Archive for February, 2010

Despre soarta ereticilor (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei de Sf. Luca al Crimeei)

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21). Citeşte mai departe;

 

Biserica şi sectele de Pr. Dumitru Staniloaie

Dumnezeu, suprema existenta, este o viata iubitoare intre cele trei Persoane de o unica fiinta. Aceasta este prima dogma.

A doua este ca Dumnezeu, Cel in Treime, creeaza din iubire fapturile umane intr-o lume folosita in comun, ca sa-si extinda iubirea si la ele si sa-L iubeasca si ele.

A treia dogma este ca dupa ce fapturile umane refuzand iubirea au cazut in moarte, Tatal ceresc a trimis pe Fiul Sau la ele ca om, care mergand in iubirea Lui pana la moarte, ca sa invinga moartea in Sine si prin Sine si in ei moartea lor, daruindu-le celor ce vor voi viata de vesnica fericire in comuniune cu Dumnezeu cel in Treime. Aceasta e a treia dogma.

Fara un astfel de Dumnezeu iubitor si astfel de fapte ale Lui, urmarind un asemenea scop cu oamenii, daca existenta ar consta numai din ce da lumea aceasta, supusa unor legi oarbe, monotone si supusa atator mizerii ce sfarsesc cu moartea definitiva a persoanelor umane, ce apar rand pe rand, conceptie proprie mai tuturor filosofilor si religiilor panteiste, ea nu ar avea nici un sens. De unde si spre ce scop ar fi iubirea si datoriile faptelor bune cand totul decurge fatal, conform legilor oarbe ? Citeşte mai departe;

 

Câte nume dăm copiilor la Botez?

“Cate nume punem copilului?” Din pacate, aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi parinti, in momentul in care se gandesc la pruncul randuit lor de Dumnezeu. Consider ca ar fi cu mult mai potrivit ca cei doi parinti sa se intrebe: “Ce nume de sfant sa dam copilasului?” sau “Ce sfant ocrotitor sa alegem pentru copilas?”

Cu cat omul intelege mai putin Taina Sfantului Botez si unicitatea persoanei umane, in toata profunzimea ei, cu atat el trece cu vederea detalii semnificative privind Botezul. Astfel, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume, ba inca si nume auzite prin vreo melodie “la moda” sau prin vreo telenovela.

Care este randuiala de punere a numelui?

In cartea numita Molitfelnic, intre rugaciunile / randuielile legate de nasterea unui prunc este si cea intitulata “Rugaciunea la insemnarea pruncului cand i se pune numele”. Potrivit acestei randuieli, rugaciunea de punere a numelui se citeste in a opta zi dupa nastere, tot atunci cand si Pruncului Hristos i s-a pus numele. Pentru ca inca nu este botezat, pruncul este adus la Biserica, insa numai in pridvor sau in pronaos, unde si are loc aceasta randuiala. Citeşte mai departe;

 
Moldova Creştină 2009-2011