„Noi sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii”.
1 Ioan 4:6

Articolul de faţă abordează noţiunile de „sectă” , „erezie” şi „eres”; unele diferenţe dintre dreapta credinţă şi secte; problema existenţei fără întrerupere a dreptei credinţe, adică a învăţăturii lui Hristos şi a Bisericii Sale, precum şi calea despre cum putem afla drepta credinţă revelată oamenilor de Dumnezeu, după învăţătura Sfintei Scripturi.

Numeroasele confesiuni din zilele noastre care se conduc după Sfînta Scriptură îşi atribuie termenul de „dreaptă credinţă”. De exemplu, dacă discutăm cu membrii Organizaţiei „Martorii lui Iehova”, ei susţin că adevărul lăsat de Hristos este la ei, iar celelalte confesiuni sînt secte. La fel se întîmplă dacă discutăm cu membrii confesiunii Adventismul de ziua a şaptea – adevărul este la ei, iar celelalte confesiuni sau biserici sînt secte. Iată aici apare întrebarea care îi frămîntă pe toţi cei care se întîlnesc cu această problemă: „Toţi cunosc că credinţa adevărată una este, precum ne spune şi Scriptura (Efes 4:5), dar: Care anume este credinţa lăsată oamenilor de Hristos şi propovăduită de Apostoli?
Citeşte mai departe;

Scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt “multi chemati si putini alesi”.

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.

Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Citeşte mai departe;