dar“‚ vei spune‚ „dacă Cristos a revenit deja‚ pentru a domni în Regatul Tatălui său‚ de ce nu-l vedem?“

    Continuarea intr-o alta postare.

    Se impune o precizare din partea mea:

    Stiu ca veti sari si ma veti contrazice cu fel de fel de argumente care mai de care mai dure-pentruca nu la toti le este dat sa inteleaga aceste lucruri tari.-

    Va rog din tot sufletul in numele lui IEHOVA si al lui CHRISTOS ISUS,in sinceritatea intima a inimii dv. puneti-va aceasta intrebate:

    “DACA ESTE POSIBIL SA AM DREPTATE SI VOI SA NU O LUATI IN CONSIDERARE??CE SE VA ALEGE DE VOI??

    Asa s-au opus si farisei din primul secol.

    Eu am dat dovezi biblice pentru ori ce afirmatie,nu am aberat fara suport biblic.

    Inca o precizare se impune:ca un adevarat crestin nu voi intra in polemici contradictorii cu dv. credeti ce vreti pe pielea dv.eu mi-am facut datoria.

    Dumnezeu IEHOVA si DOMNUL CHRISTOS sa va binecuvanteze cu sanatate multa,dar si cu intelepciune suficienta sa judecati daca am vorbit de la mine sau din BIBLIE.

  3. marcu says:

    ACICIRAM (MARICICO)…tu suferi de logoree?
    Nu mai posta comentarii kilometrice,pe care nici eu nu le citesc…darmite popii.
    Daca vorbesti (prea) mult,gresesti…ai postat niste expresii pleonastice.De exemplu,expresia NU AM ABERAT FARA SUPORT BIBLIC este asa,pt.ca nu poti abera CU SUPORT BIBLIC.
    Asa este si cu POLEMICI CONTRADICTORII.Nu exista polemici NECONTRADICTORII.Surioara..asta e.Vorbesti mult,gresesti.
    Pt.logica si argumentatie te felicit !

  4. aciciram says:

    Scuze d-le, era o ora foarte tarzie,eram concentrata mai mult asupra subiectului decat asupra pleonasmelor.

    Cand sunt odihnita si citesc postarile altora,am observat greseli chiar mai grave si chiar la cei cu pretentii mai mari……asa, cred ca este bine sa ne uitam la” barna” noastra si mai putin la” paiul” altuia.

    Sigur,multumesc si pe viitor voi fi mai atenta.

  5. marcu says:

    Incearca te rog sa fii mai succinta in exprimare.Asa faci si in predicare?Atunci…ti-ar trebui o luna sa parcurgi o strada….

  6. marcu says:

    Si…un martor al lui Iehova nu-si scuza erorile comparandu-le cu ale altora……

  7. aciciram says:

    Marcule,esti aspru ca un arici,judeci foarte bine pe altii,pe tine cand te judeci?

    Cu cine ai vrea sa ma compar? Nu cu tine sau cu cei langa care traiesc?

    De cand ai fost pus admin peste acest forum?

    Mi-am cerut scuze, ce mai vrei?
    Continui sa dai replici goale de dragul de a fi bagat in seama.

    Nu mai bine scriai ceva ziditor si incurajator,fara sa te consideri mare invatator? Sau vrei sa ramai singur pe forum?

    Vezi,nu mai sta asa incordat,ai sa te rupi,…..ai grija la riduri.

  8. marcu says:

    Nu sunt incordat deloc…si nu asteptam scuzele tale.Nu ai gresit cu nimic fata de mine,decat acum,in aceste recent comentariu al tau.Nu sunt “arici”..insa nu-mi place incultura ,nici nu agreez metoda de a ne scuza neamplinirile cu ale altora.
    Si…nu cred ca sunt singur pe unde comentez.Dimpotriva,dialogul se anima.Dar,Maricico…ai grija…nu te-am judecat…Ti-am aratat niste erori MARUNTE DAR REALE…atat.Mi-am permis un sfat: posteaza comentarii mai scurte.In fond,daca binevoiesti a reciti,pt.comentariul in sine,pt.mesajul acestuia te-am laudat.

  9. marcu says:

    P.S.: unde m-am prezentat eu a fi “mare invatator”? Posteaza fraza sau…cere-ti scuze,ca acum ai facut-o de oaie !

  10. aciciram says:

    Marcule! Faptul ca imparti mustrari si in stanga si in dreapta,ca pui la punct pe aricine face “GRESELI MARUNTE” asta ma facut sa-ti spun ca te dai invatator.

    Daca tot am facut “greseli marunte” de ce nu ai avea buna cuviinta sa treci cu vederea,ca inca nu am ajuns la stadiul de perfectiune,nici eu, nici domniile dv.

    Apoi in comentariu, tu singur ai spus ca ti-ai permis sa-mi dai sfaturi.

    Cine da sfaturi d-le Marcu?…..NU invatatorii? (pe cale de ratiune)

    Mai uita-te pe ultima postare si vizualizeaza, cat de tensionat esti,
    ma tem sa nu-ti scape ceva mai grozav decat “oaie”.

    “Scuze”?…..daca consideri ca le meriti si dupa acest raspuns,atunci ti le daruiesc cu placere,ca asa este crestineste.

    Pa,d-le Marcu,pe curand.

  11. aciciram says:

    Scuze ,m-a facut, in loc de ma facut

  12. marcu says:

    Maricico…nu-mi plac balivernele.Ori,tocmai asa ceva facem noi doi intr-un astfel de dialog.Mi-am permis sa-ti dau UN SINGUR sfat,Maricico:acela de a posta comentarii scurte,pt.ca pe cele lungi nu le citeste nimeni.Nu sunt deloc tensionat,nici nu “impart” mustrari in stanga si in dreapta.Cuvantul lui Dumnezeu mustra,nu eu.Eu imi apar fratii si surorile si nu discut cu scopul de a ma “baga in seama”.

  13. marcu says:

    Maricico… interpretezi ce-ti spun.SFAT ai primit ,nu SFATURI cum afirmi tu !!!

  14. Haitas Calin says:

    Doi martori ai lui Iebuba, se cearta ca doi nebuni ce si sint.Secta asta de rahat i-a inebunit de cap.Spirituali =drogati cu sectarisme.

Scrie un comentariu

Moldova Creştină 2009-2011