Biblioteca municipală „B.P. Haşdeu” din capitală a găzduit lansarea romanului „Diavolul este politic corect” semnat de către ieromonahul Savatie Baştovoi.
La eveniment au fost prezenţi mai mulţi teologi şi critici literari, printre care filologul Ion Ciocanu, poetul Emilian Galaicu-Păun, ş.a., care au dat aprecieri la justa valoare lucării binecunoscutului autor creştin.
Prezentându-şi romanul, părintele Savatie a declarat că a scris această carte într-un limbaj accesibil unui cerc cât mai mare de cititori, evitând însă utilizarea gratuităţilor sau banalităţilor literare. Autorul a mai declarat că şi-a propus să aducă în atenţia publicului o problemă cu care societatea modernă se confruntă tot mai des şi tot mai sesizabil – cea a corectitudinii politice şi felul subtil în care această teorie încearcă să demonteze setul de valori care stă la baza unei societăţi viabile şi sănătoase. Citeşte mai departe;











Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării, aprobat de Guvern la 18 februarie 2011, a fost retras din Parlament, potrivit unei decizii a Cabinetului de Miniştri, aprobată miercuri în şedinţă.





