Moldova Creştină

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”. Read the rest of this entry »

Planul invesnicirii omului, realizat prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si prin Invierea Lui ca om, a avut ca premiza crearea lui de catre Dumnezeu. Daca n-ar fi fost creat omul, nu s-ar fi facut nici Fiul lui Dumnezeu Om. Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ca Om, se arata pentru ce a fost creat omul. Parintii bisericesti spuneau: “Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om ca sa faca pe om Dumnezeu dupa har”. In aceasta insa,implica si adagiul :” Dumnezeu a facut pe om, ca sa faca si pe Fiul Sau Om, in vederea indumnezeirii Lui.”

Pe primul Adam, Dumnezeu l-a creat fara sa-l intrebe. El nu este produsul voii sale libere, desi este izestrat cu libertate; la randul ei Eva e scoasa din Adam fara sa fie intrebat nici el, nici ea. Al Doilea Adam, Hristos, vine la existenta cu voia Celui ce accepta sa se faca O, El e produsul libertatii Sale. Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Duhul Sfant, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Ea, care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii Lui la existenta , fara voia ei. Se intalnesc doua libertati : a lui Dumnezeu si a fapturii care se ridica din pacatul ce o robeste.Pentru ca ea trebuia sa contribuie la iconomia mantuirii, nu numai ca o unealta miscata de altcineva, ci sa se ofere ea insasi pe sine si sa se faca impreuna-lucratoare a lui Dumnezeu in pronia Lui pentru neamul omenesc. Read the rest of this entry »

Martorii lui Iehova au pornit din aceleasi rãdãcini cu adventistii lui Miller, fondatorul sectei fiind Charles Taze Russell (1852-1916). În perioada adolescentei acesta si-a negat traditia prezbiterianã de care apartinea si s-a alãturat mai-liberalei “Biserici Congregationiste”, sectã pe care de asemenea a pãrãsit-o. În aceastã perioadã el a aflat despre învãtãtura Scripturii cu privire la iad, un subiect care i-a stârnit o preocupare intensã. Cu trecerea timpului, dupã “studii aprofundate”, el si-a rezolvat teama de iad ajungând la concluzia cã iadul nici nu existã! La vârsta de 24 de ani l-a întâlnit pe Nelson Barbour, redactorul unei reviste si conducãtorul unui grup dizident din secta adventistilor, care i-a stârnit lui Russell interesul pentru studierea profetiilor vremurilor din urmã. Dupã preziceri false si diferente de pãreri, cei doi s-au despãrtit, Russell începând sã-si publice propria revista, “Turnul de Veghere”, revistã care si azi încearcã sã zguduie temeliile Bisericii, dându-l la o parte pe Mântuitorul Iisus Hristos din centrul învãtãturii crestine. Read the rest of this entry »

Secta Baha’i apare în istoria islamismului aproximativ în acelaşi timp cu secta Adventiştilor în istoria creştinismului. Deşi aceasta ar părea o simplă coincidenţă, nu este. Un studiu aprofundat al contextului social-politic-istoric în care cele două secte au apărut ar aduce la lumină numeroase similitudini (de conjunctură) ce nu trebuie a fi neglijate de “istoria reformelor religioase”. Pluralismul religios al Persiei secolului XIX, lupta grupărilor religioase pentru prozeliţi, lipsa de toleranţă la nivel social, imposibilitatea guvernanţilor de a depăşi criza politică şi economică, lipsa unui real dialog în societatea civilă, iată doar câteva elemente care au concurat la reforma islamismului iniţiată de Bab şi continuată de Baha’u'llah. Deşi cu alte personaje, situaţia pe scena social-politică americană nu era diferită. A existat numai o deosebire de nuanţă: majoritatea religioasă în Persia era formată de islamici iar majoritatea religioasă în America era formată din creştini. La o analiză globală chiar şi această diferenţă dispare căci dacă luăm spre analiză fenomenul ca atare trebuie să afirmăm că reformele iniţiate în Persia şi America au vizat majoritatea religioasă. Read the rest of this entry »

Republica Moldova, „ţară de origine creştină”, unde 93% de cetăţeni se declară creştini ortodocşi, este inundată de diferite grupări şi mişcări religioase sau parareligioase cu caracter totalitar. Modul de activitate a acestor organizaţii uneori dă de bănuit. Printre aceste mişcări religioase se numără şi aşa-numita „Biserica Unificării”, cunoscută şi ca secta lui Moon. Deja de 14 ani, biserica autoproclamatului „mesia” coreean Sung Myung Moon face prozelţi în Republica Moldova. Cei care cad în plasa acestei organizaţii sunt tineri cu viziuni idealiste sau romantice, dar fără descernământ, care se încred orbeşte în „Părinţii Adevăraţi” şi ajung să-i respingă pe cei din a căror dragoste s-au născut, alegând să trăiască în „matrix”-ul moonist – o lume bizară a înşe­lăciunilor şi iluziilor diavoleşti, în care guvernează dinastia pretinsului mesia şi în care aceşti tineri amăgiţi sunt foarte mulţumiţi să cerşească, să postească, să iubească şi, în definitiv, să trăiască – „în numele Părinţilor Adevăraţi”. Read the rest of this entry »

Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat “sola Scriptura” (“doar Scriptura”).

De la bun început trebuie să fim atenți şi să nu cădem în plasa pe care o aruncă sectarii în predicile lor, făcând confuzia între Sfânta Tradiţie şi obiceiurile populare sau tradiţiile locale (indiferent de natura lor), pentru a-i abate şi pe ortodocşi de la percepţia corectă cu privire la Sfânta Tradiţie a Bisericii, despre care am vorbit în articolul precedent. Cei care încă au neclarităţi la acest subiect (implicit la noţiunea de “Tradiţie”) să citească articolul de mai sus şi alte izvoare, dorind ca, în cele ce urmează, să spun câteva cuvinte despre modul în care a fost scrisă Sfânta Scriptură şi cum a fost ea transmisă şi a ajuns până la noi. Read the rest of this entry »

“Dochetismul este o erezie care neagã realitatea sau materialitatea deplinã a trupului Mântuitorului. Vine de la δοκεω (dokeo) = a pãrea. Se întâlneşte în toate variantele gnosticismului.

Eusebiu consemneazã în Istoria bisericeascã a lui scrierile episcopului Serapion al Antiohiei, printre care şi “Despre aşa-numita Evanghelie dupã Petru”, în care acesta combate autenticitatea acelei “evanghelii”, compusã ca o prelucrare dochetistã a celor patru Evanghelii canonice (VI, XII, 2-6).

În timp, dochetismul a fost combãtut de Sfântul Ignatie, de Sfântul Irineu, de Tertulian şi de Clement Alexandrinul.

Din perspectiva Ortodoxiei, se observã cã dochetismul considerã cã “toate actele mântuitoare ale lui Iisus Hristos: Întruparea, Patimile, Moartea şi Învierea au fost necorporale, dochetice. Se înţelege cã în felul acesta, însãşi mântuirea este golitã de conţinut şi eficienţã, nu mai este un act organic, ci unul formal” (Dogmatica ortodoxã, G. Remete).”

Extras din Mic dicţionar al Ereziilor Evului Patristic, autor: Conf. dr. Sergiu Teofan, Ed. Partener, Galaţi, 2003.

“Donatismul este o erezie dupã care validitatea şi eficienţa Sfintelor Taine depind de vrednicia moralã a sãvârşitorilor Tainelor.

În 311, la Cartagina, este hirotonit ca episcop Caecilian, de cãtre episcopul Felix de Aftonga, cãruia i se reproşa comportamentul în timpul persecuţiilor. Se afirma cã Tainele administrate de Caecilian nu sunt valide, întrucât a fost hirotonit preot de un ierarh nevrednic. Adepţii acestei învãţãturi se grupeazã sub conducerea lui Donatus, urmaşul antiepiscopului lui Caecilian. Controversa ia amploare foarte mare, fapt care-l face pe Constantin cel Mare sã convoace douã sinoade la 313, care proclamã validitatea hirotoniei lui Caecilian, iar donatiştii sunt declaraţi eretici.

Atitudinea Ortodoxiei faţã de donatism o putem decela la Sfântul Simeon Tesaloniceanul († 1429) care, în Tratatul despre Simboalele de credinţã ortodoxe, spune: “Duhul Sfânt nu hirotoneşte pe toţi cu voinţa Sa, dar lucreazã prin toţi… Cel ce nu s-a hirotonit dupã pravilã, arhiereu, preot sau cleric, darul lui Dumnezeu lucreazã printr-însul în virtutea hirotoniei, pentru credinţa şi mântuirea celor ce vin la el, care primesc darul sfinţirii întru credinţã, adicã cei hirotoniţi sunt sfinţiţi, cei legaţi sau dezlegaţi de pãcate sunt legaţi şi dezlegaţi, şi Tainele sunt Taine, cãci nu lucreazã omul, ci darul ca print-un organ; dar vai de acel organ, de va lucra cu nevrednicie, potrivnic voinţei lui Dumnezeu, şi vai de omul care batjocoreşte toate acestea” (IX, 10-13)”

Extras din Mic dicţionar al Ereziilor Evului Patristic, autor: Conf. dr. Sergiu Teofan, Ed. Partener, Galaţi, 2003.