Arhiva pentru "Martorii lui Iehova"

Mitropolitul Augustin de Florina – despre erezia iehoviştilor

IEHOVIŞTIIFragment din Enciclica Episcopală nr. 72 din 7.02.1969

          A apărut un pericol. Un pericol mare. Un pericol duhovnicesc. Un pericol care ameninţă fiinţa noastră morală, religioasă, dar şi naţională. Iar acest pericol provine de la o erezie, care este cea mai înfricoşătoare şi mai periculoasă din toate ereziile, cu care s-a confruntat Biserica de la întemeierea ei până astăzi. Această erezie este erezia iehoviştilor (hiliaştilor) sau – aşa cum îşi zic de obicei, a Martorilor lui Iehova…

          Ce învaţă iehoviştii? Învăţă lucruri groaznice şi blasfemiatoare, lucruri faţă de care oricine trebuie să-şi astupe urechile, ca să nu le audă. Iehoviştii învaţă contrar acelora pe care le învaţă creştinismul. Pentru că aceşti eretici în primul şi în primul rând neagă fundamentul credinţei creştine. Iar fundamentul credinţei noastre este adevărul că Hristos nu este un simplu om, ci este şi Dumnezeu, Care a plecat cerurile şi S-a coborât aici pe pământ şi a purtat trup şi S-a făcut Om, ca să ne mântuiască. Iisus Hristos este Dumnezeu Cel ce S-a făcut Om. Iată marea taină. Da! Hristos este adevăratul Dumnezeu. Că este Dumnezeu o proclamă Sfânta Scriptură din prima ei pagină până la ultima.
Este adevărul pe care l-au propovăduit cu mare glas primii ucenici şi apostoli ai Domnului şi pentru acest adevăr s-au jertfit. Citeşte mai departe;

 

Un primar condamnat pentru ca refuza sa inchirieze o sala, de Pasti, sectei Martorii lui Iehova

Langon – Gironde (Bordeaux), France
Localitatea Langon (Gironde) a fost condamnata de tribunalul administrativ din Bordeaux pentru că a refuzat să închirieze o sală municipală Martorilor lui Iehova, în numele “secularismului republican”, Tribunalul considerând că refuzul a fost o încălcare a “libertăţii de întrunire”.

În această decizie, din 28 martie 2011, după care AFP a obţinut o copie, judecătorii administrativi consideră că, deşi “primarul de Langon s-a bazat pe principiile laice şi republicane, un astfel de motiv nu este printre cele care ar fi putut justifica în mod legal refuzul său, informează Lacasuri Ortodoxe.

Această decizie a primarului este “în mod vădit ilegală” şi “subminează grav libertatea la întrunire”, consideră în continuare Tribunalul, care a ordonat primarului să pună la dispoziţia asociaţiei locale a cultului Martorilor lui Iehova (ALCTJ ) din Langon, sala, şi să plătească 1.000 de euro despăgubiri acestora.

Citând, în special ameninţarea libertăţii la întrunire şi cult, ALCTJ a sesizat Tribunalul în data de 26 martie 2011, după ce i-a fost refuzată închirierea unei săli municipale, în care vroia să organizeze o întrunire în data de 17 aprilie, cu prilejul “comemorarii morţii lui Hristos”, sala privată utilizată de obicei de asociaţie fiind prea mică. Citeşte mai departe;

 

Martorii lui Iehova au pus mana pe arme. Sectantii din Romania se revolta impotriva “Turnului de Veghe” de la New York

Gâlceavă între “Martorii lui Iehova”: Iehovişti din România îi acuză pe ştabii din conducerea de la New York că sunt 50% acţionari la o fabrică de armament si traiesc in lux în timp ce membri de rând din Romania mor de foame iar altii înfunda puşcăriile, pentru că n-au voie sa puna mana pe arme si sa intre in Armata.

Pe un forum destinat adepţilor sectei religioase aceştia îi acuză pe conducătorii din SUA că trăiesc în lux exorbitant ori că sunt acţionari la o fabrică de armament, în timp ce credincioşii de rând înfundau puşcăriile, întrucât li se interzicea chiar şi satisfacerea serviciului militar în detaşamente de muncă. “Ce mă frapează e de ce se construieşte atât de mult dacă se aşteaptă sfârşitul lumii?” (Marinaru, membru in Corpul de guvernare).
Contestatari vehemenţi ori constatatori neutri, mulţi au conchis asupra sectei, organizaţiei religioase “Martorii lui Iehova”, că ar constitui o enclavă închistată în propriile dogme, ale cărei aproape unice “dezertări” în concretul altora, dincolo de propria lume, se identifică numai cu ampla campanie de prozelitism, ce merge la predicarea din uşă în uşă a propriilor precepte, o chestie considerată drept “agresivă”, motiv pentru care respectiva mişcare este întâmpinată cu reticenţă ori chiar interzisă în multe ţări. Citeşte mai departe;

 

Părintele Irineu (Tafunea) – Despre Numele lui Dumnezeu (împotriva ereziei iehoviştilor)

Oamenii din toate timpurile au urmărit să afle mai multe despre Dumnezeu. Moise este primul care a cerut lui Dumnezeu să-Şi spună numele. Şi a primit răspunsul: “Eu sînt Cel ce sînt”, adică Iehova sau Iahve. Apoi i-a zis Dumnezeu lui Moise: “Aşa să spui fiilor lui Israil: Cel ce este m-a trimis la voi” (Ieş. 3, 14).

Însă acest nume era un nume sfînt şi se folosea foarte rar. Deseori el era înlocuit cu Adonai sau Elohim.

Filon din Alexandria scrie: “Cele patru litere pot fi rostite sau auzite numai de oameni sfinţi, ale căror urechi şi limbi au fost curăţate prin înţelepciune, şi de nimeni altcineva, în nici un caz” (Viaţa lui Moise, III, 41).

În alt loc, în enciclopedia evreiască, găsim: “Iosif Flaviu zice: Moise L-a rugat stăruitor pe Dumnezeu să-i spună numele Său şi pronunţarea lui, pentru ca astfel să-l poată folosi în timpul ritualurilor sacre. Dumnezeu i-a pronunţat acest nume, necunoscut altui om, şi-ar fi păcat din partea mea să-l rostesc” (Antichităţi II, 12, pg. 4). Citeşte mai departe;

 

“Ловцы душ” – “Pescari de oameni”

Un film documentar rusesc: “Ловцы душ” – “Pescari de oameni”.
Pericolul sectelor totalitare. Despre secte şi sectanţi.
Producător: Alexandr Habarov. Citeşte mai departe;

 

Pr. Dan Bădulescu, Pr. Sinică Palade: Miscarea New Age

Miscarea New Age este un curent filosofico-religios, răspândit mai ales în Occident. Adeptii acestui curent afirmă o apropiere mai mare de spiritualitate, ei sustinând că acest lucru este necesar pentru ca omenirea să poată intra într-o “nouă eră”, în care va domni armonia universală. Altii văd în New Age o reînviere a gnosticismului.

(…) Astăzi, adeptii New Age sustin părerea că fiecare individ, având origini divine, este chemat să-si construiască propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice traditie mistică sau religioasă, aici incluzându-se si samanismul, neopăgânismul, kabala, ocultismul, dar mai ales propria experientă interioară si propriul discernământ. În această actiune, individul poate fi ajutat de ghizi, îngeri, guru, etc.

Una din “virtutile” de care se prevalează atât post-modernismul, cât si New Age, este anti-dogmatismul. Ca ortodocsi suntem întru totul de acord, numai că new agerii confundă dogmatismul cu dogmele, combătându-le iresponsabil în egală măsură. Prin dogmatism se întelege cu adevărat o atitudine condamnabila, în vreme ce dogmele sunt garantia statorniciei si adevărului învataturii crestine. Citeşte mai departe;

 

Biserici, confesiuni şi culte înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova

Biserici, confesiuni şi culte. În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sînt înregistrate şi funcţionează 23 de Biserici, culte şi organizaţii religioase, cu 2 327 de părţi componente.

Biserica Ortodoxă Rusă. Are o mitropolie cu denumirea „Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei” (numită şi „Mitropolia Moldovei”). Scaunul mitropolitan se află la Chişinău (catedrala „Naşterea Domnului”). Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei, supusă canonic Patriarhiei Moscovei, este independentă în treburile interne, după cum prevede hotărîrea Sinodului Arhieresc de la Moscova din decembrie 1994. Se conduce în activitatea sa atît de propriul Statut, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 719 din 17.11.1993, cît şi de Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000. Este organizată în 6 eparhii, cu 1 274 de comunităţi. Este condusă de mitropolit, care participă la unele celebrări naţionale ca autoritate religioasă. Citeşte mai departe;

 

„Martorii lui Iehova” – conduşi de Dumnezeu sau de organizaţie?

Nu puţine articole sau scris referindu-se la pericolele Organizaţiei „Martorii lui Iehova”, fapt despre  care nu prea multe persoane cunosc adevărul ce ține de această Organizaţie. Mult este de scris despre istoria acestei Organizaţii, despre mulţimea greşalelor, despre traducerea Sfintei Scripturi intitulată „Traducerea Lumii Noi” care conţine, nu multe greşeli, ci foarte multe, încât citind acestă versiune puteţi observa o hulă adevărată în adresa lui Dumnezeu. Deja este cunoscut faptul că arma principală a Organizaţiei sunt broşurile „Turnul de veghe” şi „Treziţi-vă” precum şi alte cărţi editate de Organizaţie, iar cu ajutorul Bibliei Organizaţia îşi susţine învăţătura.

În acest articol  țin să redau unele interpretări (explicaţii) ale Organizaţiei asupra anumitor momente din Sfinta Scriptură, şi nu numai. Citeşte mai departe;

 

Sufletul omenesc, natura lui spirituală și starea lui conștientă de după moartea trupului, conform învățăturii Sfintei Scripturi

Sufletul1. Omul și animalele sunt create de Dumnezeu în mod deosebit:

a. Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere, cap. 1 vers. 20-28). Citeşte mai departe;

 

Treptele de bază pentru atragerea oamenilor în Organizaţia „Martorii lui Iehova”

În acest articol vom face cunoştinţă cu treptele sau metodele de atragere a persoanelor în Organizaţia „Martorii lui Iehova”.

Procesul de atragere sau îndoctrinare a persoanelor în Organizaţia „Martorii lui Iehova” (în continuare OMI) durează de regulă, 6 luni, dar în dependenţă de persoana care studiază literatura OMI, acest proces poate dura şi mai mult, iar în alte cazuri şi mai puţin; adică, un rol important aici joacă caracterul persoanei date, intelectualitatea ei, cunoştinţele religioase (în special a OMI), dorinţa de a cunoaşte şi a discuta cu membrii OMI şi nu în ultimul rînd credinţa persoanei în Dumnezeu. Alţi factori de care poate să mai depindă atragerea sau îndoctrinarea persoanelor sînt: Citeşte mai departe;

 
Moldova Creştină 2009-2011