Arhiva pentru "Cultul lui Moon"
November 5th, 2012
admin
La 20 de ani nu este ceva ieşit din comun să te apuci să construieşti paradisul pe pămînt, mai ales dacă eşti într-o echipă cu alţi nebuni romantici alde tine şi, lucru şi mai important, dacă ai o chitară şi o ciată de japoneze ruşinoase şi cochete în preajmă care îţi spun drăgălaş Igor-cian. Sigur că atunci te ispitesc gândurile de a face ceva măreţ şi frumos pentru ţara aceasta, pentru poporul acesta adormit în ateism.
Puteţi rîde cît vreţi, dar eu, ca şi zeci de alţi tineri îndoctrinaţi, după ce ni se explica ore în şir la seminare speciale rolul nostru istoric în desfăşurarea Providentei divine în Moldova, începeam să ne luăm misiunea în serios.
Am fost membru „full time” al sectei lui Moon vre-o 3 ani şi am ajuns să fac lucruri pe care un tînăr sănătos la cap nu le face. De exemplu, cerşiam mergînd de la casă la casă prin Bucureşti şi Moscova, iar asta în limbajul sectei se numea „fandreizing”. Sau „propovăduiam” oamenilor pe străzile din Chişinău despre Noul şi Adevăratul Mesia – Moon, ceea ce însemna în jargonul mooniştilor că fac „Witnising”. De asemenea spuneam în fiecare duminica Plage-ul – un jurămînt prin care îmi asumam datoria de a construi „Împărăţia Cerurilor pe pămînt”. Citeşte mai departe;
Postat în Convertiri, Cultul lui Moon
December 28th, 2009
admin
Republica Moldova, „ţară de origine creştină”, unde 93% de cetăţeni se declară creştini ortodocşi, este inundată de diferite grupări şi mişcări religioase sau parareligioase cu caracter totalitar. Modul de activitate a acestor organizaţii uneori dă de bănuit. Printre aceste mişcări religioase se numără şi aşa-numita „Biserica Unificării”, cunoscută şi ca secta lui Moon. Deja de 14 ani, biserica autoproclamatului „mesia” coreean Sung Myung Moon face prozelţi în Republica Moldova. Cei care cad în plasa acestei organizaţii sunt tineri cu viziuni idealiste sau romantice, dar fără descernământ, care se încred orbeşte în „Părinţii Adevăraţi” şi ajung să-i respingă pe cei din a căror dragoste s-au născut, alegând să trăiască în „matrix”-ul moonist – o lume bizară a înşelăciunilor şi iluziilor diavoleşti, în care guvernează dinastia pretinsului mesia şi în care aceşti tineri amăgiţi sunt foarte mulţumiţi să cerşească, să postească, să iubească şi, în definitiv, să trăiască – „în numele Părinţilor Adevăraţi”. Citeşte mai departe;
Postat în Cultul lui Moon, Secte, Sectologie
November 25th, 2009
Pr. Iulian
Deja de 11 ani biserica autoproclamatului “mesia” coreean Sung Myung Moon face prozeliţi în Republica Moldova. Tineri cu viziuni idealiste sau romantice dar fără discernământ care se încred orbeşte în “Părinţii Adevăraţi” ajung să-i respingă pe cei din a căror dragoste s-au născut alegând să trăiască în “matrix”-ul moonist - o lume bizară a înşelăciunilor şi iluziilor diavoleşti în care guvernează dinastia pretinsului mesia şi în care aceşti tineri amăgiţi sunt foarte mulţumiţi să cerşească, să postească, să iubească şi, în definitiv, să trăiască - “în numele Părinţilor Adevăraţi”.
Unii dintre ei, fanatizaţi prin tehnicile de manipulare ale sectarilor moonişti, şi-au încheiat activitatea “istorică” de pregătire a Republicii Moldova şi a omenirii pentru acceptarea lui Moon ca al doilea Iisus Hristos la spitalele de psihiatrie.
Ca să vă daţi seama de proporţiile manipulării la care sînt supuşi aceşti tineri vă propunem să citiţi următorul document - textul jurămîntulului candidaţilor la „cununia” moonistă:
„Eu înaintez cererea de cununie, pentru a contribui la realizarea erei Testamentului Încheiat şi a construi Împărăţia lui Dumnezeu pe pămînt slujind reverendului Sun Myung Moon şi dnei Hak Ja Han Moon ca unor Părinţi Adevăraţi ai omenirii. Eu accept căsătoria internaţională şi alegerea cuplurilor în baza fotografiilor. Eu promit păstrarea unui devotament veşnic şi absolut soţului, respectarea fidelităţii conjugale şi a unei atitudini sfinte faţă de sexualitate. Eu promit să nu divorţez niciodată. Eu voi lua parte la ceremonia de trei zile doar după ce voi obţine o permisiune specială şi voi îndeplini misiunea încredinţată” (vezi originalul în Anexa 1).
Autorităţile Republicii Moldova au încercat să pună capăt acestei “inchiziţii psihologice” realizate asupra cetăţenilor ei prin numeroşii misionari moonişti, dar s-au poticnit de trei probleme majore: prima - RM nu are jurişti şi specialişti care ar putea să demonstreze prejudiciul manipulării psihologice mooniste, a doua - moonismul s-a infiltrat prea adînc în sistemul învăţămîntului de stat şi a treia - prea multă lume s-a hrănit şi se mai hrăneşte din “onorariile” generoase ale milionarului coreian.
Citeşte mai departe;
Postat în Cultul lui Moon
November 20th, 2009
Petru Cosma
Coreea a fost una din tarile asiatice in care prozelitismul catolic si protestant a fost si este foarte puternic. In Seul se afla cea mai mare biserica penticostala din lume, numarand aproximativ un milion de membri. Sun Myung Moon s-a nascut in 1920 intr-o provincie din actuala Coree de Nord.
Cand el avea 10 ani, familia lui s-a convertit la o forma penticostala de prezbiterianism, care incuraja vedeniile si alte practici atribuite Duhului Sfant. In 1936, la varsta de 16 ani, Moon a pretins ca a avut o vedenie in care Iisus Hristos insusi l-a anuntat ca a fost ales de Dumnezeu pentru a duce la capat restaurarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Ulterior el a pretins ca a primit si alte revelatii, dar nu le-a facut publice pana in 1946. Citeşte mai departe;
Postat în Cultul lui Moon
Tags: moon, moonist