-
Promo
-
Servicii
Promo
-
-
Campanii de ajutor
-
Pelerinaje
Înscris pe:
-
-
-
Arhiva pentru "Teologie Ortodoxă"
Preoția în Ortodoxie și preoția la eretici
Ai auzit pe unii eretici spunând: „Toți creștinii sunt preoți, de aceea nu avem nevoie de preoți consacrați. Oricine care este botezat, a devenit preot prin botez. Prin urmare, toți creștinii, bărbați și femei, pot săvârși toate actele preoțești, pe care acum le săvârșesc anumiți preoți”.
Află că aceasta este o mare înșelăciune.
Altfel am putea spune, de asemenea, și că toți creștinii sunt apostoli. Noi știm însă că Domnul a ales anumiți oameni ca să fie Apostoli, și aceștia, au hirotonit mai întâi diaconi, după aceea preoți și episcopi, întâi-stătătorii Bisericii (Fapte 6, 6; 14, 23; I Timotei 3, 4, 14; 5, 17, 22; Tit 1, 5). Despre acest lucru se poate citi limpede în Faptele Apostolilor și în Epistolele pauline.
Dar și Sfântul Apostol Iacob susține că proestoșilor, adică preoților, Biserica le-a dat puterea să săvârșească cele sfinte. Astfel, citim în epistola lui următoarele: Citeşte mai departe;
Care este adevărata Biserică?
Numărul mare de astăzi al diferitor biserici şi secte îi îngreuiază pe mulţi oameni ca să afle răspunsuri la cîteva întrebări, cum ar fi: care din ele este adevărata Biserică sau există în general Biserica adevărată?
Există diferite opinii, unii cred că prima Biserică apostolică s-a desfiinţat cu timpul şi a dispărut, alţii susţin că toate confesiunile care mărturisesc pe Hristos sunt adevărate.
Să vedem dar ce ne răspunde Sf. Scriptură la întrebările date. În Sfînta Evanghelie după Matei 28:19-20, Mîntuitorul spune apostolilor: „Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin” Citeşte mai departe;
Biserica şi sectele de Pr. Dumitru Staniloaie
Dumnezeu, suprema existenta, este o viata iubitoare intre cele trei Persoane de o unica fiinta. Aceasta este prima dogma.
A doua este ca Dumnezeu, Cel in Treime, creeaza din iubire fapturile umane intr-o lume folosita in comun, ca sa-si extinda iubirea si la ele si sa-L iubeasca si ele.
A treia dogma este ca dupa ce fapturile umane refuzand iubirea au cazut in moarte, Tatal ceresc a trimis pe Fiul Sau la ele ca om, care mergand in iubirea Lui pana la moarte, ca sa invinga moartea in Sine si prin Sine si in ei moartea lor, daruindu-le celor ce vor voi viata de vesnica fericire in comuniune cu Dumnezeu cel in Treime. Aceasta e a treia dogma.
Fara un astfel de Dumnezeu iubitor si astfel de fapte ale Lui, urmarind un asemenea scop cu oamenii, daca existenta ar consta numai din ce da lumea aceasta, supusa unor legi oarbe, monotone si supusa atator mizerii ce sfarsesc cu moartea definitiva a persoanelor umane, ce apar rand pe rand, conceptie proprie mai tuturor filosofilor si religiilor panteiste, ea nu ar avea nici un sens. Citeşte mai departe;
Iisus, nu Isus
Notă istorică cu privire la ortografierea românească ortodoxă a teonimului hristic.
În capitolul 6 al eruditului volum Lexicologie biblică românească, profesorul Eugen Munteanu de la Universitatea din Iaşi discută motivele pentru care numele I(i)sus H(ch)ristos cunoaşte mai multe variante grafice în limba română][1]. Sunt oferite date şi explicaţii istorice pentru descrierea acestei probleme de ortografie influenţate de confesionalizarea creştinismului. Profesorul Munteanu susţine că limba română permite doar variantele „Iisus Hristos” (acceptată în vederea păstrării grafiei româneşti ortodoxe tradiţionale)‚ sau „Isus Cristos” (agreată din perspectiva filologiei româneşti). Alte variante, hibride, nu trebuie tolerate.Nota de faţă îşi propune să dea şi mai multă consistenţă, din perspectiva istoriei culturii, argumentului provenind „din tradiţie”, în vederea susţinerii grafiei „Iisus” (şi nu „Isus”) într-o cultură română impregnată timp de veacuri de credinţa ortodoxă de tradiţie bizantină. Intenţia noastră este aceea de a sugera, în rândurile ce urmează, că folosirea grafiei „Iisus” (iota=i + eta=i), începând cu secolul al XVII-lea – deşi evidentă numai din secolul al XIX-lea – a fost opţiunea firească pentru învăţaţii ortodocşi din Ţările Române, nu numai din pricina influenţei directe a prelaţilor sau a altor erudiţi greci asupra culturii bisericeşti româneşti, dar şi pentru că ea a apărut, posibil, pe fondul schimbărilor contemporane din Rusia kieveană şi mai ales din Ţaratul Moscovei. Citeşte mai departe;
Revista de gândire şi spiritualitate creştină „Teologie şi Viaţă“ poate fi citită şi on-line
„Teologie şi Viaţă“ este periodicul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care apare constant, încă din 1924. Apariţia sa trimestrială se datorează colaboratorilor constanţi şi Editurii Doxologia, având ca principală misiune promovarea dialogului dintre teologie şi cultură, oferind un răspuns creştin la provocările societăţii actuale.
Până în 1990, revista a apărut cu următoarele denumiri: „Mitropolia Moldovei – Foaie oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor“ şi „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“. Timp de decenii, revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“ a oferit teologilor, istoricilor, sociologilor, muzicologilor, etnologilor şi altor specialişti din domeniile uman sau tehnic importante informaţii cu caracter academic, misionar-pastoral sau apologetic, sub formă de studii şi articole, monografii, scrisori pastorale, omilii şi cateheze, traduceri, recenzii etc. Articolele revistei „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, scrise în exclusivitate în timpul regimului ateu comunist, au adus literaturii româneşti de atunci, în particular, şi societăţii româneşti, în general, importante contribuţii literare religioase, caracterizate de echilibru şi de echidistanţă, de moralitate şi de demnitate, de păstrarea credinţei ortodoxe nealterate şi a tradiţiilor româneşti autentice. Citeşte mai departe;
Incinerarea / cremarea din punct de vedere creştin-ortodox
Necătând la originea creştină a culturii şi civilizaţiei europene, înşişi europenii se arată a fi tot mai departe de valorile şi spiritul creştinismului, negând perspectiva vieţii de după moarte şi credinţa în învierea morţilor. Occidentalii tot mai des se declară catolici sau protestanţi „nepracticanţi”, iar viaţa de după moarte este pentru ei mai mult un mit, decât un crez. Acest lucru a atras după sine şi o nouă viziune asupra trupului celui adormit, care nu mai este îngropat cu cinste şi credinţă în înviere, ci tot mai des este aruncat în foc şi prefăcut în cenuşă. În mod paradoxal, societatea post-modernă (într-o mare măsură atee) promovează hedonismul şi satisfacerea tuturor plăcerilor trupeşti începând din copilărie şi până la bătrâneţe, fără nici un fel de abstinenţă. Dar atunci când survine suferinţa, omului i se propune eutanasia, iar dacă sufletul a părăsit trupul, acesta este aruncat mai urât decât gunoiul destinat reciclării.
Trebuie să ştim că obiceiul incinerării / cremării este de origine păgână şi contravine cuvântului lui Dumnezeu spus lui Adam: „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3:19). Citeşte mai departe;
Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – Biserica şi banii
„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui,
care avea să-L vândă a zis: Pentru ce nu s-a vândut
mirul acesta cu trei sute de dinari și sa-l fi dat săra-
cilor? Dar el a zis asta nu pentru că îi era grijă de să-
raci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce
se punea în ea. A zis atunci Iisus: Lăsați-o, că pentru
ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdea-
una îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdea-
una”.
(Ioan 12. 4-8)
De la bun început dorim să spunem că în acest capitol nu vom discuta nicidecum despre „politica economică bisericească” și „integrarea” ei în economia europeană sau mondială.
Citeşte mai departe;
Ierom. Petru Pruteanu: Botezul şi Cununia trebuie precedate de cateheză
Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.
Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Citeşte mai departe;
Penticostali împotriva penticostalilor. Sfântul Duh în tradiţia ortodoxă şi în tradiţia papistă
Penticostali împotriva penticostalilor de protoprezbiterul Vasilios A. Gheorgopoulou, Lector al Facultății de Teologie,Universitatea Aristotelică, Tesalonic
Convingerea comună a tuturor grupurilor de penticostali se bazează pe concepția potrivit căreia la întrunirile lor participă Duhul Sfânt, a cărui prezență se manifestă în diverse moduri, cum ar fi așa numita vorbire în limbi, profeții, ”vindecări” etc. Fiecare grup de penticostali are desigur convingerea că reprezintă spațiul mântuirii sigure, a prezenței adevărate a Duhului Sfânt. Cu toate acestea însă, există mișcări penticostale, care, pentru faptul că își revendică autenticitatea exclusivă a înțelegerii și a trăirii Evangheliei, stigmatizează alte grupuri de penticostali pentru prezența lor în spațiul învățăturilor și practicilor anticreștine. Printre numeroasele exemple ale acestui fenomen se numără și cea mai mare mișcare penticostală din Grecia, și anume ”Biserica Apostolică Liberă a Penticostalilor”( denumită în continuare B.A.L.P.). În cotidianul oficial de presă ”Creștinismul”, B.A.L.P. acuză celelalte mișcări penticostale pentru multele lor nepotriviri. Să vedem câteva dintre aceste acuzații ale B.A.L.P. împotriva altor penticostali.
1. Referiri generale la erorile din alte mișcări penticostale B.A.L.P. susține, în plus față de alții, că ”a corectat toate inadvertențele pe care celelalte bisericile penticostale le păstrează încă”. Citeşte mai departe;