Cel mai des gând care m-a însoţit pe cărările Athosului, pe lângă uimirea de a trai harul special care este dăruit oricărui creştin care pune piciorul pe acest munte sfânt indiferent de cât de păcătos este, a fost că Athos-ul ne-a fost dat de Dumnezeu pentru ca popoarele să nu aibă răspuns la Judecata neamurilor că nu au putut să transforme ţara în care trăiesc într-o ţară ortodoxă cu adevărat. Monahii de la Athos au reuşit.

Nu ar fi extraordinară o ţară în care:
- oriunde apuci noaptea pe drum, vei găsi găzduire şi masă;
- dacă te prinde poliţia că ţi-a expirat viza, nu te arestează şi nu te consideră terorist, ci doar îti porunceşte să părăseşti ţara cât mai repede, lasându-te însă în pace;
- nu îţi este frică să laşi bagajele nepăzite nicăieri, pentru că nimeni nu fură, sau oricum aproape nimeni;
- nu simţi nevoia să încui uşa de la intrare decât ca să nu ispiteşti pe diavolul să îţi trimită vreun nebun în vitzită ca să te sperie;
- în magazine nu ţi se pare ciudat să găseşti icoane şi mir lângă raftul de bere;
- asteptând autobuzul, te poţi aştepta să primeşti de pomană o sticlă de Coca-Cola de la un călugăr tocmai când îţi arde gâtul şi ai rămas fără bani? Citeşte mai departe;