Părinte profesor, cum sunt ispitiţi teologii de către diavol?

Vorbim de o ispită care poate să vină în rândul celor care au studiat sau studiază teologia, sau al celor care au o cunoaştere a lui Dumnezeu şi din punct de vedere raţional, care au făcut anumite cercetări legate de această cunoaştere a lui Dumnezeu, dar s-au dus mai mult pe partea raţională a cunoaşterii, încercând să aducă argumente, anumite definiţii chiar ale cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru a putea lămuri anumite stări create în sânul Bisericii, în viaţa socială sau eclesială ca răspuns la această situaţie. Dacă un teolog, fie el student, profesor la teologie sau chiar preot, nu împreunează această cunoaştere raţională pe care o are în legătură directă cu Dumnezeu, raportându-se în permanenţă prin argumentarea existenţei lui Dumnezeu în lume, cu starea de rugăciune, care este de fapt o legătură intimă a noastră cu Dumnezeu, s-ar putea să ajungă la o stare de ispită.

Cunoaşterea sa poate fi într-adevăr bună, dar el este detaşat de aceste concepte şi atunci nu se poate vorbi de o viaţă duhovnicească. Eu zic că un teolog care are partea lui de inteligenţă şi de înţelepciune poate să cadă în această capcană a ispitirii, încât să pună totul doar pe seama înţelegerii raţionale, să-i fie mai puţin afectată trăirea lui interioară. Citeşte mai departe;