Ai auzit pe unii eretici spunând: „Toți creștinii sunt preoți, de aceea nu avem nevoie de preoți consacrați. Oricine care este botezat, a devenit preot prin botez. Prin urmare, toți creștinii, bărbați și femei, pot săvârși toate actele preoțești, pe care acum le săvârșesc anumiți preoți”.
Află că aceasta este o mare înșelăciune.
Altfel am putea spune, de asemenea, și că toți creștinii sunt apostoli. Noi știm însă că Domnul a ales anumiți oameni ca să fie Apostoli, și aceștia, au hirotonit mai întâi diaconi, după aceea preoți și episcopi, întâi-stătătorii Bisericii (Fapte 6, 6; 14, 23; I Timotei 3, 4, 14; 5, 17, 22; Tit 1, 5). Despre acest lucru se poate citi limpede în Faptele Apostolilor și în Epistolele pauline.
Dar și Sfântul Apostol Iacob susține că proestoșilor, adică preoților, Biserica le-a dat puterea să săvârșească cele sfinte. Astfel, citim în epistola lui următoarele: Citeşte mai departe;
-
Promo
-
Servicii
Promo
-
-
Campanii de ajutor
-
Pelerinaje
Înscris pe:
-
-
-
Preoția în Ortodoxie și preoția la eretici
Sf. Ioan Gură de Aur – Mândria este o inflamaţie a sufletului
În lupta noastră și zbaterea de a afla cum sa biruim mândria, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață părintește cum să reperăm mândria din sufletul nostru și cum să luptăm împotriva ei:
Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur
Mai mult decât patimile îl împiedică pe om să se mântuiască mândria. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cele mai mari nenorociri din istoria lumii zidite de Dumnezeu au avut întotdeauna ca obârșie mândria. Din pricina ei îngerul de lumină s-a făcut diavol. Adam, amăgit cu nădejdea mincinoasă de a fi deopotrivă cu Dumnezeu, a fost izgonit din Rai și a devenit muritor.
Istoria de mai apoi a omenirii arată că de fiecare dată când omul a visat cu mândrie la egalitatea cu Dumnezeu a căzut în păgânătate.
Sfântul Părinte nu știe nimic mai nepotivit pentru sufletul creștinesc decât mândria și nici un om mai nefericit decât omul suferind de această boală. Mândria este o„inflamație” a sufletului, rădăcină și izvor a toată păgânătatea, culme a răului, patimă care-l face pe om unealtă a diavolului și îl supune aceleiași pedepse cu a îngerului căzut. Citeşte mai departe;
Desăvârșirea și Taina Crucii în Biblie și la Sfinții Părinți
Ar mai trebui subliniat că, spre deosebire de sistemele franco-latine, învăţătura biblică şi patristică despre desăvârşire nu este stoică. După primele etape ale îndumnezeirii (theosis), sau vederii lui Dumnezeu, urcuşul către stările mai înalte de desăvârşire pentru îngeri şi fiinţe umane este nesfârşit. Astfel, îngerii şi oamenii au fost creaţi relativ desăvârşiţi pentru ca să poată deveni veşnic şi nesfârşit mai desăvârşiţi. Aceasta înseamnă că veacurile îngerilor, ca de altfel şi timpul oamenilor, nu vor fi nimicite în ciuda strălucirii slavei lui Dumnezeu, de vreme ce va fi mereu o succesiune de stări de desăvârşire.
Lucrul necesar pentru desăvârşire este răstignirea tuturor dorinţelor şi prin aceasta, dezrădăcinarea iubirii de sine prin credinţa proprie şi ascultarea necondiţionată de voia lui Dumnezeu. Desăvârşirea prin ascultare este aplicabilă îngerilor înainte de căderea diavolului şi demonilor, de vreme ce după cădere, nu mai există pocăinţă pentru îngerii care au căzut. Pentru fiinţele umane, ascultarea este mijlocul de desăvârşire înainte şi după cădere. Însă ascultarea nu este un scop în sine, pentru ca printr-o atitudine servilă să se poată ajunge la o stare statică de extaz, care ar duce la făurirea permanentă a unei relaţii servile sau egocentriste cu Dumnezeu. Citeşte mai departe;
Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală
Sfântul Ioan Gură de Aur, despre folosul citirii Sfintei Scripturi
Este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură.
Sfânta Scriptură a influenţat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni şi de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare şi a arvunei bucuriei veşnice.
Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte
Sfântul Ioan le preciza tuturor că „nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora” (Omilii la Facere, XXXV, II). Citeşte mai departe;
Sfântul Ioan Gură de Aur: Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi
Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! Citeşte mai departe;
Despre Sărbători (din Pravila bisericească)
Sărbătorile sînt zile închinate pentru pomenirea evenimentelor iconomiei dumnezeieşti şi a sfinţilor Săi (Ps. 8,8; Ioan 15,14; Iacob 2,23). Ele sînt duminicile de peste an, sărbătorile împărăteşti, şi cele ale sfinţilor mari şi mici (Const. Ap. v. 25)
Orice creştin este obligat să respecte aceste sărbători, ca să aibă timp de a se ruga acasă şi la biserică, a citi cărţi bisericeşti, a face fapte bune, etc., iar nu ca să se lenevească şi să se dedea la păcate. Se îngăduie a se face anumite treburi gospodăreşti pentru timp scurt ca: pregătirea hranei, îngrijirea hainelor, a vitelor, dar nu şi acelea care răpesc tot timpul şi mână sufletul omenesc la cîştigul de averi şi lăcomie, căci este păcat (Deut 28,1-6; Ex. 16, 15-35; I Tim. 6, 8-10). Citeşte mai departe;
Sf. Ioan Gură de Aur – despre folosul postului
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului? Citeşte mai departe;
Sfântul Paisie de la Neamţ: „Cuvinte şi scrisori duhovniceşti”
Într-o lume în care, textul scris e folosit tot mai mult ca un pumn de noroi, bun pentru a-l împroșca pe celălalt, a ne întoarce la Scrierile Sfinților este poate drumul spre Restaurarea Sacralității Cuvântului.
De pretutindeni și în fiecare zi suntem asaltați de o avalanșă de titluri și autori care își dispută întâietatea în biblioteca noastră personală, pe criterii mai mult decât îndoielnice. Cumpărăm o carte pentru că ne-au recomandat-o prietenii, vecinii, pentru că e subțire, ieftină, pentru că ne trebuie la servici. În acest hățiș de oferte și alegeri mai mult sau mai puțin întâmplătoare, Scrierile Sfinților ne oferă, încă, o garanție de valoare autentică și perenă.O astfel de scriere o reprezintă corespondența Sfântului Paisie de la Neamț (Paisie Velicikovski, 1722-1794), apărută în colecția „Călăuze Duhovnicești”, la editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în 2010, sub titlul „CUVINTE ȘI SCRISORI DUHOVNICEȘTI”. Citeşte mai departe;
Sf.Ioan Iacob Hozevitul: Pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi
„Dintru a nu cunoaşte Scripturile pricina este a tuturor relelor.” zice Sf.Ioan Gură de Aur.
De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc şi am crezut c aceste cuvinte pot folosi şi la alte persoane care nu prea au vreme să deschidă cărţile şi poate nici nu au la îndemână cărţile potrivite. Ştiu că în ziua de azi toată lumea este grăbită şi cărţile cele groase ale Sfinilor Părinţi stau uitate şi rar cine le mai citeşte. Aşa este duhul veacului, aşa sunt ocupaţiile oamenilor; aşa este războiul cel nevăzut, încât lucrul cel duhovnicesc, şi mai ales citirea cărţilor sfinte nu prea au loc în viaţa creştinilor de azi. Şi asta nu se întâmplă numai în lumea mirenilor, ci înşişi Monahii au început să ajusteze viaţa după moda nouă. Grija celor pământeşti îi ţine încătuşaţi şi nu pot să mai afle vreme pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.
Abia au vreme să asculte pravila din biserică, însă şi atunci mintea le este împovărată cu grija trupească şi cu necazurile vieţii. Pentru îndulcirea sufletului greu se găseşte vreme în veacul nostru. Şi aceasta ne păgubeşte mai mult decât toate. Căci neavând răgaz a privi mai des către cele cereşti, uităm rostul vieţii, slăbim duhovniceşte şi ajungem de multe ori la deznădăjduire, când ştim ce fel de făgăduinţă am făcut înainte lui Dumnezeu şi când vedem că se cheltuieşte viaţa în chip zadarnic. Citeşte mai departe;