Moldova Creştină

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21). Read the rest of this entry »

Dumnezeu, suprema existenta, este o viata iubitoare intre cele trei Persoane de o unica fiinta. Aceasta este prima dogma.

A doua este ca Dumnezeu, Cel in Treime, creeaza din iubire fapturile umane intr-o lume folosita in comun, ca sa-si extinda iubirea si la ele si sa-L iubeasca si ele.

A treia dogma este ca dupa ce fapturile umane refuzand iubirea au cazut in moarte, Tatal ceresc a trimis pe Fiul Sau la ele ca om, care mergand in iubirea Lui pana la moarte, ca sa invinga moartea in Sine si prin Sine si in ei moartea lor, daruindu-le celor ce vor voi viata de vesnica fericire in comuniune cu Dumnezeu cel in Treime. Aceasta e a treia dogma.

Fara un astfel de Dumnezeu iubitor si astfel de fapte ale Lui, urmarind un asemenea scop cu oamenii, daca existenta ar consta numai din ce da lumea aceasta, supusa unor legi oarbe, monotone si supusa atator mizerii ce sfarsesc cu moartea definitiva a persoanelor umane, ce apar rand pe rand, conceptie proprie mai tuturor filosofilor si religiilor panteiste, ea nu ar avea nici un sens. De unde si spre ce scop ar fi iubirea si datoriile faptelor bune cand totul decurge fatal, conform legilor oarbe ? Read the rest of this entry »

“Cate nume punem copilului?” Din pacate, aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi parinti, in momentul in care se gandesc la pruncul randuit lor de Dumnezeu. Consider ca ar fi cu mult mai potrivit ca cei doi parinti sa se intrebe: “Ce nume de sfant sa dam copilasului?” sau “Ce sfant ocrotitor sa alegem pentru copilas?”

Cu cat omul intelege mai putin Taina Sfantului Botez si unicitatea persoanei umane, in toata profunzimea ei, cu atat el trece cu vederea detalii semnificative privind Botezul. Astfel, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume, ba inca si nume auzite prin vreo melodie “la moda” sau prin vreo telenovela.

Care este randuiala de punere a numelui?

In cartea numita Molitfelnic, intre rugaciunile / randuielile legate de nasterea unui prunc este si cea intitulata “Rugaciunea la insemnarea pruncului cand i se pune numele”. Potrivit acestei randuieli, rugaciunea de punere a numelui se citeste in a opta zi dupa nastere, tot atunci cand si Pruncului Hristos i s-a pus numele. Pentru ca inca nu este botezat, pruncul este adus la Biserica, insa numai in pridvor sau in pronaos, unde si are loc aceasta randuiala. Read the rest of this entry »

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”. Read the rest of this entry »

Planul invesnicirii omului, realizat prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si prin Invierea Lui ca om, a avut ca premiza crearea lui de catre Dumnezeu. Daca n-ar fi fost creat omul, nu s-ar fi facut nici Fiul lui Dumnezeu Om. Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ca Om, se arata pentru ce a fost creat omul. Parintii bisericesti spuneau: “Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om ca sa faca pe om Dumnezeu dupa har”. In aceasta insa,implica si adagiul :” Dumnezeu a facut pe om, ca sa faca si pe Fiul Sau Om, in vederea indumnezeirii Lui.”

Pe primul Adam, Dumnezeu l-a creat fara sa-l intrebe. El nu este produsul voii sale libere, desi este izestrat cu libertate; la randul ei Eva e scoasa din Adam fara sa fie intrebat nici el, nici ea. Al Doilea Adam, Hristos, vine la existenta cu voia Celui ce accepta sa se faca O, El e produsul libertatii Sale. Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Duhul Sfant, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Ea, care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii Lui la existenta , fara voia ei. Se intalnesc doua libertati : a lui Dumnezeu si a fapturii care se ridica din pacatul ce o robeste.Pentru ca ea trebuia sa contribuie la iconomia mantuirii, nu numai ca o unealta miscata de altcineva, ci sa se ofere ea insasi pe sine si sa se faca impreuna-lucratoare a lui Dumnezeu in pronia Lui pentru neamul omenesc. Read the rest of this entry »

Martorii lui Iehova au pornit din aceleasi rãdãcini cu adventistii lui Miller, fondatorul sectei fiind Charles Taze Russell (1852-1916). În perioada adolescentei acesta si-a negat traditia prezbiterianã de care apartinea si s-a alãturat mai-liberalei “Biserici Congregationiste”, sectã pe care de asemenea a pãrãsit-o. În aceastã perioadã el a aflat despre învãtãtura Scripturii cu privire la iad, un subiect care i-a stârnit o preocupare intensã. Cu trecerea timpului, dupã “studii aprofundate”, el si-a rezolvat teama de iad ajungând la concluzia cã iadul nici nu existã! La vârsta de 24 de ani l-a întâlnit pe Nelson Barbour, redactorul unei reviste si conducãtorul unui grup dizident din secta adventistilor, care i-a stârnit lui Russell interesul pentru studierea profetiilor vremurilor din urmã. Dupã preziceri false si diferente de pãreri, cei doi s-au despãrtit, Russell începând sã-si publice propria revista, “Turnul de Veghere”, revistã care si azi încearcã sã zguduie temeliile Bisericii, dându-l la o parte pe Mântuitorul Iisus Hristos din centrul învãtãturii crestine. Read the rest of this entry »

Secta Baha’i apare în istoria islamismului aproximativ în acelaşi timp cu secta Adventiştilor în istoria creştinismului. Deşi aceasta ar părea o simplă coincidenţă, nu este. Un studiu aprofundat al contextului social-politic-istoric în care cele două secte au apărut ar aduce la lumină numeroase similitudini (de conjunctură) ce nu trebuie a fi neglijate de “istoria reformelor religioase”. Pluralismul religios al Persiei secolului XIX, lupta grupărilor religioase pentru prozeliţi, lipsa de toleranţă la nivel social, imposibilitatea guvernanţilor de a depăşi criza politică şi economică, lipsa unui real dialog în societatea civilă, iată doar câteva elemente care au concurat la reforma islamismului iniţiată de Bab şi continuată de Baha’u'llah. Deşi cu alte personaje, situaţia pe scena social-politică americană nu era diferită. A existat numai o deosebire de nuanţă: majoritatea religioasă în Persia era formată de islamici iar majoritatea religioasă în America era formată din creştini. La o analiză globală chiar şi această diferenţă dispare căci dacă luăm spre analiză fenomenul ca atare trebuie să afirmăm că reformele iniţiate în Persia şi America au vizat majoritatea religioasă. Read the rest of this entry »

Republica Moldova, „ţară de origine creştină”, unde 93% de cetăţeni se declară creştini ortodocşi, este inundată de diferite grupări şi mişcări religioase sau parareligioase cu caracter totalitar. Modul de activitate a acestor organizaţii uneori dă de bănuit. Printre aceste mişcări religioase se numără şi aşa-numita „Biserica Unificării”, cunoscută şi ca secta lui Moon. Deja de 14 ani, biserica autoproclamatului „mesia” coreean Sung Myung Moon face prozelţi în Republica Moldova. Cei care cad în plasa acestei organizaţii sunt tineri cu viziuni idealiste sau romantice, dar fără descernământ, care se încred orbeşte în „Părinţii Adevăraţi” şi ajung să-i respingă pe cei din a căror dragoste s-au născut, alegând să trăiască în „matrix”-ul moonist – o lume bizară a înşe­lăciunilor şi iluziilor diavoleşti, în care guvernează dinastia pretinsului mesia şi în care aceşti tineri amăgiţi sunt foarte mulţumiţi să cerşească, să postească, să iubească şi, în definitiv, să trăiască – „în numele Părinţilor Adevăraţi”. Read the rest of this entry »

Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat “sola Scriptura” (“doar Scriptura”).

De la bun început trebuie să fim atenți şi să nu cădem în plasa pe care o aruncă sectarii în predicile lor, făcând confuzia între Sfânta Tradiţie şi obiceiurile populare sau tradiţiile locale (indiferent de natura lor), pentru a-i abate şi pe ortodocşi de la percepţia corectă cu privire la Sfânta Tradiţie a Bisericii, despre care am vorbit în articolul precedent. Cei care încă au neclarităţi la acest subiect (implicit la noţiunea de “Tradiţie”) să citească articolul de mai sus şi alte izvoare, dorind ca, în cele ce urmează, să spun câteva cuvinte despre modul în care a fost scrisă Sfânta Scriptură şi cum a fost ea transmisă şi a ajuns până la noi. Read the rest of this entry »

“Dochetismul este o erezie care neagã realitatea sau materialitatea deplinã a trupului Mântuitorului. Vine de la δοκεω (dokeo) = a pãrea. Se întâlneşte în toate variantele gnosticismului.

Eusebiu consemneazã în Istoria bisericeascã a lui scrierile episcopului Serapion al Antiohiei, printre care şi “Despre aşa-numita Evanghelie dupã Petru”, în care acesta combate autenticitatea acelei “evanghelii”, compusã ca o prelucrare dochetistã a celor patru Evanghelii canonice (VI, XII, 2-6).

În timp, dochetismul a fost combãtut de Sfântul Ignatie, de Sfântul Irineu, de Tertulian şi de Clement Alexandrinul.

Din perspectiva Ortodoxiei, se observã cã dochetismul considerã cã “toate actele mântuitoare ale lui Iisus Hristos: Întruparea, Patimile, Moartea şi Învierea au fost necorporale, dochetice. Se înţelege cã în felul acesta, însãşi mântuirea este golitã de conţinut şi eficienţã, nu mai este un act organic, ci unul formal” (Dogmatica ortodoxã, G. Remete).”

Extras din Mic dicţionar al Ereziilor Evului Patristic, autor: Conf. dr. Sergiu Teofan, Ed. Partener, Galaţi, 2003.