Gnosticismul a reprezentat cea mai periculoasă erezie pentru Biserică în cursul primelor secole. În perioada respectivă, eretici precum Marcion sau Valentin prezentau diverse sisteme pseudocreştine care se dovedeau atractive pentru creştinii care nu aveau o cunoştinţă solidă a propriei credinţe. Probabil că în această perioadă s-au pus bazele catehumenatului, acea perioadă de pregătire pentru adulţii care doreau să treacă la creştinism. De asemenea, s-a insistat mai mult asupra botezului copiilor.
Ambele elemente sunt mărturisite în lucrările unuia dintre Părinţii Bisericii care a trăit în perioada respectivă: Sfântul Irineu de Lyon. Citeşte mai departe;













Crestinism si gnosticism
Cuvântul gnosticism provine din grecescul gnosis, care înseamnã cunoastere. Gnosticismul se referã la o miscare religioasã sincreticã, constând din numeroase credinte unite de învãtãtura comunã conform cãreia oamenii sunt spirite divine captive într-o lume materialã creatã de un spirit imperfect, demiurgul, care este în mod frecvent identificat cu Dumnezeul vetero-testamentar, Yahve. Demiurgul, descris adesea ca fiind o întrupare a rãului, alteori ca fiind imperfect si binevoitor, existã pe lângã o fiintã supremã si incognoscibilã, care întruchipeazã binele.