Arhiva pentru "Sectologie"
May 30th, 2013
admin
Cândva copiii învăţau la şcoală Ceaslovul şi Psaltirea. Când învăţau literele din alfabet, ei buchiseau primele cuvinte citind din aceste cărţi sfinte.
Astfel, din fragedă copilărie ei aveau un înţeles cuminte, decent, moral, şi chiar sfânt asupra vieţii… Boierii îşi dădeau copiii în seama unor dascăli care-i învăţau în primul rând tainele credinţei ortodoxe. Mulţi fii şi fiice de domnitori s-au şcolit chiar prin mănăstiri în rugăciune şi în asceză. Iată de ce avem un trecut demn şi eroic – pentru că strămoşii noştri au trăit în credinţă şi în evlavie, respectând, totodată, şi tradiţia, şi datinile poporului nostru ortodox.
Dar astăzi statul şi societatea-însăşi se separă tot mai mult de Biserică, rezultând din asta secularizarea tot mai mare şi chiar păgânizarea lumii creştine. Citeşte mai departe;
Postat în Neoprotestantism, Protestantism, Secte, Sectologie, ŞTIRI CREŞTINE
April 5th, 2013
admin
Postat în Erezii, Secte, Sectologie
March 13th, 2013
admin
Psihiatrul ortodox Dmitri Avdeev: NU FITI PARTASI LA LUCRARILE INTUNERICULUI!
Tu, Doamne, acopera-ma de oameni galcevitori, de draci si de patimile trupesti si de toate lucrurile necuvioase. (Din rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur)
Anii de ateism si de prigoana impotriva Ortodoxiei nu au trecut fara sa lase urme. Aproape doua generatii au crescut fara sa stie de Dumnezeu si de Sfanta Lui Biserica. Astazi traim vremuri foarte grele. Spre marea noastra durere, vidul duhovnicesc al unei parti (deloc mici) dintre contemporanii nostri se umple cu invataturi mincinoase, cu erezii, cu secte de tot felul, cu practici oculte.
Cu ajutorul acestor surogate unii se straduiesc sa dobandeasca mantuirea, altii vor vindecare de boli, altii sunt victime ale amagirii, ale manipularii psihologice sau ale propriei ignorante religioase. Oamenii care nu au credinta cea adevarata sunt panditi de superstitii, de tot felul de pseudo-valori (magie, ocultism s.a.m.d.). Citeşte mai departe;
Postat în Despre OZN, Despre vrăjitorie, Erezii, Secta "Martorii lui Iehova", Secte, Sectologie
February 18th, 2013
admin
Ce este o sectă? Prin definitie, secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură/organizatie initială, în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă. Există, de asemenea, secte desprinse din alte secte.
O sectă este un grup sau o miscare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată fată de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare si control care nu sunt etice (de exemplu, izolarea de prieteni si membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiilor, anularea individualitătii sau a judecătii critice, promovarea dependentei fată de grup si teama de a-l părăsi, etc.) în scopul atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunitătii. Citeşte mai departe;
Postat în Secte, Sectologie
January 8th, 2013
admin
Dumnezeu, suprema existenta, este o viata iubitoare intre cele trei Persoane de o unica fiinta. Aceasta este prima dogma.
A doua este ca Dumnezeu, Cel in Treime, creeaza din iubire fapturile umane intr-o lume folosita in comun, ca sa-si extinda iubirea si la ele si sa-L iubeasca si ele.
A treia dogma este ca dupa ce fapturile umane refuzand iubirea au cazut in moarte, Tatal ceresc a trimis pe Fiul Sau la ele ca om, care mergand in iubirea Lui pana la moarte, ca sa invinga moartea in Sine si prin Sine si in ei moartea lor, daruindu-le celor ce vor voi viata de vesnica fericire in comuniune cu Dumnezeu cel in Treime. Aceasta e a treia dogma.
Fara un astfel de Dumnezeu iubitor si astfel de fapte ale Lui, urmarind un asemenea scop cu oamenii, daca existenta ar consta numai din ce da lumea aceasta, supusa unor legi oarbe, monotone si supusa atator mizerii ce sfarsesc cu moartea definitiva a persoanelor umane, ce apar rand pe rand, conceptie proprie mai tuturor filosofilor si religiilor panteiste, ea nu ar avea nici un sens. Citeşte mai departe;
Postat în Secte, Sectologie, Teologie Ortodoxă
December 22nd, 2012
admin

Păcatul trecerii oamenilor la sectari este foarte mare, este un păcat împotriva Duhului Sfant, n-are iertare nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. De nu se vor întoarce la Biserica Ortodoxă sectarii sunt pierduţi! Biserica este mama noastră ea ne-a născut prin apă şi prin Duh, căci I-a spus Iisus lui Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea intra în împărăţia Cerurilor” (Ioan 3, 5).
Este un eres, o sectă numită “penticostali”, am fost la aceştia la casa lor de rugăciune la Vicovul de Sus, la Straja, că ei ziceau că au dreptul de a boteza cu Duhul Sfant. “Cine v-a spus vouă aşa ceva, de ce atâta mândrie în capul vostru? Căci botezul cu Duhul Sfânt nu se cere la creştini, acesta numai Apostolii l-au avut, care a venit în limbi de foc şi le-a dat Apostolilor putere să vorbească în toate limbile şi să facă minuni şi să învieze morţii. Deci, pentru noi este rânduit botezul cu apă şi cu Duh Sfânt”.
Sectarii sunt ramuri rupte de la Biserica lui Hristos. La Efeseni se spune, că noi suntem Biserica lui Hristos şi mădulare în parte, pe unul l-a pus Dumnezeu Apostol, pe unul prooroc şi altele, fiecare suntem mădulare ale Bisericii, nu că noi suntem Biserica, ci mădularele Bisericii, Biserica Universală este Trupul lui Hristos. Iisus a spus că toată viţa care rămâne în El aduce roadă, iar care nu rămâne în El se taie şi se aruncă în foc.
Citeşte mai departe;
Postat în Cinstirea icoanelor, Martorii lui Iehova, Secte, Sectologie
December 2nd, 2012
admin
După căderea cortinei de fier, care ne izola în plin sens al cuvîntului de lumea exterioară, «homo sovieticul» s-a pomenit că se transformă în «homo democraticus», iar o societate aflată în «plin comunism» s-a trezit a fi «postcomunistă». Ne-am pomenit într-un moment că trăim, sau măcar tindem să trăim, o altă viaţă, că suntem şi vom fi alţii decît am fost, că ajungem să apreciem adevăratele valori culturale şi materiale ale timpului.
Perspectivele unei vieţi noi dirijate de principii democratice (cu fracţiuni politice de toate culorile), cu o economie de piaţă, şi în sfîrşit, cu un asortiment “bogat” de noi forme de credinţă, ne fac să gîndim altfel, decît am făcut-o pînă acum, şi să ne percepem ca fiind alţii.
În virtutea faptului că omul manifestase dintotdeauna necesitatea promovării unui spirit de credinţă, golul spiritual creat în urma restricţiilor severe înaintate de “ateii comunişti”, se cerea a fi completat prin noi achiziţii, ceea ce favorizase apariţia şi consolidarea unor noi mişcări religioase, “de import”. Accesul la inovaţiile pluridisciplinare ale Occidentului, a generat şi cunoaşterea noutăţilor din arena religioasă a ţărilor Vest Europene. Citeşte mai departe;
Postat în Secte, Sectologie
November 6th, 2012
admin
Profesorul Alexandru Dvorkin, Dr. Folos., presedinte al Asociatiei “Sfantul Irineu din Lion”, (Patriarhiei Moscovei) pentru cercetare in domeniul religiei si al sectelor .
Mai presus de toate, păstrati pacea. Intr-adevar familia dvs. trece printr-o dificila incercare, dar nu s-a întâmplat nimic iremediabil. Cei mai mulţi dintre oamenii care au aderat la o secta, le părăsesc mai devreme sau mai târziu.
Cât de repede cel drag o părăseşte, şi cum va arăta el când va face aceasta, depinde în mare măsură si de dvs. şi de ceilalţi membri ai familiei.
Pregătiti-va pentru un efort pe termen lung.
Dacă cel drag nu poate fi ajutat în primele săptămâni de la contactul cu erezia, va trebui sa cunoasteti ca întoarcerea lui la o viaţa normala, in afara menghinii sectare va presupune un efort din partea întregii familii pe parcursul a cel puţin câteva luni, dacă nu ani. Pentru a putea fi capabil sa faceti fata unui asemenea efort trebuie sa cunoasteti foarte bine care trebuie sa fie atitudinea si comportamentul dvs. Citeşte mai departe;
Postat în Erezii, Secte, Sectologie
February 22nd, 2012
admin
O perspectiva psiho-sociologica si misionara
Capacitatea unei secte de a recruta adepti este determinanta pentru supravietuirea ei. Constiente de acest lucru, “noile secte” au construit un discurs adaptat caracteristicilor lumii moderne. Succesul acestui discurs este facilitat de specificul societatii de consum in mijlocul careia traim si care a reusit in mare masura sa deturneze pe om de la referintele sale spirituale traditionale si sa o indrepte spre relativism si hedonism material.
Astazi asistam la esecul acestui model social care a facut sa se nasca o societate fara repere, o societate care are insa nevoie sa creada si sa spere. Pe acest teren s-a format o adevarata “piata religioasa” care cuprinde oferte pentru toate gusturile si nevoile. Sectele au stiut sa invete din cele trei caracteristici de baza ale contemporaneitatii: individualism, materialism si nevoie de afiliere. Ele isi adapteaza permanent discursul la aceste trei nevoi, reusind sa umbreasca sau chiar sa anihileze discursurile traditionale. Citeşte mai departe;
Postat în Sectologie
June 13th, 2011
admin

Mai jos avem un studiu teologic despre cinstirea sfintilor si a moastelor în Biserica Adevărată și Unică a lui Hristos. Aceasta este mărturisirea ortodoxă despre sensul cinstirii lor și-l propunem spre studiu tuturor acelora care din neștiință sau chiar răutate hulesc aceste adevăruri. Îi invităm pe protestanti si neoprotestanți dimpreună cu tot soborul lor de secte și eretici să citească cu smerenie aceste cuvinte și să cugete la ele. Citeşte mai departe;
Postat în Cinstirea sfinţilor, Sectologie