Archive for January, 2010
January 4th, 2010
admin
Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.
Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.
Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”. Citeşte mai departe;
Postat în Convertiri, Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie
January 4th, 2010
admin
Planul invesnicirii omului, realizat prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si prin Invierea Lui ca om, a avut ca premiza crearea lui de catre Dumnezeu. Daca n-ar fi fost creat omul, nu s-ar fi facut nici Fiul lui Dumnezeu Om. Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ca Om, se arata pentru ce a fost creat omul. Parintii bisericesti spuneau: “Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om ca sa faca pe om Dumnezeu dupa har”. In aceasta insa,implica si adagiul :” Dumnezeu a facut pe om, ca sa faca si pe Fiul Sau Om, in vederea indumnezeirii Lui.”
Pe primul Adam, Dumnezeu l-a creat fara sa-l intrebe. El nu este produsul voii sale libere, desi este izestrat cu libertate; la randul ei Eva e scoasa din Adam fara sa fie intrebat nici el, nici ea. Al Doilea Adam, Hristos, vine la existenta cu voia Celui ce accepta sa se faca O, El e produsul libertatii Sale. Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Duhul Sfant, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Ea, care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii Lui la existenta , fara voia ei. Se intalnesc doua libertati : a lui Dumnezeu si a fapturii care se ridica din pacatul ce o robeste.Pentru ca ea trebuia sa contribuie la iconomia mantuirii, nu numai ca o unealta miscata de altcineva, ci sa se ofere ea insasi pe sine si sa se faca impreuna-lucratoare a lui Dumnezeu in pronia Lui pentru neamul omenesc. Citeşte mai departe;
Postat în Cinstirea Maicii Domnului, Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie
January 1st, 2010
admin
Martorii lui Iehova au pornit din aceleasi rãdãcini cu adventistii lui Miller, fondatorul sectei fiind Charles Taze Russell (1852-1916). În perioada adolescentei acesta si-a negat traditia prezbiterianã de care apartinea si s-a alãturat mai-liberalei “Biserici Congregationiste”, sectã pe care de asemenea a pãrãsit-o. În aceastã perioadã el a aflat despre învãtãtura Scripturii cu privire la iad, un subiect care i-a stârnit o preocupare intensã. Cu trecerea timpului, dupã “studii aprofundate”, el si-a rezolvat teama de iad ajungând la concluzia cã iadul nici nu existã! La vârsta de 24 de ani l-a întâlnit pe Nelson Barbour, redactorul unei reviste si conducãtorul unui grup dizident din secta adventistilor, care i-a stârnit lui Russell interesul pentru studierea profetiilor vremurilor din urmã. Dupã preziceri false si diferente de pãreri, cei doi s-au despãrtit, Russell începând sã-si publice propria revista, “Turnul de Veghere”, revistã care si azi încearcã sã zguduie temeliile Bisericii, dându-l la o parte pe Mântuitorul Iisus Hristos din centrul învãtãturii crestine. Citeşte mai departe;
Postat în Martorii lui Iehova
Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.
