Dumnezeu apropie cele două maluri ale Nistrului. Premierul, Vlad Filat, şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-au rugat împreună pe muntele Athos din Grecia. Cei doi au mers pe locurile sacre la invitaţia mitropolitului Moldovei, Vladimir.
Mitropolitul Vladimir, Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk au vizitat locurile sfinte şi au participat la sfânta Liturghie oficiată în cinstea voievodului Ştefan cel Mare, pe sfântul munte Athos.
Vlad Filat a declarat, în exclusivitate, pentru MESAGER că s-a rugat pentru pace şi reîntregirea ţării. Totodată, premierul moldovean a declarat că nu a discutat cu Evghenii Şevciuk aspectul politic al problemei transnistrene.
Secretarul Mitropoliei, Prot. Vadim Cheibaş,a declarat că, oficialii au mers la Muntele Sfânt ca să se roage pentru stabilirea păcii pe cele două maluri ale Nistrului. Citeşte mai departe;
Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse îndeamnă guvernarea de la Chişinău să introducă schimbări în Legea privind asigurarea egalităţii. Sinodul bisericesc consideră că trebuie preîntâmpinată violenţa şi comportamentul indecent.
Totodată, se menţionează că în textul Legii trebuie de efectuat corectări, deoarece unele prevederi ale Legii constituie un adevărat pericol pentru valorile morale şi spirituale ale societăţii moldoveneşti.
Mai mult, reprezentaţii Bisericii ruse sunt convinşi, că echivalarea minorităţilor sexuale cu cele naţionale reprezintă un lucru greşit.
În acest context, feţele bisericeşti spun că adresările, anterioare, către guvernarea de la Chişinău, pentru a fi exclusă sintagma de “orientarea sexuală”, au fost ignorate.
Totodată, Patriarhia rusă se arată mulţumită că în Lege este prevăzută căsătoria de comun acord între un bărbat şi o femeie.
Mitropolia Moldovei este îngrijorată de ultimele evenimente ce au loc în societate. Dar şi de faptul că, Biserica este învinuită de complicitate şi neimplicare în depăşirea problemelor apărute. În cazul dat se face referinţă la adoptarea legii privind asigurarea egalităţii. Citeşte mai departe;
„De ce a tăcut mitropolitul?”, se întreabă unii. Aici ar trebui de evidenţiat din start că este vorba anume de „unii”, adică de 2-3 persoane care au provocat intenţionat un scandal profitând de un moment tensionant din societate.
O bună parte a clerului şi credincioşilor cunosc răspunsul la această întrebare şi continuă să fie alături de ÎPS Vladimir, neînţelegând motivul pentru care „unii” încearcă să provoace „o furtună în pahar”. S-ar crea senzaţia că aceşti „unii” sunt preocupaţi mai mult de reglarea unor conturi decât de problema „legii nediscriminare” în sine.
De ceva timp suntem obişnuiţi cu faptul că politicul a impregnat întreaga noastră existenţă, iar orice pas făcut de o persoană publică trebuie neapărat gândit şi dintr-o perspectivă politică. Acest lucru s-a văzut în momentul lansării campaniei pentru introducerea disciplinei „Bazelor culturii ortodoxe”, proiect care în sine a fost unul absolut apolitic şi binevenit pentru întreaga societate, dar care a ajuns mai târziu să fie utilizat în lupta politică, ceea ce a lovit grav în autoritatea bisericii, în pofida faptului că Mitropolitul a declarat deschis că nu intenţionează să susţină niciun partid. Probabil această poziţie a şi determinat mai târziu ostilitatea unei bune părţi a politicienilor faţă de Biserică. Citeşte mai departe;
Câteva sute de creștini au organizat astăzi, 28 mai, un protest la Reședința de Stat. Reprezentanții asociațiilor creștine au solicitat președintelui țării Nicolae Timofti să nu promulge legea cu privire la asigurarea egalității, însă au întârziat. Șeful statului promulgase legea în această dimineață.
În acest context, creștinii au cerut ca legea cu privire la combaterea discrimimării să fie reîntoarsă în Parlament și să fie exclusă sintagma „orientae sexuală” din proiect. Citeşte mai departe;
Mitropolia Moldovei este nemulţumită de modificările care s-au făcut în Legea cu privire la asigurarea egalităţii şi afirmă că guvernarea a minţit atunci când a promis că va exclude sintagma orientare sexuală din proiect.
Feţele bisericeşti sunt indignate că cerinţa lor a fost ignorată şi deputaţii au votat această lege care contravine normelor morale creştine.
„Un exemplu elocvent al jocului duplicitar al politicienilor este modificarea denumirii legii care chipurile ar fi însemnat şi excluderea formulărilor şi pasajelor care urmau să legifereze practicele homosexuale şi să le aducă la nivel de normalitate. După cum s-a dovedit până la urmă, acesta nu a fost decât un truc pentru ca legea să fie votată fără vreun impediment din partea cetăţenilor nemulţumiţi de acest proiect”, explică Preasfinţitul Mitropolit Vladimir prin intermediul serviciului său de presă. Citeşte mai departe;
Considerăm că adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii este o acţiune sfidătoare, care contravine normelor morale creştine. Solicitările repetate ale Mitropoliei Moldovei în plinătatea ei (slujitori şi mireni), adresate conducerii ţării de a exclude din proiectul de lege sintagma „orientare sexuală” au fost ignorate. Cererile Mitropoliei adresate instituţiilor abilitate din stat pentru crearea unor comisii mixte privind analizarea şi îmbunătăţirea proiectului de lege au fost trecute cu vederea, iar acţiunile au avut un caracter unilateral şi puternic influenţate de grupuri şi organizaţii din interiorul şi din exteriorul ţării, cărora nu le convine actualele principii după care trăieşte şi se dezvoltă societatea moldovenească.
Un exemplu elocvent al jocului duplicitar al politicienilor este modificarea denumirii legii care chipurile ar fi însemnat şi excluderea formulărilor şi pasajelor care urmau să legifereze practicele homosexuale şi să le aducă la nivel de normalitate. Citeşte mai departe;
- Preoţii şi ierarhii trebuie să facă politică?
Preotul e călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creştine, dar este interesat de problemele întregii omeniri, prin urmare este angajat în toate problemele omeneşti, şi cu atât mai mult în cele de orientare a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Având în vedere nedesăvârşirea condiţiei umane, în care formele sunt în continuă schimbare, preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual-moral şi ideatic. Clerul trebuie să-şi menţină libertatea şi independenţa faţă de sectorul politic tocmai pentru a-l putea înrâuri (influenţa) şi, eventual, a-l primeni (revigora). Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întâmplare, înseamnă a-şi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină şi umană, clericală şi laică, bisericească şi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria.
- Care sunt domeniile în care clerul poate lucra direct?
- În primul rând, lui îi este rezervat domeniul sacrului. Toţi creştinii au har, dar numai clerul îl administrează. Citeşte mai departe;
În ziua de 3 mai 2012, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe Excelenţa Sa Domnul Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova, aflat într-o vizită oficială în România.
La întrevedere au mai participat Domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni, şi Domnul Marius Lazurca, ambasadorul României la Chișinău.
Patriarhul României a salutat prezenţa la Bucureşti a Domnului Preşedinte Nicolae Timofti şi a apreciat preocuparea pentru dialog şi cooperare în context european a autorităţilor Republicii Moldova. Citeşte mai departe;
Chestiunea înhumării lui Vladimir Ilici Lenin este tot mai vie în rândul ruşilor de astăzi, raportează portalul pravoslavie.ru.
Opinia publică cere din ce în ce mai insistent schimbarea numelor de străzi, pieţe şi edificii (cu miile) care poartă numele fondatorului bolşevismului sovietic în Rusia. Milioanele de oameni ucişi pentru ideea absurdă a comunismului vorbesc prin urmaşii lor.
Creştinii ortodocşi din Rusia cer acest lucru ca o minimă afirmare a valorilor creştine în Rusia, ţară în care credinţa în Hristos are un reviriment uriaş, manifestat public şi mărturisit statornic. Ţara în care mărturisirea lui Hristos însemna acum 20 de ani întemniţarea, experiază astăzi o credinţă ferventă, mii de biserici fiind construite de către oamenii care au redescoperit adevărata esenţă a vieţii: nemurirea. Citeşte mai departe;