Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova” n-au suflet?
În învăţătura despre suflet „Martorii lui Iehova” până nu demult susţineau că mai toate sectele neoprotestante că omul are suflet care moare odată cu moartea trupului. Mai nou, câţiva ani în urmă şi-au schimbat părerea şi au început să „propovăduiască” cu zel o nouă învăţătură susţinând că: „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor…Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58)
Această afirmaţie nu are nici un temei Biblic nici în broşura lor „Ce ne învaţă în realitate Biblia?” în care găsim verset cu altă temă-despre moartea trupului. În discuţii personale cu martorii ei „explică” că aceasta este o învăţătură foarte grea care reiese din 5, 6 sau mai multe versete pe care refuză să le prezinte fiincă „sunt greu de înţeles”, iar apoi ca întotdeauna cînd n-au ce răspunde schimbă tema discuţiei, ori încep să judece pe creştini şi pe preoţi.
În cele de mai jos îmi propun să fac un studiu în care să prezint ce ne învaţă în realitate Biblia despre suflet.
În primul rînd trebuie să ştim că „martorii”, deşi învaţă cum am arătat mai sus că „omul nu are suflet” , ei n-au lăsat învăţătura lor veche despre suflet cu care susţin că: „…nicăieri în Biblie nu se spune despre „suflet” că ar fi „nemuritor” sau „veşnic”. Dimpotrivă, Scripturile arată că sufletul moare.” (Ce ne învaţă în realitate Biblia? P.210)
Această învăţătură e o scornire sectară mai veche ce are ca argument versete ce ne mărturisesc despre moartea trupească a omului, la care o să revin mai jos, esenţial e faptul că sunt două învăţături mărturisite de iehovişti în acelaşi timp, în aceeaşi carte(de căpătâi-ei cred ce scrie în ea mai mult decît ce se scrie în Sf. Scriptură) care se contrazic una pe alta – dacă omul nu are suflet, cum poate sufletul să moară?
Ateiştii aveau astfel de idei în privinţa credinţei în Dumnezeu. Pe vremea Uniunii într-o şcoală din Rusia o profesoară mai „stăruitoare” pentru interesele de partid a adus o icoană a Mântuitorului la şcoală şi impunea copiii să spuie: „Dumnezeu nu există” şi să scuipe pe ea. Toţi copiii au făcut aşa înafară de unul care avea părinţi foarte credincioşi şi era educat creştineşte. Învăţătoarea a început să insiste, însă copilul ia răspuns: „dacă nu există Dumnezeu (după cum spuneţi dumneavoastră), nu mai are rost să scuipăm pe icoana Lui şi nici nu-i frumos acest lucru, dar dacă există – trebuie să ştim că pentru astfel de faptă ne va pedepsi”. A învăţa pe oameni că sufletul moare, şi mai ales că omul nu are suflet, nu este pur şi simplu o învăţatură de credintă a iehoviştilor, ci după părerea mea personală o învăţătură de necredinţă, pentru care cei care au scornit-o şi cei care o „propovăduiesc” v-or da răspuns în faţa lui Dumnezeu.
De fapt cuvântul suflet se foloseşte în Sfânta Scriptură de 696 ori, iehoviştii în „traducerile” lor arată numărul de peste 800; dar acest cuvânt are mai multe sensuri:
1. Suflet ca suflare divină de viaţă sau forţă spirituală care însufleţeşte trupul. Sfînta Scriptură ne mărturiseşte în acest sens: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facere2,7) Deci se vede clar aici că suflarea lui Dumnezeu (sufletul)l-a făcut viu pe om, şi nu creierul după cum spun iehoviştii; după învăţătura lor, Dumnezeu trebuia să creieze creierul şi omul să fie fiinţă vie. Omul era creat cu toate organele inclusiv şi creierul, dar fără de suflet nu se mai făcea fiinţă vie.
Despre importanţa sufletului ne vorbeşte nu numai Sfînta Scriptură, dar şi Sfinţii Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur foarte frumos scrie despre suflet: „Trupul creat la porunca Stăpânului, stătea ca o unealtă ce avea nevoie de cineva care să o mişte; dar mai bine spus, stătea ca o liră care avea nevoie de cineva, care să poată, prin arta şi priceperea lui, să înalţe, prin mădularele trupului, ca prin nişte coarde, cântare cuvenită Stăpînului. – Ce înseamnă „a suflat suflare de viaţă”? – Dumnezeu a voit şi a poruncit ca trupul creat de El să aibă putere de viaţă, care s-a făcut în el suflet viu, adică activ, care poate prin mişcarea mădularelor să-şi arate măiestria sa. Dar poate că mă va întreba cineva: – Dar dacă sufletul este mai de preţ decît trupul, pentru ce a fost creat întâi ceea ce este mai de puţin preţ şi apoi ceea ce este mai mare şi mai de preţ?
- Nu vezi, iubite, că s-a făcut la fel şi cu crearea lumii? După cum mai întâi a creat cerul şi pământul, luna, stelele şi celelalte şi animalele cele necuvântătoare şi în urmă pe om, căruia avea să-i încredinţeze stăpînirea peste toate acestea, tot aşa şi la crearea omului: mai întâi i-a făcut trupul şi apoi sufletul, partea cea mai de preţ. După cum animalele, care aveau să slujească omului, au fost create înaintea omului, pentru ca să fie gata spre slujba omului, care avea să se folosească de ele, tot aşa şi trupul a fost creat înaintea sufletului, pentru ca atunci când Dumnezeu, potrivit nespusei Lui înţelepciuni, va crea sufletul, sufletul să-şi arate prin mişcările trupului propriile sale lucrări.” (P.S.B.21,Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere.)
Sufletul este darul lui Dumnezeu, Care este Viaţa şi Dătătorul de viaţă; de aceea El îl poate cere oricând. Căci îi spune bogatului căruia i-a rodit ţarina: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău…” (Luca 12,20). Fiind darul Lui, omul trebuie să „iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12). Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură din care să învăţăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu doar cu creierul aşa cum învaţă iehoviştii.
Sufletul se bucură sau se întristează „întristat e sufletul meu până la moarte” (Matei 26,38; Marcu 14,34). Mântuitorul ne învaţă că sufletul e mai scump decât toată lumea „…cei va folosi omului, dacă v-a câştiga lumea întregă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16,26; Marcu 8,35-37).
Sf. Apostol Petru ne învaţă că: „…răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.” (I Petru1,9).
Sf. Apostol Pavel ne învaţă şi el: „…să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului” (Evrei 6,18-19).
Despre nemurirea sufletului Sf. Scriptură ne învaţă foarte clar. Împăratul Solomon ne spune că trupul „ca pulberea să se întoarcă în pămînt cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat” (Ecclesiastul12,7).
Tîlharului ce s-a căit de faptele rele şi a luat apărarea Mântuitorului pe cruce şi a zis: „Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis : Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23,42-43). Deci dacă Mântuitorul a dat o astfel de promisiune, ea sa şi împlinit, şi tâlharul a ajuns în rai în ziua aceea, deci după moartea trupului sufletele sunt vii după mărturia Mântuitorului. Ca să „rezolve” întrebările ce vin după acest verset, iehoviştii au schimbat locul virgulei din promisiunea Mântuitorului „adevărat grăiesc ţie astăzi, vei fi cu Mine în rai”, astfel schimbând sensul propoziţiei. Dar această schimbare necătând la faptul că e un mare păcat (Biblia ne spune că ,,bletemat” va fi acela ce va schimba o literă sau o virgulă din cuvintele ei) ceea ce iehoviştii sau obişnuit deja să facă, aceasta este a greşală gramaticală dacă: „adevărat grăiesc ţie ( e clar că acum, deci astăzi, nu mâine, nici nu ieri) virgula trebuie să fie aici, dar nu după cuvântul- astăzi. Concluziile le faceţi dumneavoastră – cât este de bine să schimbi sensul învăţăturii Scripturii în interese personale?
La schimbarea la faţă a Mântuitorului pe muntele Taborului s-au arătat Moise şi Ilie şi „vorbeau cu Iisus” (Marcu 9,4), şi dacă omul nu are suflet nemuritor cum ar fi fost posibil acest lucru?
Dacă sufletul nu există sau moare, cum Mântuitorul Hristos după moartea pe cruce a „binevestit morţilor” şi „duhurilor ţinute în închisoare?” (I Petru 3, 18-19; 4,6).
Însăşi Mântuitorul Hristos învaţă despre viaţa de după moartea trupească în pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. După ce aceştia doi au murit, Mântuitorul nu zice că le-a murit creierul şi gata, ci: „…a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut pe Avraam şi pe Lazăr la sânul lui…”(Luca 16,19-31).
În Sfânta Scriptură mai sunt o mulţime de mărturii ce confirmă existenţa sufletului nemuritor; iată câteva dintre ele:
Matei 10,28 „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în gheena”.
II Corinteni 5,6-8 „Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere, avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul”.
II Corinteni 12, 1-4 „Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.”
I Tesaloniceni 5,23 „Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.”
I Petru 4,6 „Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul”.
I Petru 13-15 „Socotesc, dar, că este drept, cât sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducere aminte, fiincă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi sili, ca şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de aceasta”.
Apocalipsa 20,4 „Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu…”
Cât de clare sunt aceste exemple din Sfânta Scriptură încât pentru orişicare este de înţeles că Dumnezeu a creat pe om cu trup şi suflet nemuritor pe care trebuie să-l ferim de păcat (I Petru 2,11), scopul vieţii noastre fiind „mântuirea sufletului”. Fără suflet nu putem să credem, sau să-L iubim pe Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a învăţat că sufletul e nemuritor, iar cei care îl ascultau înţelegeau aceasta, nu era ceva nou sau extraordinar pentru ei, atunci cu 2000 ani în urmă, iar creştinii au crezut aşa şi au înţeles aceasta tot timpul: – pentru iehovişti aceasta e de neînţeles, ei care umblă cu Biblia subţioară toată ziua fac impresia că nici nu se uită în ea şi susţin această învăţatură de necredinţă.
Cu învăţătura despre suflet au luptat şi ateiştii în sec. XX, spunând că sufletul nu există, iar viaţa e „condusă” de creier, iar acum au preluat-o iehoviştii. La un seminar a medicilor din U.S.S.R. un medic chirurg cardiolog luând cuvântul, dorind să fie lăudat de partid a zis: „de câte ori am făcut operaţii la inimă, niciodată n-am văzut acolo sufletul.” Un alt medic chirurg neurolog, cu credinţă în suflet i-a răspuns: „de câte ori am operat la creier, niciodată n-am văzut acolo mintea, dar aceasta nu demonsrează că ea nu există”.
2. În unele texte Biblice cuvântul suflet poate fi luat cu înţelesul de „viaţă” după sensul contextului: „au murit cei ce căutau sufletul pruncului” (Matei 2,20). Tot aşa la Romani 11, 3, unde se vorbeşte de sufletul lui Ilie, pe care Ahab căuta să-l omoare. În alt exemplu Mântuitorul spune: „Cine v-a voi să-şi scape sufletul (viaţa) său, îl v-a pierde; iar cine îşi v-a pierde sufletul pentru Mine (şi pentru Evanghelie, – cum zice sf. Marcu) acela îl v-a mântui” (8,35). Înţelesul versetului este acesta: celui care tăgăduind pe Hristos în vreme de prigoană, sau ruşinându-se a-L mărturisi (Marcu 8,38), i se pare că-şi salvează fiinţa, viaţa de la moartea temporară, acela îşi pierde sufletul pentru veşnicie. Iar cine îşi pune sufletul pentru Hristos – ca El pentru oile Sale (Ioan 10,11) „Chiar de va muri (cu trupul) viu va fi” (Ioan 11,25). Iehoviştii pun accent pe acest sens al cuvântului suflet, şi mărginesc sufletul doar la viaţa pământească. Din cele ce am văzut mai sus sufletul nu se mărgineşte doar la viaţa pămîntească, fiind „suflarea lui Dumnezeu” este nemuritor; de aceea Mântuitorul ne spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide” (Matei 10, 28). Apropo iehoviştii în discuţia despre suflet iubesc să repete cîteva versete în care se vorbeşte despre viaţa pământească şi sfîrşitul ei – moartea trupului. „Argumentul” principal, nu are nimic comun cu învăţătura despre suflet: „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat. Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare… Tot ceea ce mâna ta prinde să săvîrşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor care te vei duce, nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.” (Ecclesiastul 9; 5, 6, 10) Dacă citim atent aceste versete vedem clar că nu se spune nimic „împotriva sufletului”, ci doar că viaţa pământească se termină prin moarte, după care omul nu mai are nici o răsplată pe pământ şi numele omului e uitat de semenii săi rămaşi pe pământ (Dumnezeu nu uită pe nimeni); după moarte omul nu se poate bucură de ceea ce se „face sub soare”, iar în mormânt „locuinţa morţilor” nu poate fi „nici faptă.. nici înţelepciune”. Cel mai interesant e faptul că peste trei capitole acelaşi autor, în aceeaşi carte vorbeşte foarte clar despre suflet şi trup, care: „ca pulberea să se întoarcă în pămînt cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat” (Ecclesiastul 12,7) – iehoviştii se fac că nu văd!!!
3. Sunt unele texte Biblice în care prin suflet se înţelege persoana însăşi despre care este vorba. Aşa se spune despre sufletul lui Dumnezeu – Tatăl, adică persoana Sa: „Iată Fiul Meu întru care a binevoit sufletul Meu” (Matei 12,18; Evrei 10,38). Şi tot aşa se vorbeşte despre „sufletul lui Iisus” pentru persoana Lui (Matei 20,28; Marcu10, 45; Ioan 10,11,15 ,17,18). Se spune iarăşi că din potop „s-au mântuit prin apă opt suflete”, adică opt persoane: Noe şi familia lui (I Petru 3,20). De asemenea prin suflet se înţeleg diferite persoane asupra cărora s-a făcut o lucrare sau alta. Astfel Domnul vindecă pe omul cu mâna uscată, iar cărturarii şi fariseii îl învinuiau că vindecă sâmbăta, El întreabă: „Se cade sâmbăta a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde”? (Marcu 3,4; Luca 6,9). În ziua Cincizecimii s-au botezat „trei mii de suflete”, adică de persoane. Iehoviştii deşi „propovăduiesc” că sufletul nu există, recunosc acest sens al cuvântului suflet, dar în mod „miraculos” pentru ei aceasta e o „dovadă” că sufletul nu există. În acest sens ei se folosesc de capitolul 18 de la Iezechiel, dar nu de tot ci de două frânturi de versete: „Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului; sufletul care a greşit va muri.. sufletul care păcătuieşte va muri…” (v. 4,20). La prima vedere cei neştiutori sunt amăgiţi; dar dacă v-om citi tot capitolul vedem clar că aici e vorba despre pedeapsa pentru păcat pe care Dumnezeu o va da celor ce o merită – „…Fiul nu va purta nedreptatea tatălui şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa”. (v.20), astfel chiar în acelaşi verset -20 aflăm răspunsul, dar e binevenit să citim tot capitolul şi ne mai convingem încă o dată că iehoviştii întorc sensul Scripturii în interese personale. Pe de o parte ei recunosc că sufletul mai are sensul de persoană, dar când Scriptura ne dă un caz real, ei se fac că nu înţeleg despre cei vorba, şi se folosesc doar de frânturi de verset, ca să-şi apere învăţătura de necredinţă. A treia oară fac o paralelă cu ateiştii fiincă ei tot procedau aşa. Acest exemplu este pe acest sit, dar nu pot să mă abţin să nu-l dau. Ateiştii au vrut să „demonstreze” că în Biblie scrie că nu există Dumnezeu. Au luat o frântură de verset din Psaltire în care scrie: „…nu este Dumnezeu” şi punândul într-un context corespunzător, amăgeau pe cei neştiutori, dar de v-om citi tot versetul găsim alt sens: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu.”
4. Ultimul sens al cuvântului suflet este vietatea (orice fiinţă vie): „Iată Eu închei legământ cu voi, cu urmaşii voştri. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi…” (Facere 9, 9-10). În acest sens „martorii” au schimbat toate cuvintele „vietate” în versetele Facere 1,20-24 cu cuvântul „suflet”.
Cât de straniu şi nu prea logic pare, dar după ce iehoviştii neagă, şi nu doresc să aibă suflet nemuritor, nedorind să vadă şi să primească atât de multe mărturii a Scripturii, ei primesc sufletul (viaţa) animalelor („care este în sângele lor” – după cum ne spune proorocul Moise) ca pe a lor personal; refuzând să facă transfuzie de sânge pentru bolnavii lor, lăsându-i mai bine să moară, dar nepermiţând tratamentul medical. Medicii sunt obligaţi să-i dee în judecată pe părinţii iehovişti (care în stradă se laudă că numai la „martori” e dragostea cea adevărată) ca să le salveze copiii care se pot vindeca numai prin transfuzie, şi salvează viaţa copiilor împotriva voii părinţilor. Astfel de cazuri nu sunt atât de rare încât cred că deja aţi auzit de aşa ceva. Iar de îndrăzneşte vre-un părinte iehovist să permită tratamentul cu transfuzie, şi să-şi salveze copilul de la moarte, el este alungat din congregaţie (în care e dragostea adevărată), şi nimeni din martori nu mai are dreptul nici să vorbească cu el. Cel mai straniu e faptul că „martorii” de rând învaţă şi urmează aceste învăţături, fără ca să le înţeleagă, chiar dacă ele se contrazic de Biblie şi se contrazic una pe alta. Dacă omul nu are suflet (după cum spun ei), ci omul îşi are viaţa, sentimentele doar în creier de ce e interzisă transfuzia de sânge? Mântuitorul şi-a vărsat sângele pe cruce ca să ne salveze, de ce noi nu avem dreptul să dăm sângele nostru ca să salvăm pe cei dragi? Şi, ce are sufletul nemuritor a omului cu sufletul (viaţa) animalelor care este în sângele lor?
Diferenţa între sufletul omului şi a animalelor se vede clar în momentul şi modul creaţiei. Despre aceasta ne arată Sfânta Scriptură şi Sf. Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne vobeşte: „Uită-te câtă deosebire este între crearea acestei minunate fiinţe raţionale şi crearea animalelor! Când a creat animalele Dumnezeu a spus: „Să mişune apele de vietăţi (suflete) vii…” (Facere1,20) şi îndată au ieşit din ape animale însufleţite. La fel şi pământului i-a spus: „Să scoată pământul fiinţe (suflete) vii…” (Facere 1,24). Când a făcut pe om n-a mai grăit aşa, ci mai întâi ia creat trupul din ţărână, şi după aceasta i-a dat putere de viaţă, adică sufletul. Pentru aceasta spunea Moise despre animale: „Sângele animalului este sufletul (viaţa) animalului”. Sufletul omului însă este netrupesc şi nemuritor, mult superior trupului şi atât de deosebit de el, cât e de deosebit trupescul de netrupesc”.
Omul a fost creat mai deosebit decît animalele, după „chipul lui Dumnezeu” (Facere 1,27), şi a fost pus de Dumnezeu să stăpânească toate vietăţile.
De ce „martorii” n-au şi nu doresc să aibă suflet?
În primul rând trebuie să recunoaştem că e mai „comod” şi uşor să iubeşti şi să primeşti pe cineva doar cu creierul, să nu implici în aceasta şi sufletul. În relaţiile dintre oameni cunoaştem fiecare dintre noi cazuri reale de dragoste raţională, doar cu creierul, dar care niciodată nu aduce roade bune. Se formează uneori chiar cupluri, care sunt unite nu de dragoste din suflet, ci de interese raţionale (stare socială sau materială a părinţilor; pentru „martori” e important ca să se căsătorească 2 pioneri ca mai repede să capete un „rang” mai mare în organizaţie) dar experienţa vieţii ne arată că astfel de relaţii nu sunt de lungă durată şi: aduc oare fericire?
În relaţia cu Dumnezeu „martorii” sunt învăţaţi să iubească şi să cunoască pe Dumnezeu doar cu creierul. Relaţia noastră cu Dumnezeu nu o putem mărgini doar la o cunoaştere raţională. Sfântul Apostol Pavel spune copiilor săi duhovniceşti că iubirea pe care o trăim cu Hristos „este mai presus de cunoştinţă” (Efeseni 3,19). Această problemă de cunoaştere doar raţională o au toţi protestanţii dar nu doresc să o recunoască. La acest subiect pot aduce mărturiile unui fost pastor protestant Matthew Gallatin, care după căutarea adevărului timp de 40 de ani a ajuns la Ortodoxie. El trăind experienţa vieţii protestante, confruntându-se cu aceste întrebări scrie în cartea sa „De la rătăcirile protestante la adevărul Ortodoxiei”: „Cunoaşterea minţii nu poate deveni cunoaşterea inimii. Cunoaşterea nu poate produce iubire. Ne poate conduce la iubire. Dar nu este acelaşi lucru cu iubirea, nici nu poate sluji ca substitut”. Şi dă un exemplu foarte frumos: „De vreme ce miezul subiectului este iubirea permiteţi-mi să îl ilustrez printr-o analogie din căsătoria mea. Imaginaţi-vă că locuiesc într-o cameră alăturată celei a lui Alice(soţia sa). Nu ne-am întîlnit niciodată. Este puţin bizar, dat fiind faptul că există o uşă între cele două camere în care locuim. Doar că nu am fost în stare să le deschidem. Într-o zi cineva îmi povesteşte ceva de această frumoasă creatură care trăieşte de cealaltă parte a zidului. Într-un mod general, îmi descrie multe dintre calităţile ei. Spre exemplu, îmi sprune că este de înălţime medie şi este zveltă, că lucrează în domeniul medical şi că este o muziciană rafinată. Acum, sunt în chip tainic măcinat de gîndul la această femee de dincolo de uşă. Mă gîndesc tot timpul la ea. Stau adesea un faţa uşii şi încerc să mi-o închipui, date fiind cele pe care le ştiu. Îi vorbesc adesea prin uşă. Pot să-mi petrec toată viaţa în faţa uşii dintre mine şi Alice. Pot să examinez fiecare detaliu al descrierii ei. Pot să evoc cele mai vii imagini ale ei. În final va fi egal dacă concluziile la care am ajuns despre ea sunt fidele sau sunt false. În fiecare caz, încercarea mea raţională de a cunoaşte pe Alice nu mă va pune niciodată într-o relaţie de iubire cu ea. Iubirea adevărată cere o viaţă împreună cu cealaltă persoană. Cere o interacţiune cu această persoană, care să cuprindă inima, sufletul,mintea şi trupul. Ce trebuie să fac ca s-o iubesc cu adevărat pe Alice? Cred că este destul de evident. Trebuie să deschid uşa şi s-o îmbrăţişez!!!
Desigur, această analogie are menirea de a arăta problemele care apar în relaţia protestantului cu Dumnezeu. Aşa că , în locul lui Alice, să-L punem pe Iisus de cealaltă parte a uşii. În loc de dosarul pentru studiu , am Scripturile. Cu toate acestea, tot ce era valabil pentru Alice este valabil şi pentru El. O viaţă întreagă de studiu şi meditaţie despre Iisus nu va împlini niciodată ceea ce am nevoie dacă vreau să-L trăiesc cu adevărat pe Hristos. Trebuie să deschid uşa şi să-L îmbrăţişez pe Dumnezeu ca Persoană, nu ca obiect al imaginaţiei mele teologice”. Şi desigur că această dragoste adevărată faţă de Dumnezeu nu poate fi trăită doar cu creierul, ci aşa cum ne învaţă Dumnezeu: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun Eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău. (şi nu doar în creier)” (Deuteronomul 6,5-6).
Iehoviştii nu doar că nu deschid uşa „sufletului” cum fac toţi protestanţii ca să primească pe Dumnezeu, ci au „scos uşa şi au tencuit intrarea” prin învăţătura că sufletul nu există, nemaiputând să creadă cu toată inima şi cu tot sufletul ci doar cu creierul în Dumnezeu. Conducătorilor iehoviştilor le este convenabil ca credinţa lor să fie doar raţională, să fie primită şi crezută doar de creierul adepţilor lor, ca la momentul când vor dori să-şi shimbe iarăşi unele învaţături; acestea să fie învăţate repede cu creierul (ca o noua formulă, sau o nouă tablă a înmulţirii) şi să fie repetată de adepţi, nestârnind întrebări din partea acestora (de ce azi 2X2=4, mâine2X2=7), de fapt astfel de întrebări sunt interzise.
În al doilea rând, iehoviştii neagă nemurirea sufletului şi apoi existenţa sufletului din cauza că în învăţătura de credinţă, învăţăturile sunt strâns legate între ele. Şi dacă vor recunoaşte existenţa sufletului, iar mai apoi nemurirea sufletului, v-or trebui să recunoască necesitatea cinstirii Sfinţilor, şi necesitatea cinstirii şi pomenirii celor răposaţi, învăţatura despre rai şi iad şi alte învăţături ce reiese din acestea, până când v-or ajunge la adevăr.
Nădăjduiesc că acest studiu va fi de folos creştinilor interesaţi de această temă şi „martorilor” ce doresc să afle adevărul, şi mântuirea sufletului.
Preot Ioan Goncear




Draga autor concentrati-va la cuvintul suflet.Referindu-se la suflet,scriitorii biblici folosesc termenul ebraic nefesh sau cel grec psyche,aceste cuvinte se repeta cca.800 ori in Scriptura si traducerea exacta a acestor cuvinte este “suflet”.Examinati va rog ce se intelege prin “suflet” cu ajutorul Geneza 46:18,Fapte 27:37, Romani 13:1,s.a. Suflet are fiecare creatura pe pe pamint ceea ce inseamna viata si nu un duh ivizibil etern care se va duce in rai sau iad.Pe cind era sa moara Beniamin,Rachel spunea “sufletul lui iese” pentru ca murise.De ce cìnd Lazar a fost ìnviat,nu a spus ca sufletul lui a vazut raiul sau iadul,pentru ca Lazar sa fost in somnul mortii,la fel cum sunt toti mortii. Sa nu adaugati de la voi diferite idei spunind ca martorii le spun,caci iar faceti o marturie minciniasa. Noi suntem in stare sa iubim si sa daruim iubire,deoarece avem inima si sentimente,si daca ne casatorim nu din interese dupa cum ati mintit dar deoarece putem iubi. Avem aceesi dradoste pe care Isus a avuto si o are pt.noi.O demonstram prin fapte. Vad ca nu va saturati sa-i uriti de moarte pe asa nummitii de voi sectanti,si ca cautati sa-i inveninati pe toti de aceasta ura,dar si pe Isus l-au urit in astfel mod,si acum a ajuns demn de dragostea si increderea multor oameni.Folositi-va de eacest site sa vorbiti cu bine de Dumnezeu,nu sa vorbiti de rau pe alti crestini.Dumnezeu vede ce faceti si va va da rasplata cuvenita.Nu luati in rìs ceea ce noi facem dar sa va fie teama.Si va gresiti amar chemìndu-ne IEHOVISTI noi suntem MARTORII LIU IEHOVA!!!
În primul rând, se vede că nu aţi avut dragoste, răbdare şi bun simţ ca să citiţi articolul în întregime! În al doilea rând, Lazăr nu a spus nici că a văzut, nici că nu a văzut, aşa că şi pe Lazăr lăsaţi-l în pace! În al treilea rând, Cum poţi să fii martor al lui Iehova? Îmi poţi explica? Uite, imagineazăţi aşa o situaţie! Vasile, dă mărturie despre Ion, că la văzut pe Ion furând mere din grădina lui (dar de fapt nu l-a văzut)! Deci, ce fel de martor este el? Desigur, minciunos! Sfânta Scriptură scrie foarte clar: Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodată! Deci cum puteţi să aduceţi mărturie despre cel pe care nu l-aţi văzut, ai? Hristos spune: voi sunteţi martorii Mei! Deci, maximum ce puteţi să pretindeţi a fi – Martorii lui Hristos! Dar nici de cum ai lui Iehova, pentru că de altfel, se primeşte că propovăduiţi despre cel pe care nu la-ţi văzut, reiese că sunteţi martori minciunoşi!
Şi dacă revenim la suflet, ia spunemi Domnia matale, cu cine a vorbit Hristos pe munte, când s-a schimbat la faţă? Sfânta Scriptură scrie cu Moise şi cu Ilie! Să admitem, că Ilie a fost înălţat cu trupul la cer, deci Ilie s-a arătat în trup, dar Moise, cum s-a arătat, ai? Eh, adevărul este adevăr, doare, clar, dar ce să-i faci! Numai adevărul ne va face vii!
În speranţa că vă veţi întoarce la izvor, Preot Iulian Raţă
@Irina, cea ratacita
Invata sa scrii, intai, si dupa aia vii si ne plictisesti cu invatatura ta cea desarta
Daca voi asa zisi “Martorii Lui Iehova” spuneti k sufletul sau viata dupa moarte nu exista. De ce va straduiti sa nu faceti pacate? Daca nu ar exista sufletul sau viata dupa moarte de ce ar exista Dumnezeu, de ce ar exista Rai si iad, de ce ne-am feri sa nu facem pacate, de ce credeti in Dumnezeu asa zis de voi “Iehova”? Ati putea face ce vreti voi k nu ar trebui sa va mai fie frica de focul vesnic al iadului. Noi ortodoxi nu uram pe nimeni, voi ne urati pe noi spunand k noi ne inchinam la idoli si ca facem marturii mincinoase. Noi nu propavaduim din casa in casa deranjand pe crestini ortodoxi si noi nu schimbam versete din Biblie. De ce nu putem sa facem un binesau sa ajutam o persoana pe patul de moarte donand sange si apoi mai spuneti ca voi iubti pe semenii vostrii, Dumnezeu nu a interzis la nimeni sa nu facem bine la un om donand-ui sange sau un organ. AR TREBUI SA VA FIE FRICA ASA ZISI “MARTORII LUI IEHOVA” CA ACOLO SUS IN CER EXISTA UN DUMNEZEU CU IMPARATIA SA SI EXISTA UN IAD. DUMNEZEU VA VA PEDEPSI DUPA NEDREPTATE VOASTRA. DESCHIDETI OCHI SI SA VEDETI ADEVARUL SI MILA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI PACATOSII SI RUGATI-VA SA VA IERTE NEDREPTATEA SI PACATELE
Stimati cititori,iubiti comentatori,d-le Iulian:
Biblia spune ca sufletul moare : Ezechiel 18:3,19.
Cum Biblia nu se contrazice,inseamna ca sufletul moare….
Basmele cu “sufletul nemuritor” au la origine pe tatal nelegiuitilor care,in Eden a spus : hotarat ca nu veti muri !!
Ionela…in Biblie scrie ca sangele este viata,viata este de la Dumnezeu si este sacra,sfanta…iar Pavel ne cere SA NE ABTINEM de la sange.De aceea nu avem voie nici sa consumam,nici sa-l oferim altora spre consum…pt.ca,nu-i asa,porunca este pt.TOTI oamenii…
Noi insa,martorii lui Iehova,avem o stare de sanatate mai buna,mortalitatea mult sub medie si o speranta de viata mai mare decat media….Promovam metode alternative de tratament,nu asistam pasivi la nenorocirea fratilor sau surorilor…Avem comitete de asistenta sanitara…ii vizitam pe bolnavi,le oferim ajutor inclusiv material dar indeosebi spiritual,ne rugam pt.ei,dar discutam si cu medicii,le cumparam bolnavilor-cand este cazul-medicamente,hrana,articole de igiena…
Stimate domn Iulian: noi nu suntem martori oculari…suntem martorii lui Iehova fiindca MARTURISIM despre Dumnezeu,Iehova…prin cuvant,prin fapta,prin iubirea noastra.
Asa citim cu totii la Romani 10:10….ca,fara a marturisi,nu putem fi matuiti…iar termenul grecesc folosit de Pavel inseamna MARTURISIRE PUBLICA.
Iar Irina nu pare a fi deloc ratacita atata vreme cat isi argumenteaza biblic spusele… Nu vreau sa va supar,insa nu este crestineste sa ne jigniti,mai ales ca nivelul dvs.de cunoastere a Bibliei,stimate domn “preot” este cam scazut….Apropo…poate ca ne spuneti dupa care randuiala slujiti dvs.ca preot si unde scrie in Biblie despre aceasta ….
Ionela: noi ne straduim sa nu facem pacate,pt.a avea speranta darului nemeritat al vietii vesnice…pt.a fi salvati(mantuiti),iar daca murim inainte de venirea Domnului Isus…pt.a fi inviati …
Daca TOTI CEI DIN MORMINTE vor…iesi afara,vor invia,se cheama ca sunt morti,Ionela,nu nemuritori !!!
Stimate domn Ioan Goncear: dvs.nu sunteti onest in expunerea facuta cu privire la subiectul “SUFLET”.
In primul rand,tema expunerii dvs.suntem noi,martorii lui Iehova,nu sufletul.Ca noi nu am avea iubire….Stimate interlocutor…biet suflet ratacit in necunoastere…Sa va dau un exemplu trait de mine.In august 2009 am participat impreuna cu familia mea la un congres international la Verona,in Italia.Am fost gazduiti de un frate,pe care nu-l cunosteam,gasindu-l cu GPS-ul…A fost incredibil.
Daca nu o traiti,nu puteti intelege fraternitatea noastra mondiala…Discutam in autobuz cu fratii nemti,cu fratii spanioli,cu fratii si surorile din Italia…cu o sora din Portugalia…Lumea ne privea curiosi cum treceam de la romana la spaniola,la engleza,la franceza…Va pot da zeci,sute de astfel de exemple.
Acum sa discutam despre cunoastere.Cititi Ioan 17:3.CUNOASTEREA SINGURULUI DUMNEZEU ADEVARAT,TATAL SI A FIULUI SAU ISUS ESTE O CERINTA A MANTUIRII.Care este cerinta ??O iubire extrasenzoriala fata de o Fiinta imaginata ??Nu…CUNOASTEREA.Degeaba incercati sa fabricati concepte.Sunt argumentatii ad extra,pe alocuri eretice.
Daca nu-l cunoastem pe cineva,cum putem sa-l iubim ?? Mai ales ca nici nu-l putem vedea…De ce incercati insa dvs.sa bagatelizati cunostinta,studiul temeinic al scripturilor ?? Pt.ca,stimate domn,oricine citeste cu atentie Biblia ,observa ca dvs.nu o respectati…ca invataturile despre treime,despre sufletul nemuritor,despre “preasfinti” si “preafericiti” (ce exemple de umilinta !!!),despre botezul bebelusilor,despre chinurile iadului…sunt nebiblice…Ca “preotia” dvs.este una de asemenea nebiblica…
Cat despre suflet,asa cum am aratat mai sus,acesta moare: Ezechiel 18:3,19.Noi nu spunem ca sufletul nu exista.Noi suntem sufletele.Dar si avem suflet,adica viata.Pentru ca,in Biblie sunt numite suflete: oamenii,animalele si viata oamenilor.
Noi nu putem recunoaste nemurirea sufletelor,atata timp cat Biblia ne spune ca sufletul moare.Punct.Iar de cinstit,ii cinstim,ii onoram numai pe Tatal ceresc Iehova si pe Fiul Sau,Isus,Mesia.Ne onoram de asemenea parintii…cat timp traiesc.Dupa moarte,la ce le mai foloseste ??
Autorul articolului despre suflet,,Ioan G.vadeste mari carente de logica.Cum poti sa dai ca dovada a “nemuririi” sufletului un verset ca acela din Matei 10:28,unde tocmai citim ca trebuie sa ne temem de aceia care UCID sufletul ?? Sau Eclesiastul 12:7,unde citim ca DUHUL,nu sufletul se intoarce la Dumnezeu ,care l-a dat( ruach se intoarce la Dumnezeu,nu nephesh!!).De altfel,tovarasul face confuzii intre termenii SPIRIT (DUH) si SUFLET.Noi avem in NWT cuvantul suflet de mai multe ori decat in traducerile dvs.,pt.ca ,in NWT ori de cate ori au intalnit termenii nephesh in ebraica,respectiv psykhe in greaca,traducatorii nostri asa au si tradus : suflet,nu fiinta asa cum ati tradus dvs.de ex.in Geneza,unde in loc de “…si omul a devenit un SUFLET VIU”,dvs.ati tradus “fiinta vie”,denaturand intelesul corect .
Cei doi termeni,DUH si SUFLET,nu sunt identici,nici sinonimi.In ebraica,duh se scrie ruach,iar suflet nephesh,in timp ce in greaca se scrie pneuma respectiv psykhe.Termenul SUFLET inseamna omul sau animalul,mai inseamna viata omului sau a animalului.Sa observam ca la Geneza ni se spune ca omul “a devenit un suflet viu”,nicidecum ca ar fi primit un suflet.Suflarea de viata ( suflare=ruach care mai inseamna si vant) este duhul sau spiritul si nu sufletul…
Tovarasul “preot” face o intentionata confuzie de termeni pt.a-si sustine ineptia cu “nemurirea” sufletului.Biblia ne spune altceva: SUFLETUL CARE PACATUIESTE…VA MURI- Ezechiel 18:3,19.Cum toate sufletele pacatuiesc,toate mor….si cum Biblia nu se contrazice…
sunt curios cum poate sa-si “scoata camasa” tovarasul Ioan Goncear…
Marcu, cum explici diferenţa dintre suflet şi duh? Poziţia ta despre suflet e clară, dar ce înseamnă cuvintele “Duhul se întoarce la Dumnezeu”?
Argumentul tău pe baza versetelor Ezichiel 18:4,20 cu privire la moartea sufletului, nu e suficient pentru a concluziona că sufletul moare şi că viaţa în lumea spirituală nu există.
Biblia se referă la sufletele moarte a acelor fiinţe care l-au abandonat pe Dumnezeu şi trăiesc o viaţă coruptă de păcat sub stăpânirea lui satan.
Octavian…ceea ce spui tu nu reiese nicidecum din context daca citesti Ezechiel cap.18.In Biblie mai scrie: Nu va temeti de cei care ucid trupul,dar nu pot ucide sufletul,ci temeti-va de cei care UCID SUFLETUL in gheena.Matei 10:28.Ce fac Octavian ?? Ce ucid ??Daca sufletul poate fi ucis…este el nemuritor ??
Diferenta dintre duh si suflet ??…
Suflet ( in ebraica nephesh,in greaca psykhe) inseamna :
-omul ca fiinta conf.Genesa 8:7,I Cor.15:45,I Petru 3:20….etc.
-viata,conf. Genesa 9:5
-animalul conf.Genesa 1:20,21,24,25.
Atentie,e posibil ca in traducerea dvs.sa nu gasiti peste tot “suflet”,eu v-am citat texte in care apar,in Codexuri,termenii NEPHESH su PSYKHE=SUFLET.
RUACH in ebraica sau PNEUMA in greaca = DUH sau SPIRIT este acea suflare de viata pe care Sumnezeu a suflat-o peste Adam ,acesta devenind “un suflet viu” .In limbile ebraica respectiv greaca,cei doi termeni inseamna “VANT”.
Ca SUFLET si DUH nu inseamna acelasi lucru,citim in Evrei 4:12,unde se spune despre cuvantul lui Dumnezeu ca …”desparte SUFLETUL (psykhes) de DUH ( pneumatos).
Draga d-le Octavian: daca nu va este suficient Cuvantul lui Dumnezeu,Biblia,eu nu am ce sa fac…Sa stiti insa doua lucruri:
1.Biblia NU SE CONTRAZICE,deci daca scrie ca SUFLETUL MOARE,atunci sufletul moare si punct.
2.Nicaieri in Biblie nu veti citi ca sufletul este nemuritor,aceasta dogma religioasa fiind introdusa in sec.II e.n.de catre Origene in Orient si in sec.V e.n.de catre “Sfantul” Augustin in Occident,avand la baza teoria lui Platon despre nemurirea sufletului,nicidecum un text biblic.De altfel,un alt filosof al vremii,Arisotel,combate aceasta teorie absurda si va recomand sa cititi cartea sa DE ANIMA (Despre suflet).
Intelegeti dvs.oare ca,daca sufletul poate fi despartit de duh,acestea nu inseamna acelasi lucru ??Ca duhul (spiritul) merge invariabil la Tatal care l-a dat si nicidecum intr-un “loc de chin ” – Ecles.12:7 ?? Daca cititi Biblia este foarte simplu…nu scrie niciunde ca omul ar avea un suflet “nemuritor”….
Erata: sau nu su si Dumnezeu nu Sumnezeu.Mai gresim cand ne grabim…
Octavian,scuze,nu am raspuns la intrebarea pusa de tine.”Duhul se intoarce la Dumnezeu” inseamna,simplu,aceea ca,suflarea de viata se intoarce la Cel care a dat-o,Acela (Dumnezeu,Creatorul) fiind singurul care decide daca o reda acelei persoane la Inviere sau nu.
Biblia ne spune ca “toti cei din morminte” (Locuinta mortilor,hades) …… vor iesi afara.Nu insa si cei din Gheena…adica aceia care au murit drept urmare a Judecatii divine ( ex.cei morti la Potop…).Aceia sunt in Gheena si nu mai primesc suflarea de viata (duhul,spiritul) inapoi…Vezi diferenta ?? Singurul element care “iese” din om la moartea sa (conform Eclesiastul) NU MERGE IN CHINURI…nici in purgatoriu…ci la Tatal,Cel care l-a dat.Succes in studierea zilnica a scripturilor !!
Stimate domn Octavian…aici,in discutia despre suflet,mai exista un aspect care nu poate fi trecut cu vederea.Este hilar faptul ca,in general,cand fac analize doctrinare,prelatii ori pastorii neoprotestanti deopotriva se limiteaza la trunchieri care par logice,ignorand dogma ca intreg.
In fapt stimate domn,conform dogmei “sufletului nemuritor” -asa cum a fost statuata in sec.III-V e.n.de catre Origene si “Sf.” Augustin si cum a fost adoptata de catre majoritatea cultelor ce se autodefinesc ca fiind crestine-NICIUN SUFLET NU AR MURI.UNELE,ALE CELOR RAI AR MERGE IN IAD,IMEDIAT DUPA MOARTEA TRUPULUI PACATOS iar UNELE,CARE SUNT ALE CELOR BUNI,MERG IN RAI,tot imediat dupa moartea trupului.
Exceptie fac catolicii care,pt.a-si spori numarul taxelor catre popi,au inventat un loc intermediar:purgatoriul.
Cauzele care au condus la adoptarea unei astfel de dogme absurde,ilogice si total nescripturale sunt multiple,iar daca dvs.sau alti vizitatori-inclusiv d-l.Goncear -doriti sa dezbatem aceste aspecte,eu o voi face cu mare placere.
De aici si pana la obraznicia lui Ioan Goncear despre faptul ca noi,martorii lui Iehova am fi “oameni fara suflet” mai era un pas minuscul,pe care” tovarasul Ivan” l-a facut fara sa clipeasca.
Faptul ca noi nu credem in basme,in dogme fabricate de catre niste prelati obedienti in fata autoritatilor laice,multe statuate cu paganul Constantin “cel Mare” la comanda,acceptate de catre o categorie sociala creata tocmai pt.a apara astfel de “gaselnite” pt.a-si conserva starea sociala si pt. a-si spori averile,nu-l indreptateste pe tov.Ivan sa ne jigneasca.
Nu sunt eu cel care sa-l judec insa pe domnia sa…pt.ca are cine sa o faca…si o va face,in mod cert !!!
Stimate Marcu, îţi mulţumesc pentru răspuns, în special îţi mulţumesc pentru modul respectuos în care te adresezi şi explici lucrurile, ceea ce trebuie să fie caracteristic pentru fiecare creştin.
De mai mult timp vroiam să întreţin un dialog paşnic şi constructiv cu un reprezentant al martorilor lui Iehova. Apreciez mult lucrarea pe care o faceţi. Sincer, nu am întâlnit alţi creştini, care cu atâta stăruinţă, trecând prin multe greutăţi, zi de zi bat la uşile oamenilor şi vorbesc cu ei, în speranţa că vor auzi şi vor primi Cuvântul lui Dumnezeu.
Cer scuze pentru întârziere cu răspunsul, dar portalul acesta în pare că nu e destul de bun pentru discuţii de acest gen, deoarece nu se văd mesajele noi primite şi nu primesc nici o înştiinţare despre un mesaj, comentariu sau articol nou.
Îţi mulţumesc pentru răspuns, dar la drept vorbind, tot nu prea am înţeles clar: ce este suflet şi duh (spirit)? Dacă se poate un răspuns mai succint. Tot aici, mă interesează dacă are spiritul suflet şi poate oare spiritul să aibă formă în lumea spirituală.
Părerea mea este că da. Însuşi “sufletul” nu are o formă anume. În înţelegerea mea sufletul (la om) este intelectul, emoţia şi voinţa, datorită cărora omul are dorinţe de a cunoaşte adevărul, binele şi frumosul. Anume aceste dorinţe izvorăsc din sufletul nostru. Sufletul omului – este centrul “eului” spiritual, locul aflării lui Dumnezeu.
Animale au şi ele suflet – care conduce corpul fizic pentru menţinerea funcţiilor necesare supravieţuirii, protecţii şi reproducţiei (corespunde instnctului animal).
La fel şi plantele au un suflet “vegetal”, datorită cărora ele trăiesc şi la fel pot fi receptive faţă lumină, căldură şi dragoste.
Observăm că toată creaţia are o natură interioară, pe care o are şi Dumnezeu care S-a investit pe Sine Însuşi în creaţia Sa. Această natură interioară invizibilă, capătă o formă exterioară vezibilă, care reprezintă Creaţia.
Relaţia dintre Suflet şi Corp, eu o asociez cu relaţia dintre Dumnezeu şi Creaţie.
La fel cred, că omul are şi spirit, care este identic cu corpul fizic, dar care nu este supus putrezirii, există şi trăieşte înafara timpului şi spaţiului. după moartea noastră fizică, noi căpătăm un corp spiritual în care trăim în eterna lume spirituală.
Drept dovadă a existenţei lumii spirituale găsit şi în Biblie. Moise şi Ilie au venit pe muntele Transfigurării la Isus şi au vorbit cu El. Isus după răstignire a înviat în duh şi s-a dus să propovăduiască oamenilor din Locuinţa morţilor…
Cât despre moartea sufletului, poziţia mea e că, sufletul mort e acea persoană care L-a abandonat pe Dumnezeu şi trăieşte o viaţă coruptă de păcat sub stăpânirea lui Satan.
Astfel, omul poate fi viu (fizic), dar sufletul lui să fie mort. Argumente biblice; Isus spune ucenicului Său care a vrut să-şi înmormânteze părintele: “Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu – urmează-mă”. Aici se are în vedere, că acei oameni ai cărora sufletele aunt moarte (adica, cai care ignoră voinţa lui Dumnezeu şi sunt sub stăpânirea lui satan), trebuie să aibă grijă de înmormântarea acelui decedat.
Sau, “îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort”. E limpede, că şi azi sunt mulţi oameni care par că trăiesc, dar au sufletele moarte, în sens, că trăiesc în păcat, fără să-l aibă pe Dumnezeu în sufletul lor.
Octavian,te felicit pt.preocuparile tale.
Eu am explicat etimologic ce inseamna suflet si duh sau spirit,am expus si am explicat termenii din ebraica si greaca,adica din scrierile biblice originale.
Faptul ca lumea da tot felul de exlicatii despre suflet,ca exista multe disertatii filosofice pe aceasta tema,ca religiile asiatice dau semnificatii cosmice termenului,ca multe religii s-au lasat influentate de astfel de explicatii nu ne priveste pe noi.In calitate de crestini,trebuie sa predicam Evanghelia Regatului (Imparatiei) si sa promovam Biblia.Explicatiile multiple despre suflet ,inclusiv explicatiile pe care ti le dai singur,din pacate nu au legatura cu ceea ce inseamna in realitate,biblic,termenul SUFLET.Cat despre “intalnirea ” lui Isus cu Moise si Ilie,Mantuitorul atrage atentia ca a fost o viziune,nu ceva real.A fost o viziune necesara pt.ca apostolii sa inteleaga explicatiile Sale…
Si cu privire la “predicarea in Locuinta mortilor” esti din nou in eroare,pt.ca,in Biblie nu asa scrie…ci “spiritelor (duhurilor)din inchisoare”.Cine sunt acestea ?? Iuda ne lamureste: acei ingeri decazuti,care s-au intrupat inainte de potop,s-au casatorit cu femei…iar cand a venit potopul si-a luat din nou corpul spiritual,insa nu li s-a permis accesul in cer,ci au fost aruncati “in intuneric,in lanturi”….
In Locuinta mortilor sau hades nu exista cunoastere…pt.ca mortii nu stiu nimic…asa citesti in Eclesiastul.Pe cale de consecinta,mortilor nu li se poate predica ….decat dupa Inviere,cand vor fi vii.De ce crezi ca vor fi inviati “toti cei din morminte(hades)”??De ce crezi ca vor fi inviati si cei nedrepti ? Pt.cine va fi dezlegat Satan la sfarsitul Domniei de 1000 de ani a lui Isus ?? A cui credinta sa o incerce ???
Sa revenim insa la tema discutiei,despre SUFLET.Sfatul meu este sa lasi la o parte speculatiile si sa crezi ceea ce scrie in Biblie despre suflet si duh.Este indubitabil ca ai fost influentat in intelegerea ta de interpretari eronate ale unor texte biblice,asa cum sunt cele despre viziunea cu Moise si Ilie si acel text despre “spiritele din inchisoare”.Ca Moise si Ilie nu erau realmente vii,tot Biblia ne explica: Isus a spus ca “nimeni nu s-a urcat la cer in afara de Cel ce s-a coborat din cer” si,de asemenea,mai citim si ca Ioan Botezatorul desi este “cel mai mare intre cei nascuti din femeie” este mai mic decat cel mai mic din Imparatia cerurilor.Iata deci ca o persoana mai mare decat Moise si Ilie,este mai mic decat oricine este in cer…cu atat mai mult cei doi.
Omul a fost creat pt.a mosteni si stapani pamantul…asa le-a spus Dumnezeu lui Adam si lui Noe.Speranta cereasca pt.un numar limitat de persoane a fost statuata odata cu Noul Legamant,la Cina cea de Taina.Nimeni,daca nu mananca si nu bea din acele simboluri nu mosteneste Regatul cerurilor,asa scrie in Biblie…iar Moise si Ilie nu au mancat nici nu au baut din acestea…
Ca omul poate fi viu trupeste dar mort din punct de vedere spiritual,este adevarat: aceasta este starea celor multi,care nu respecta poruncile nici legile divine,speranta lor de viata fiind nula.Suflet inseamna si viata,deci aici acest sens este dat termenului.Daca speranta de mantuire,de salvare este nula,esti mort spiritual in fata lui Dumnezeu,asa cum au fost Adam si Eva din momentul incalcarii poruncii de a nu manca din acel pom…
Si,Octavian,mai ai dreptate intro privinta: acest forum,desi este unul liber,nu este cel mai prielnic loc pt.discutii spirituale,tocmai pt.ca pot interveni in orice moment persoane care sa tulbure ori sa deturneze discutiile.De aceea,ID-ul meu de mess este: marcu.5757@yahoo.com.Daca vrei,te astept acolo pt.discutii.
iată asemenea subiect pe alt sait. Tema: Suflet este sau nu? http://www.principiuldivin.md/portal/index.php?option=com_ccboard&view=postlist&forum=3&topic=191&Itemid=53
Stimaţi interesaţi de acestă întrebare.
Vreau să vă dau o întrebare : care e diferenţa dintre om şi animal în ceea ce priveşte moartea lor? BIBILIA de fapt arată că nu există nicio diferenţă!!! Să analizăm nişte versete bibilice, pe care eu personal le consider ca fiind unele din cele mai puternice dovezi în acest sens.
(Eclesiastul 3:18–20) “Şi am zis în inima mea că adevăratul Dumnezeu îi cerne pe fiii oamenilor, ca ei să vadă CĂ SUNT CA ANIMALELE. Căci sfârşitul fiilor oamenilor este CA SFÂRŞITUL ANIMALELOR; AU ACELAŞI SFÎRŞIT. Cum moare unul, AŞA MOARE ŞI CELĂLALT; toţi au ACELAŞI SPIRIT şi OMUL NU ÎNTRECE CU NIMIC ANIMALUL, căci totul este deşertăciune. Toţi se duc ÎN ACELAŞI LOC. Toţi au venit din ţărână şi TOŢI SE ÎNTORC ÎN ŢĂRÎNĂ.”
Observaţi că versetul 18 spune că oamenii SUNT CA ANIMALELE. De ce? Deoarece versetul 20 spune că toţi au venit DIN ŢĂRÎNĂ. Acestă idee e susţinută şi de Geneza 2:19 “Şi Iehova Dumnezeu făcea DIN PĂMÎNT orice animal sălbatic al câmpului şi orice creatură zburătoare a cerurilor”, şi de Geneza 3:19 “Căci ŢĂRÎNĂ eşti şi în ţărînă te vei întoarce”. Deci, comparînd aceste versete se vede clar că atît omul cît şi animalele au fost creaţi DIN ACELAŞI “MATERIAL” : ţărîna. Odată ce ei au fost creţi din acelaşi MATERIAL, între ei nu există diferenţă din punct de vedere al “construcţiei” fizice al corpului lor.
Mai departe, versetul 19 spune DIRECT : “sfârşitul fiilor oamenilor este CA SFÂRŞITUL ANIMALELOR; AU ACELAŞI SFÎRŞIT. Cum moare unul, AŞA MOARE ŞI CELĂLALT”. Mai clar nici nu se poate. BIBLIA spune că sfîrşitul oamenilor e CA SFÎRŞITUL ANIMALELOR. De ce? Deoarece cum am văzut, au fost creaţi din acelaşi material.
Mai departe, cineva ar putea spune că versetele se referă la moartea fizică, adică doar a trupului, dar nu şi a “spiritului”. Dar iată ce spune mai departe versetul 19 : “toţi au acelaşi spirit”. Deci, animale şi oamenii au acelaşi spirit. Dacă oamenii ar merge la cer datorită “spiritului nemuritor”, atunci ar trebui să meargă acolo şi animalele, deoarece versetul spune că “au acelaşi spirit”. Dar, desigur nimeni nu va spune că şi animalele merg la cer.
Mai departe. Despre locul unde ajung moţii după moarte, versetul 20 spune : “toţi se duc în acelaşi loc”. Aţi văzut? Animalele şi oamenii merg în acelaşi loc!!! Dar unde??? În Iadul de chinuri?? În rai?? NU!!! În ţărînă!!! De ce?? Fiindcă versetul 20 spune “Toţi au venit din ţărînă, şi se întorc ÎN TĂRÎNĂ”!!! Observaţi vă rog cuvîntul “toţi”. BIBILIA nu face difernţă între oameni buni sau răi, animale sau oameni, ci spune că TOŢI de întorc în ţărînă. De ce? Deoarece sunt creaţi TOŢI din ţărînă. Acest adevăr mai e susţinut de versetul menţionat mai sus Geneza 3:19 : “Căci ŢĂRÎNĂ eşti şi ÎN ŢĂRÎNĂ te vei întoarce”.
Da Vasile,pare sa ai dreptate in argumentele ca sufletul e muritor ,invocind aceste versete.Daca privim si alte versete,unde Isus se intilneste pe munte cu Moise si Ilie.Ori cind Isus ii spune pe cruce hotului,ca va fi chiar in ziua ceia in rai.Si multe alte exemple arata ca sufletul exista.Pilda lui Isus cu bogatul si saracul Lazar,ca iarasi ne demonstreaza ca exista suflet,iad si rai.Vad ca exista versete pro si contra sufletului,reese ca biblia se contrazice?
Nu pot fi de acord si ar fi stupid sa cred traducerii necorecte ca Isus ar spune ,,iti zic astazi,vei fi cu mine in rai.E si gresala mare de stil si nu exista asa expresie de adresare.Ex. cum ai spune-o hai cumpara lapte alb.Sunt tautologii.Concluzia mea e ca exista fara nici o certitudine versete ce sustin existenta sufletului nemuritor.
Salut Slava. Mulţumesc că ţi-ai exprimat părerea.
Ai dreptate că BIBLIA nu se contrazice. Vreau să analizăm nişte versete biblice pe acestă temă.
Ecleziast 9:5,6,10 – “Fiindcă cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic şi nu mai au nicio răsplată, căci până şi amintirea li se uită. 6 Şi iubirea lor şi ura lor şi gelozia lor au pierit deja şi nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare… 10 Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune.”
Observă că versetul 5 spune “cei morţi nu sunt conştienţi de nimic”, adică ei nu gîndesc, nu meditează… Poate exista vreo fiinţă fără să fie conştientă de nimic, fără să gîndescă…? NU. Chiar şi un cîine e conştient de unele lucruri, “gîndeşte”… De ce? Fiindcă e viu. Dar ce putem spune despre un om înzestrat cu raţiune? Omul pe parcursul vieţii acumulează foarte multă informaţie, dar totuşi BIBLIA spune că acestă informaţie se pierde la moartea omului, el devenind inconştient. Apoi BIBLIA arată că li se uită chiar şi amintirea.
Versetul 6 arată că cei morţi nu au sentimente. Iubirea, ura, gelozia lor dispar… Poate exista vreo fiinţă raţională neavînd sentimente, cum ar fi ura, iubirea…? Nu. Oamenii vii în fiecare zi manifestă iubire, gelozie, ură… însă despre cei morţi se spune că aceste sentimente a lor au pierit. Dacă morţii nu au sentimente, atunci ei nu suferă din cauza frigului, căldurii focului iadului, foamei, deci ei nu au nevoie de pomene şi daruri (mîncare, pături…).
Versetul 6 mai arată că cei morţi nu participă la activitatea oamenilor vii : “şi nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare”. Deci ei nu pot influenţa viaţa oamenilor vii nici în rău nici în bine. Ei nu ne pot ajuta, nu ne pot sfătui, mai ales că versetul 5 arată ce ei nu sunt conştienţi de nimic.
Versetul 10 arată că morţii sunt inactivi, neputînd lucra. În plus acest verset mai arată că cei morţi nu au planuri, cunoştinţă (care e necesară pentru a face planuri), nici înţelepciune. Însă ce fac oamenii vii în fiecare zi? Lucrează, fac planuri, aplicînd cunoştinţa şi înţelepciunea, de care nu dispun morţii.
Dacă ar exista “suflet nemuritor”, ar mai fi logic să se compare cei vii cu cei morţi? Nu, deoarece cei morţi ar fi fost “vii” datorită sufletului nemuritor. Dar, datorită faptului că nu există “suflet nemuritor”, este destul de logic de a se compara cei vii cu cei morţi, arătîndu-se MAREA DIFERENŢĂ DINTRE EI, şi anume că unii au viaţă, alţii nu.
Ezechiel 18:4,20 – “Iată că toate sufletele sunt ale mele. După cum sufletul tatălui este al meu, tot aşa şi sufletul fiului este al meu. SUFLETUL care păcătuieşte, acela VA MURI… 20 Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nicio vină pentru nelegiuirea tatălui, iar tatăl nu va purta nicio vină pentru nelegiuirea fiului. Dreptatea celui drept va fi asupra lui şi răutatea celui rău va fi asupra lui”. Observă te rog, că aceste versete spun DIRECT că SUFLETUL MOARE, şi nu că este nemuritor.
În plus, la cine sau la ce se referă “suflet” în aceste versete? La o parte nemuritoare din interiorul omului? NU, ci la om însăşi. Versete le arată că tatăl (un suflet) nu va fi vinovat pentru păcatele fiului său (alt suflet). Deci, cuvîntul “suflet”, nu se referă la ceva nemuritor, ci la om însăşi. Cu alte cuvinte versetele vor să spună “Omul (sufletul, în cazul dat tatăl sau fiul) care păcătuieşte, acela va muri”. Nu e logic? Ba da. Oamenii, care sunt nişte suflete (1 Petru 3:20 “care fuseseră neascultătoare odinioară, când răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, când se construia arca, în care puţini, adică OPT SUFLETE, au fost salvaţi prin apă.”) păcătuiesc în fiecare zi, şi fiecare va răspunde pentru propriile păcate.
Apoi, versetul 20 vorbeşte şi despre “cel drept” şi “cel rău”, dar despre ambii spune : “SUFLETUL care păcătuieşte, acela VA MURI”, şi nu că cineva va merge în iad, iar altul în rai.
Încă ceva. Dacă te voi întreba dacă toţi oamenii buni merg la cer, cred că vai spune DA. Dar BIBLIA arată că nu aşa stau lucrurile. De exemplu, regele David a mers la cer la moartea lui? Iată răspunsul : (Faptele 2:34)”De fapt, David n-a urcat la ceruri”. În plus iată ce a spus Isus pe acestă temă : (Ioan 3:13) “Niciun om n-a urcat la cer în afară de cel care a coborât din cer, Fiul omului”. Vezi? niciun om N-A URCAT LA CER pînă la Isus. Aceste versete se susţin foarte bine unul pe altul : Petru spune că David n-a urcat la cer, iar Isus spune şi el că nimeni (printre care şi David) pînă la Isus n-a urcat la cer. Deci, cu toate că pînă la Isus au existat foarte mulţi oameni drepţi (Iov, Moise, Aaron, Abel…), niciunul n-a urcat la cer. Atunci, unde se află ei acum? În Şeol, adică în mormînt. Poate cunoşti că “Sheol” (ebraică) şi “Hades” (greaca veche) sunt sinonime, şi se traduc “MORMÎNT”, şi nu “iad de foc, loc de chinuri…”. Deci, ei aflîndu-se în mormînt, aşteaptă promisiunea lui Isus : (Ioan 5:28-29) “Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul său 29 şi vor ieşi afară: cei care au făcut lucruri bune, pentru o înviere a vieţii, iar cei care au practicat lucruri rele, pentru o înviere a judecăţii.” Deci, ei nu sunt în cer, ci sunt în Sheol, adică nefiind conştienţi de nimic, nefăcînd planuri, neavînd ură, iubire, sentimente… aşteptînd să fie înviaţi.
În plus, ar fi logic să se vorbească despre înviere dacă ar exista “suflet nemuritor”? NU. Cum poate învia o fiinţă care şi aşa e vie?
Învierea e pentru cei morţi în sensul deplin al cuvîntului, nu pentru cei “nemuritori”, care şi aşa sunt vii.
Observă te rog versetul din Geneza 3:19 “În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“.” Aici Dumnezeu îi spune lui Adam că se va întoarce în ţărînă. Atrage te rog atenţie la cuvîntul “întoarce”. A te întoarce înseamnă a reveni la locul în care ai mai fost. A mai fost Adam “în ţărînă”, odată ce Dumnezeu îi spune că el se va “întoarce” acolo? DA. Cînd? Înainte de venirea lui în existenţă, adică cînd era doar ţărîna din care a fost creat, adică se afla în INEXISTENŢĂ. Deci, prin cuvintele “Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”, Dumnezeu îi spunea de fapt că el se va întoarce la INEXISTENŢĂ, aşa cum era înainte de crearea sa. Acest verset e susţinut şi de versetele pe care le-am mai analizat cu o altă ocazie, Ecleziast 3:18-20, unde se arată că atît omul, cît şi animalul sunt din ţărînă şi că OMUL NU ÎNTRECE CU NIMIC ANIMALUL, vezi? CU NIMIC.
Mai am multe alte dovezi BIBLICE, şi nu teorii personale pe acestă temă. Dar cred că ar fi mai bine dacă vom comunica prin e-mail, deoarece administraţia acestui site ar putea să mă blocheze, ştii tu de ce.
E-mail-ul meu esta jvasea1990@rambler.ru sau jvasea1990@yandex.ru . Voi aştepta cu nerăbdare să discutăm.
Te rog să meditezi profund la aceste idei pe care ţi le-am arătat mai sus.
Slava, e-mail-ul meu e jvasea1990@rambler.ru . Aştept cu nerăbdare să continuăm discuţia noastră.
Slava..in primul rand,Isus nu s-a intalnit IN MOD REAL cu Moise si Ilie.A fost o viziune …si chiar asa rezulta daca citesti la Luca 9:27 inainte de a citi despre ce au vazut apostolii.Ce le-a spus Isus ? Ca unii nu vor gusta moartea pana cand nu vor vedea Regatul (Imparatia).Desigur ca ei au vazut Regatul,dar in viziune,pt. ca acesta nu era instaurat.Citeste cu atentie si vei intelege.Moise si Ilie asteapta invierea…
Cat despre cuvintele lui Isus catre talhar,traducatotii-in majoritatea lor- au pus gresit semnele de punctuatie.Corect este asa: ADEVARAT ITI SPUN ASTAZI; VEI FI CU MINE IN RAI(PARADIS)).
De ce este corect asa ? Pt.ca Isus a fost MORT timp de TREI ZILE,iar momentul mortii talharului nu este definit.Intrucat numai dupa trei zile a inviat,Isus nu putea sa fie in Paradis in ziua mortii Sale..
Biblia nu se contrazice.Unele versete par a o face,insa,citite cu atentie,in context,vei vedea ca se pun in acord.
Daca scrie ca SUFLETUL…VA MURI,atunci precis ca moare…nu este posibil altfel.Succes in citirea scripturilor,Slava !!
Bime.1)Cum comentati acest verset?:A murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut pe Avraam şi pe Lazăr la sânul lui…”(Luca 16,19-31)
2)Căci îi spune bogatului căruia i-a rodit ţarina: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău…” (Luca 12,20).
3)Versetul cu viziunea lui Ilie si Moise,eu nu vad importanta ca s-au intilnit in mod real sau fiind o viziune pentru cineva din martorii oculari.Fapt ca intilnirea a avut loc cu-n scop divin bine determinat,fara circuri pentru cineva.Cert este ca aceste 2 personalitati totusi au aparut deundeva,adica ei existau intru-n mediu oarecare,indiferent sub ce forma reala sau spirituala.Existenta sufletului nemuritor ii este caracteristica contactul cu realul sub diferite forme(reale sau viziuni)adica nu are nici o insemnatate.Vreau sa spun ca aparitia lui Moise si Ilie indiferent sub care forma au aparut reala,viziune sau alta forma spirituala,dovedeste ca ei exista,si demonstreaza cu certitudine ca sufletul e nemuritor.
3)Logic se vede ca tilharul a murit in aceias zi cu Isus,si nu pot fi deacord cu expresia ,,iti vorbesc astazi,,Eu nu vad sensul logic.
Traduceti din original traducerea corecta din Codex sinaiticus:
τη βαϲιλια ϲου κ(αι)
ειπεν αυτω α
μην λεγω ϲοι ϲη
μερον μετ εμου
εϲη εν τω παρα
διϲω
Ori tradusa-n engleza direct din ebraica:43 And he said to him: Verily I say to thee, this day thou shalt be with me in Paradise.
Deci o traducere obiectiva,impartiala.In versiunea voastra cu certitudine s-a schimbat virgula,care-i reda si o traducere de banuit si alogica acestui verset.
4)Lamuriti-mi acest versetLuca24.38-43 unde arata cu certitudine ca Isus s-a ivit ucenicilor in trup si nu in duh ca viziune(asa sustineti)El le spune pipaiti-ma,a cerut de mincare si a mincat.Aceste lucruri duhul nu le face.
5)Caz real: un bun cunoscut ,care e medic in prezent,a fost intr-un prag de moarte.Pe masa chirurgilor s-a vazut cu certitudine deasupra- corpul si medicii si in detalii a descris tot ce s-a petrecut in sala de operatii.(nu putea fi halucinatii despre tuneluri s.a)Medicii au ramas uimiti de cele spuse de detaliile corecte pe care le poate spune numai cineva dintr-o parte.
Aici nu putea fi vorba de halucinatii,de implicare satanei cu viziuni.(nu vad sensul)Credinta in sufletul nemuritor cu nimic nu afecteaza calea spre mintuire,deaceia nu-i logic ca Diavolul sa bage asa viziuni fortat cuiva de al duce in eroare.Nu-i logic.Deaceia acest caz si multe altele demonstreaza existenta sufletului nemuritor.
Eu observ ca V.T.bate mai mult spre un suflet muritor,pe cind N.T sustine existenta sufletului nemuritor.Oare crestinismul are divergente cu iudaismul in aceasta privinta?
Mie imi ajung doar 2-3 versete care demonstreaza cu certitudine existenta sufletului nemuritor (fara sa mai caut alte versete),ca sa fiu cert in convingere de acest fapt.Nici sub o forma de convingere si teorie nu se poate nega multiple versete din N T,ce demonstreaza existenta sufletului nemuritor.
Slava, sunt versete care arată DIRECT că Isus nu a înviat cu corp carnal, ci cu unul spiritual.
1 Cor. 15:42–50, BC: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; … este semănat trup natural şi ÎNVIAZĂ TRUP DUHOVNICESC [spiritual, SS 1874]. … De aceea este scris: «Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu»; cel din urmă Adam [Isus Cristos, care a fost un om perfect cum fusese Adam la început], UN DUH [spirit, SS 1874] dătător de viaţă. … Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea“ (sublinierea noastră).
1 Pet. 3:18, BC: “Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, … fiind omorât în trup, dar FĂCUT VIU ÎN DUH [în spirit, NW]“.
Dacă cineva plăteşte datoria unui prieten, dar imediat după aceea îşi ia banii înapoi, datoria rămâne. În mod asemănător, dacă, după ce a fost înviat, Isus şi-ar fi luat înapoi corpul uman din carne şi sânge pe care îl jertfise pentru a plăti preţul de răscumpărare, cum ar mai fi fost eliberaţi oamenii fideli de datoria păcatului?
Deci, Isus, la învierea sa nu putea să-şi ia un corp carnal, fiindcă corpul său carnal Isus l-a “plătit” lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Dacă el şi l-ar fi luat înapoi, atunci oamenii ar fi trebuit din nou să plătească acestă datorie, şi moartea lui ar fi fost anulată.
Este adevărat că, după învierea sa, Isus li s-a arătat discipolilor săi cu un corp fizic. Dar cum se face că UNEORI EI NU L-AU RECUNOSCUT IMEDIAT (citeşte Luca 24:15–32; Ioan 20:14–16)? Odată, pentru a-l ajuta pe Toma, Isus s-a arătat cu semnele lăsate de cuie în mâinile sale şi de suliţă în coasta sa. Dar cum a fost posibil ca Isus să se arate atunci dintr-o dată în mijlocul lor, cu toate că UŞILE ERAU ÎNCHISE (Ioan 20:26, 27)? Evident, în acele ocazii Isus s-a materializat, aşa cum făcuseră mai înainte îngerii care li se arătaseră oamenilor. Pentru Dumnezeu n-a fost o problemă ca, la învierea lui Isus, să facă să dispară corpul fizic al acestuia. Este interesant că, deşi Dumnezeu nu a lăsat în mormânt corpul fizic al lui Isus (desigur, pentru a întări convingerea discipolilor că Isus înviase într-adevăr), pânzele cu care fusese înfăşurat au rămas acolo; totuşi, după înviere, Isus a apărut întotdeauna complet îmbrăcat. — Ioan 20:6, 7.
Data viitoare îţi voi răspunde despre parabola despre bogat şi Lazăr.
Slava…aceea,cu bogatul si Lazar este o pilda.Acel fapt nu s-a petrecut in mod real,ci a fost o alegorie facuta de Isus .Las lui Vasile placerea de a-ti explica parabola.
2.Cat despre Luca 12:20…aici termenul “suflet” are sens de VIATA.De altfel,pt.a intelege ce este sufletul,trebuie sa discutam care sunt termenii in ebraica si greaca pt.suflet si ce inseamna,cu dovezi biblice.Voi face aceasta intrun comentariu ulterior,pt.ca acum este foarte tarziu.
3.De unde se vede logic cand a murit talharul ?? In astfel de executii,erau cazuri in care treceau 2-3 zile pana cand cel rasignit murea.Dar nu acesta este argumentul de baza.Problema este ca in textul Codex Sinaiticus nu exista semne de punctuatie,iar atunci,traducatorii dvs.au pus punct si virgula unde au vrut…si a rezultat un text care intra in contradictie cu altele,ceea ce este eronat: Biblia NU SE CONTRAZICE !!
4.A fost explicat corect si bine de catre Vasile.
5.Nu putem explica Biblia cu astfel de povesti.Acestea sunt “bazele” pt.neoprotestanti,care povestesc mult si des despre astfel de “intamplari”.Cert este ca Biblia ne spune: Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului;a suflat asupra lui suflare de viata si omul A DEVENIT UN SUFLET VIU.A devenit,nu a primit.
Cine este autorul teoriei nemuririi sufletului ? Cine a spus in Eden: hotarat ca nu veti muri ??
Sustine oare NT teoria “sufletului nemuritor”?? Citeste te rog Matei 10:28.Sufletul poate fi ucis…deci NU este nemuritor.Voi reveni cu un comentariu despre suflet,pornind de la termenii biblici originali.
Cazul cu acel pacient care s-a vazut corpul deasupra nu este un neoprotestant,ci un om de stiinta care in general studiaza neexistenta lui D-zeu.El era anul intii la medicina cind ii se intimplase acel caz.Ma pregatea pe mine la biologie pentru examenele de intrare la facultate.El nu cunoaste evanghelia,nici idee de confesiuni.E un baiat rusinos,corect si cinstit.Niciodata n-a dus nici o lupta religioasa in favoarea orecarei confesiuni.Dupa acel caz care nu l-a facut publik decit in cercul de cunostinte apropiate,a inceput sa creada in existenta lui Dumnezeu si sa nege multe teorii daeviniste care le trecea la facultate.Sa fi fost o viziune>Desigur ca nu,relatind multe detalii care o poate vedea numai o persoana fiind dintr-o parte.Fiind o minciuna?N-avea rostul s-o spuna,fiindca nu exista absolut nici un motiv.Fiind o viziune falsa de la Diavol?NU fiindca a crezut dupa aia in existenta lui Dumnezeu. Dovedeste doar existenta sufletului nemuritor.
Bine sa presupunem ca Isus a fost oare in duh,oare in trup,nu importa fiindca e atotputernic si e fiul lui Dumnezeu.Dar intilnirea lui cu Ilie si Moise?
Traducerea versetului cu tilharul,nu poate exista in vorbire nicidecum expresia ,,iti vorbesc astazi,,si nu stiu cum voi ati determinat unde sa fie virgula,daca in greaca nu e nici una?
Aligoria cu Lazar?Sa denatureze Isus adevarul vorbind despre iad,gheena unde va fi scrisnitul dintilor?Pai daca sufletul moare,nu-i ,de ce se vorbeste si despre pedeapsa cu chinuri?
Nu baieti ,prea mult vorbesc versetele despre existenta sufletului,ca sa le puteti lamuri voi in favoarea voastra.Cu atit mai mult sunt intimplari care la sigur cu acest om de stiinta care n-are nimic cu religia,nu pot sa omit acest caz,care cineva care nu stie la concret sa-mi spuie ca sunt povesti.Dar cazuri sunt foarte multe ce vorbesc despre suflet.
Nu sunt profisionist in cunoasterea evangheliei,dar o sa caut sa fiu sustinut de un credincios neoprotestant,ori ortodox care stie biblia bine,si v-om putea sa ne demonstram ,,adevarurile,,.
Slava…Biblia ne spune: SUFLETUL CARE PACATUIESTE…VA MURI.Ezechiel 18:4,20. Matei 10:28.Daca asa scrie in Biblie…ce avem noi de comentat ??
Ce intelegeti dvs.prin SUFLET,eu nu stiu.Ce se intelege in Biblie prin SUFLET??
-omul ca fiinta:Gen.2:7,I Cor.15:45,I Petru 3:20.
-animalele sunt suflete: Gen.1:20,21,24,25.
Pt. a crede in Dumnezeu,noi nu avem nevoie de “viziuni” sau de povesti spuse de cineva care poate sa spuna adevarul,insa poate minti tot atat de usor.
Traducatorii nostri si alti traducatori au pus virgula acolo,pt.ca,pusa ca in Biblia dvs.,creaza contradictii.
Despre “cinul vesnic” voi reveni…Succes in studierea scripturilor !!
Bine,Marcu si Vasile lamuriti-mi amanuntit intilnirea lui Isus cu Ilie si Moise in contextul sensului ca sufletul e muritor,Cum explicati acest verset?
Tacere mare la un verset ce nu convine ideologiei sufletului muritor!!!!!!!
Nu Vasile -tata…nu Slava.Nu.Biblia ne spune: SUFLETUL CARE PACATUIESTE,..VA MURI.Punct.Daca scrie asa,precis ca nu scrie altminteri in alta parte.
Cat priveste intalnirea cu Moise si Ilie, ce s-a intamplat acolo ?? O viziune pt. apostolii prezenti.O holograma,ca sa intelegeti modern.De ce ??Pt.ca,ei i-au vazut pe Moise si Ilie IN TRUP,nu in suflet…Pt.ca,dupa “teoria” “sufletului nemuritor”,sufletul ar fi o parte invizibila a omului…deci nu “merge” ca argumentatie nici dupa logica dvs…
Pt.ca Moise si Ilie au aparut brusc si au disparut brusc,in neant…de aceea este o viziune.
Apoi,Isus a spus despre Ioan Botezatorul: ADEVARAT VA SPUN CA NICIUN OM NACUT DIN FEMEIE NU ESTE MAI MARE CA EL.DAR CEL MAI MIC DIN IMPARATIA CERURILOR ESTE MAI MARE CA EL…
Deci…inseamna ca Ioan Botezatorul este cel putin egalul lui Moise si Ilie…iar ei,cu totii,sunt mai mici decat cel mai mic din cer…
De ce ?? Pt.ca doar Noul Legamant a deschis pt.oameni poarta cerului.Ioan Botezatorul,murind INAINTEA jertfei lui Isus,nu beneficiaza de un astfel de premiu,ci de unul diferit: viata vesnica pe pamant.Moise si Ilie la fel.Ei dorm acum,dar la inviere,trambita Arhanghelului ii va trezi la viata.
In concluzie,Vasile si Slava: viziunea intalnirii lui Isus cu Moise si Ilie nu are a face cu “sufletul nemuritor”.Biblia ne spune: NU VA TEMETI DE CEI CARE UCID TRUPUL DAR NU POT UCIDE SUFLETUL;CI TEMETI-VA DE CEI CARE UCID SI TRUPUL SI SUFLETUL,IN GHEENA.
Ce concluzii tragem ??
1.SUFLETUL POATE FI UCIS.Deci NU ESTE NEMURITOR !!
2.Aici SULET ( gr.psykhe) are inteles de VIATA.Daca mori pt.credinta ta in adevaratul Dumnezeu,nu-ti perzi viata,pt.ca,la inviere,Dumnezeu iti da viata inapoi si pt.vesnicie.Daca nu respecti poruncile lui Dumnezeu,fiindu-ti teama de oameni,atunci mori,ajungand in gheena,sau iazul de foc sau moartea a doua: cea vesnica.Atunci iti sunt ucise si trupul si sufletul.
Deci…SUFLETUL CARE PACATUIESTE …VA MURI.Cum toti pacatuim…
Apoi: TEMETI-VA DE CEI CARE UCID ATAT TRUPUL CAT SI SUFLETUL…
Concluzie: CONFORM BIBLIEI,SUFLETUL MOARE.
Marcu, de unde ai luat că cred în suflet nemuritor? Poate nu m-ai înţeles undeva. Eu din contra am arătat mai sus că sufletul e muritor… Apoi, Ioan 3:13 susţine ideea ta de mai sus : “Niciun om n-a urcat la cer în afară de cel care a coborât din cer, Fiul omului.
Deci e clar că Moise, şi nici Ilie n-au urcat la cer.”
Stop baeti,aveti argumente frumoase,dar undeva voi va contraziceti.Sa ne oprim doar si doar la intilnirea lui Isus cu Ilie si Moise.Daca presupunem ca sufletul e muritor,atunci de unde apare Moise cu Ilie?Se primeste ca dupa comentariile voastre Isus le face apostolilor circ si focusuri cu iluzii.Baeti aici voi gresiti.Cu certitudine voi nu aveti raspuns.Hai sa vorbim cu argumente de mentalitate intelegenta si logica fara filozofie.Care-i importanta sub ce forma apare sufletul materiala sau holografica?Important ca inainte de aparitie ei deja existau ca si dupa disparitie.Inseamna ca paralel cu lumea materiala,ei locuiesc in alt mediu spiritual,sau holografic(numiti cum vreti)Deci sufletul nu moare,exista sub alt mediu asa cum e Ilie si Moise si multi altii.Tu de unde stii ca Moise si Ilie erau in trup sau in alta forma?Faci doar presupuneri.Cit n-ai invoca versete din biblie ,acest verset va da de gol pe voi martorii ca sufletul e nemuritor.si PUNCT.Nu a avut Isus nici un scop sa le faca apostolii iluzii false,nicidecum.Isus circuri nu arata.
Vezi acel verset cu uciderea sufletului si trupului e strict determinat structura omului in 2 componente-trup si suflet.
A ucide trupul e a omori doar corpul fizic.Daca omul a fost sfint pentru el perderea trupului nu e o probleme,fiindca sufletul e curat.Dar cei ce ucid sufletul sunt acei care duc omul din sfintenie in pacat,si sufletul lui e destinat gheenii(locul chinului vesnic,unde va avea scrisnitul dintilor)Gheena demonstreaza existenta sufletului ce e supus chinului.Voi sustineti ca sufletul nu exista ,omul nu va invia,judecata si gheena ,logic n-ar trebui sa existe.Aici voi ati dato in bara.Multe versete care le talmaciti voi demonstreaza inversul la ceia ce lamuriti voi.
Eu am observat ca acest verset nu va convine,si sa fi dupa dorinta voastra l-ati scoate din biblie.
Slava …multe aberatii spuneti…ISUS A VORBIT DESEORI IN PILDE SAU ALEGORIC.AICI A FACUT O ALEGORIE VAZUTA.Nu este circ,Slava…circul este ceva real.
V-am explicat biblic de ce nu puteau cei doi sa existe in mod real acolo…dar dvs…noapte buna…
Apoi: DACA SUFLETUL MOARE…asa scrie in Biblie…ce aveti de comentat ?? Daca sufletul poate fi ucis…ce aveti de comentat ??
Scrie undeva in Biblie:”sufletul nu moare”???? Nu scrie,Slava…
Iar Ioan conchide despre iazul de foc sau gheena:ESTE MOARTEA A DOUA !!
Noi credem in inviere.Dvs.nu credeti…pt.ca,nu-i asa,poate sa invie doar mortii.Iar ai dvs.sunt “nemuritori”…trec in alta fiinta…deci nu sunt morti.Stiti cine a inventat aceasta??Ca omul nu moare ??
In Eden,cineva a spus: hotarat ca nu veti muri !! Iata cat de veche este aceasta dogma a “sufletului nemuritor”.
Si nu,noi nu dorim sa scoatem ceva din Biblie.Nici nu avem motive,pt.ca,spre deosebire de dvs.,NOI O CITIM,O CUNOASTEM,O INTELEGEM,O EXPLICAM ALTORA,O RESPECTAM.
De ce a fost văzut Moise
Cînd s–a petrecut transfigurarea, Moise «nu era conştient de absolut nimic», deoarece el murise cu multe sute de ani înainte (Ecleziast 9:5, 10, NW). Asemenea lui David, el nu fusese înviat şi deci nu era prezent personal (Fapte 2:29-31). Dar de ce a fost Moise văzut cu Cristos în această viziune?
Dumnezeu îi spusese lui Moise: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un Proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va spune tot ce–i voi porunci“ (Deuteronom 18:18). Petru a aplicat, în mod expres, această profeţie la Isus Cristos (Fapte 3:20-23). În afară de Isus, Moise a fost cel mai mare profet pe care Dumnezeu l–a trimis la naţiunea Israel.
Există asemănări între Moise şi Mai Marele Moise, Isus Cristos. De exemplu, pe cînd erau copii, viaţa amîndurora a fost periclitat de conducători tiranici, dar Dumnezeu s–a îngrijit ca aceşti copii să fie cruţaţi (Exod 1:20–2:10; Matei 2:7-23). Ambii au petrecut 40 de zile postind la începutul carierei lor de slujitori speciali ai lui Iehova (Exod 24:18; 34:28; Deuteronom 9:18, 25; Matei 4:1, 2). Atît Moise cît şi Isus au făcut miracole prin puterea lui Dumnezeu. — Exod 14:21-31; 16:11-36; Psalm 78:12-54; Marcu 4:41; Luca 7:18-23; Ioan 14:11.
Dumnezeu l–a folosit pe Moise ca să elibereze Israelul din robia egipteană, aşa cum Isus aduce eliberare spirituală (Exod 12:37–14:31; Ioan 8:31, 32). Moise a avut privilegiul de a media legămîntul Legii între Dumnezeu şi israeliţi, pe cînd Isus este mediatorul noului legămînt (Exod 19:3-9; 34:3-7; Ieremia 31:31-34; Luca 22:20; Evrei 8:3-6; 9:15). Iehova l–a mai folosit pe Moise pentru a–Şi face un nume înaintea israeliţilor, a egiptenilor şi a altora, întocmai cum Isus Cristos a preamărit sfîntul nume al lui Iehova (Exod 9:13-17; 1 Samuel 6:6; Ioan 12:28-30; 17:5, 6, 25, 26). Făcîndu–l pe Moise să apară cu Isus transfigurat, Dumnezeu a arătat că Cristos va sluji în aceste poziţii la scară mult mai mare.
De ce a apărut Ilie
Deşi profetul decedat Ilie nu fusese înviat, era potrivit ca el să apară în viziunea transfigurării. Ilie a efectuat o mare lucrare în ce priveşte restabilirea închinării pure şi sfinţirea numelui lui Iehova în rîndul israeliţilor. Isus Cristos a făcut acelaşi lucru cît a fost pe pămînt şi va face şi mai mult pentru a restabili religia pură şi a–l justifica pe Tatăl său ceresc prin intermediul Regatului Mesianic.
Profetul Maleahi arată că lucrarea lui Ilie a prefigurat o activitate viitoare. Prin Maleahi, Dumnezeu a spus: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua DOMNULUI, ziua aceea mare şi înfricoşătoare. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem“. — Maleahi 4:5, 6.
Această profeţie s–a împlinit la scară mică în lucrarea lui Ioan Botezătorul. Isus a semnalat acest lucru după transfigurare, cînd discipolii săi au întrebat de ce scribii au spus că Ilie trebuie să vină primul — înainte de apariţia lui Mesia. Isus a zis: „Într–adevăr, Ilie va veni întîi şi va restabili toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit şi ei nu l–au recunoscut, ci i–au făcut ce au vrut. Tot aşa va suferi şi Fiul Omului din partea lor“. Relatarea adaugă: „Atunci ucenicii au înţeles că El le vorbise despre Ioan Botezătorul.“ — Matei 17:10-13.
Ioan a făcut o lucrare asemănătoare celei a lui Ilie cînd acesta i–a botezat pe evreii care se căiseră de păcatele comise împotriva legămîntului Legii. Lucru şi mai important, Ioan a fost premergătorul lui Mesia şi l–a prezentat pe Isus Cristos (Matei 11:11-15; Luca 1:11-17; Ioan 1:29). Dar de ce a fost lucrarea lui Ioan numai o împlinire la scară mică a profeţiei lui Maleahi?
În această viziune, Ilie este văzut vorbind cu Isus. Lucrul acesta s–a petrecut după moartea lui Ioan Botezătorul, fapt ce arată că o lucrare ca a lui Ilie se va efectua în viitor. De altfel, profeţia a arătat că această lucrare va fi făcută înainte de „ziua aceea mare şi înfricoşătoare“ a lui Iehova. Acest eveniment care se apropie cu rapiditate include „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic“ de la Har–Maghedon, sau Armaghedon (Apocalipsa 16:14-16). Aceasta însemna că instaurarea Regatului ceresc al lui Dumnezeu, cu împlinire în viitor, avea să fie precedată de o lucrare care corespundea cu activităţile lui Ilie şi ale succesorului său, Elisei. Şi, de peste un secol, Martorii moderni ai lui Iehova desfăşoară o lucrare care include restabilirea închinării pure şi înălţarea numelui lui Dumnezeu. — Psalm 145:9-13; Matei 24:14.
Slava te rog să citeşti versetele biblice menţionate mai sus.
Narcu si vasile,ati povestit bine cu versete din biblie,bravo,dar teoria cu viziunea lui Moise si Ilie ,faceti teorii,care va apartin doar voua.In N.T.sunt elemente filozofice,pilde,dar aici e un caz concret petrecut,o fapta consumata,si nu ma faceti sa rid de teorii subiective,fiindca asa oricine iti talmaceste un verset in zece descifrari.Aceasta intilnire e un caz real petrecut,si descris in detalii si punctum.Daca negi aceasta fapta inseamna ,cu acelas succes poti nega si minunile facute de Isus,existenta lui,toti evreii fiind in stare de hipnoza in masa s.a.
Invierea materiala lui Isus pe care o negati voi(ca chipurile s-a ivit in duh)la fel e reala,dovada fiind invierea mortilor de catre Isus.Daca invia un om simplu,cu atit mai mult a facut-o fiul lui Dumnezeu,in trei zile dupa rastignire.Asa ca baeti nu vorbiti aberatii.
Slava, tu treci peste ce este scris. Ţi-am arătat un verset concret care arată că Isus a înviat cu corp spiritual, nu carnal.
Apoi, am inventat eu fraza “cum moare omul aşa moare şi animalul”? Nu, nu am inventat-o, ci ea e în BIBLIE. Am inventat eu “sufletul care moare acela va muri”?. Nu, ci ea la fel se găseşte în BIBLIE. Am inventat eu “Nimeni n-a urcat la cer în afară de cel care a coborît de acolo, Fiul Omului”? Nu, ci acestea-s chiar cuvintele lui Isus.
Aşa că nu am spus nicio aberaţie, ci am citat din BIBLIE, Atorul căreia e CREATORUL OMULUI, adică Cel care ştie cel mai bine ce se întîmplă cu omul după moarte.
BIBLIA arată clar că între om şi animal nu e nicio diferenţă, deoarece ambii sunt creaţi din ţărîna pămîntului. Nu e logic? Ba da. Priveşte animalele : el tot respiră aer pentru a trăi, ele tot consumă hrană pentru a trăi, tot beau apă pentru a trăi, se poate de spus că se reproproduc la fel ca omul… şi trăiesc… Atunci, de ce trebuie să credem că omului nu-i e de ajuns hrană, apă, aer pentru a trăi, dar ar mai avea nevoie şi încă de un suflet în interiorul lui? De ce, animalele trăiesc fără el, dar omul, care e făcut la fel ca animalul din ţărînă, ar mai avea nevoie de el? Dacă omul are un spirit nemuritor înăuntrul lui, atunci ce funcţie îndeplineşte acesta? Vei fi de acord Slava, că tot ce a creat Dumnezeu, e cret cu un anumit scop, şi nu pur şi simplu : soarele încălzeşte, dă lumină, copacii curăţă aerul de CO2, bacteriille fixează azotul necesar vieţii, pe care omul nu-l poate folosi în starea în care există în natură, Luna luminează noaptea… Dar acest spirit, ce funcţie ar avea el? Întreţine viaţa? Nu cred, pentru că, aşa cum am spus mai sus, animalele trăiesc şi fără el… Gîndeşte prin el omul? Nu, omul gîndeşte cu creierul. Deci, ce funcţie îndeplineşte el? Dacă acest spirit merge la cer, unde rămîne pentru o veşnicie, atunci de ce ar trebui el ca 60-80 ani să “trăiască” în interiorul omului (care însăşi e un suflet, potrivit Biblie)? Cu ce scop. Sau, dacă merge în iadul de foc, atunci de ce acest spirit trebuie să plătească pentru păcatele omului în care a “trăit”? Ar fi nedrept… Biblia arată că fiecare trebuie să plătească pentru propriile păcate… Sau, ar fi drept ca, pentru nişte păcate făcute timp de 60-80 ani, cineva să ardă în foc O VEŞNICIE? În plus, ce efect ar putea avea focul, care e o reacţie chimică, asupra unis corp spiritual, care nu are nimic de a face cu reacţiile chimice…?
“Să nu treceţi peste ce este scris”, spune 1 Corinteni 4:6. Deci Slava, mai analizează singur încă o dată varsetele Ecleziast 3:18-20, 9:5,6,10; Ezechiel 18:4,20; Geneza 2:7, 3:9; Ioan 3:13…
Dar nu doar să le citeşti, dar şi să meditezi asupra lor…
Vasile,nu ma lua cu magulica.Pe mine ma intereseaza comentariile tale la versetul ce descrie intilnirea lui Isus cu moise si Ilie,unde are si schimbarea lui Isus la fata—fapte petrecute cu certitudine real.Nu ma intereseaza la moment alte versete.Comenteaza-mi te rog.
Slava: dvs.doriti ceva pornind de la o premisa gresita,una eretica,anume ca sufletul nu moare.In Biblie,dimpotriva,scrie ca SUFLETUL MOARE.Daca o tineti asa,in dispret fata de textele biblice,daca pe dvs.NU VA INTERESEAZA ce scrie…cred ca nu are sens sa insistati.Este extrem de clar ca Moise si Ilie nu au fost acolo IN MOD REAL.Pt.ca:
1.au aparut si au disparut brusc
2.Isus nu i-a lasat pe apostoli sa le faca niste colibe
3.Apostolii nu au putut conversa cu Moise si Ilie…
Isus a vorbit deseori alegoric,adica in pilde.Atunci a facut o alegorie in imagini.Daca nu ar fi asa,atunci Isus ar fi mintit cand a spus despre Ioan Botezatorul ca “este cel mai mare intre cei nascuti din femeie,dar cel mai mic din cer este mai mare decat el”.
Corelati cele doua texte si…veti intelege simplu si usor ca nu a fost o intalnire reala ci una simbolica.Altceva nu este de comentat aici….iar daca nu va este suficient,noi nu avem ce sa va facem.
Slava, “Nu ma intereseaza la moment alte versete”, nu te supăra, dar nu e deloc creştineşte să spui aşa… Toată Scriptura e de folos (2 timetei 3:16). În plus, îţi aminteşti versetul care spune să nu scoatem nimic din acest “sul”? Spunînd “nu ma intereseaza la moment alte versete”, tu de fapt asta faci…
Răspuns ortodox comentariilor făcute la articolul ”Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova” n-au suflet?”
Stimaţi cititori. Ca autor a articolului ”Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova” n-au suflet?”, vreau să spun că afirmaţia „martorii lui Iehova” nu au suflet, sau nu doresc să aibă suflet nu este din capul meu ci este o învăţătură luată din cartea martorilor – „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor… Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58) Oricine poate să cerceteze acest lucru. Aşa că nu văd pricina pentru care vă jigniţi pe mine, domnule Marcu, trebuie să vă supăraţi pe cei ce au scris această carte. Martorii cu care m-am întîlnit susţineau această învăţătură, cred că şi dumneavoastră când mergeţi la „predică”, faceţi acelaşi lucru. Ori această învăţătură se contrazice cu Biblia, fiincă nu crearea creierului l-a făcut pe om viu, ci suflarea de viaţă a lui Dumnezeu(Facere2,7). Argumentele Biblice a existenţei sufletului nemuritor le-am prezentat în articolul de mai sus, dar se pare că Biblia nu vă este argument, aţi trecut aceste versete cu vederea. În privinţa versetului de la Matei 10,28, mia-ţi făcut chiar un cadou. Aici vreau să atrag atenţia cititorilor asupra faptului ca o astfel de „traducere” (dată de d-l Marcu) a acestui verset găsim doar în Biblia martorilor, şi doar în „traducerile” lumii noi.
Interpretarea martorilor: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă de cei care ucid sufletul în gheenă.”( Matei 10, 28) – Dar după o astfel de „ traducere” această învăţătură a Mântuitorului rămâne fără sens. În acelaşi verset se spune să nu ne temem de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide, deci la moartea trupului sufletul nu moare – fiincă el este nemuritor; şi tot aici (doar în interpretarea martorilor) spune că sufletul poate fi ucis. Sunt două învăţături care se contrazic, dar noi ştim că Mântuitorul nu învăţa învăţături care să se nege una pe alta. Deci, gîndiţi-vă şi singur domnule Marcu dacă e bine să denaturezi învăţătura Bibliei, ca să susţii propriile învăţături?
Şi încă una – dacă nu aveţi sau nu există un suflet nemuritor, de ce susţineţi cu tot dinadinsul că sufletul moare? CUM POATE SUFLETUL SĂ MOARĂ, DACĂ EL NU EXISTĂ? Într-adevăr cuvîntul SUFLET are mai multe sensuri în Biblie
1. Suflet nemuritor
2.Oameni sau persoane
3. Viaţa omului
4. Animale, ceea ce am arătat şi în articol. Iar versetele de la Iezechiel 18, 3-19, sau mai corect 18, 4-20, pe care îl aduceţi de 3 ori ca „argument” pentru moartea sufletului, (probabil că altul nu mai aveţi), după cum a observat şi Octavian nu e suficient, ba mai mult se referă la sensul al 2-lea al sufletului – oameni sau persoane. Persoana tatălui sau a fiului care va păcătui, acela va muri: „17. Pe sărac nu asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele le păzeşte şi se poartă după legile Mele; acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi. 18. Iar tatăl său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa. 19. Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi. 20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.” Deci e clar că dacă citim nu doar o propoziţie ruptă din context, ci tot capitolul e cu totul altceva decît vreţi să susţineţi. De aici putem face concuzia că studiile dumneavoastră domnule Marcu sunt bazate nu pe Biblie, ci pe broşurile organizaţiei, unde sunt culese doar frânturi de versete, ori dumneavoastră cunoscînd adevăratul sens al Bibliei nu sunteţi destul de cinstit şi daţi alt sens al învăţăturii despre suflet, decât cel adevărat.
La capitolul logică am să spun şi eu ceva:
1. După „logica” d-lui Marcu nemurirea sufletului se bazează doar pe scrierile lui Origen sau Fer. Augustin dar aceste scrieri nefiind Biblice nu le putem primi (cu toate că aceştia au fost buni cunoscători ai Bibliei, şi ai limbilor în care au fost scrisă aceasta); totodată după „logica” d-lui, el ne recomandă să-l citim pe Aristotel filosof antic sec. 4 î.Hr. (ar fi această scriere mai Biblică?), care chipurile ar fi împotriva sufletului. De fapt Aristotel învaţă că sufletul este – puterea de viaţă (entelehia) a trupului. Fără suflet omul nu poate trăi, simţi, gîndi; iar după moartea trupului sufletul este eliberat pentru viaţa veşnică. Sufletul este veşnic şi nemuritor. http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%90%D1%80%D0%B8%D1%81%D1%82%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C#.D0.98.D0.B4.D0.B5.D1.8F_.D0.B4.D1.83.D1.88.D0.B8 Despre nemurirea sufletului şi Origen şi Fer. Augustin au citit tot din Biblie. Mântuitorul Hristos ne învaţă că după ce a murit săracul Lazăr : „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.”( Luca16,22-23) deci nu se spune că a murit creierul şi gata!!! Și nu îndrăzniți să afirmați că e totul doar o parabolă, și sânul lui Avraam, și moartea și chinurile, pentru că s-ar primi că Hristos a spus doar bancuri. Iar la schimbarea la faţă s-au arătat Moise şi Ilie ( d-l Marcu susţine că n-a fost ceva real), iar această arătare a fost atât de reală încât Apostolii au dorit să le facă chiar câte o colibă de fiecare (Marcu 9,4-5); Mă întreb, cât mai real trebuia să fie arătarea lui Moise și a lui Ilie ca să creadă și Martorii lui Iehova? De fapt, pentru noi destulă este și mărturia celor trei apostoli și nu încercați să susțineți că aici a fost doar o viziune pentru că ve-ți părea ridicoli! Mai sus, după afirmațiile voastre Hristos a spus doar bancuri, aici a arătat apostolilor doar ”viziuni”… Dacă continuați așa, mâine ajungeți să negați și existența lui Hristos, nu v-a rămas mult;
În Vechiul Testament împăratul Saul prin vrăjitoarea din Endor, făcînd păcatul spiritismului a vorbit cu Samuel după moartea trupească a acestuia. (1 Regi 28,11-18) Cum ar fi fost posibil aşa ceva dacă nu ar exista sufletul nemuritor? Iar ficțiuni?
2.După „logica” „martorilor” dacă cuvîntul suflet are mai multe înţelesuri, înseamnă că suflet nemuritor nu există, cu toate că Biblia ne învaţă despre sufletul nemuritor.
3. Şi iarăşi după „logica” lor dacă în afară de suflet mai exista şi duh, suflet nemuritor nu există! Ori prezenţa sufletului şi a duhului ne demonstrează că pe lângă trup există o parte spirituală a omului care îl face pe om viu, şi care ne leagă cu Dumnezeu, şi nu doar creierul după cum afirmă „martorii”. D-l Marcu mărgineşte traducerea cuvîntului duh – ruach în ebraică sau pneuma în greacă doar la cuvântul „vînt”, dar el se mai traduce şi, „Suflare”, „viaţă”, .., şi nu orice „vânt” face viu un corp neînsufleţit. Şi duhul şi sufletul îl fac pe om viu, fără de acestea nici trupul şi nici creierul nu poate trăi, iar după moartea trupului merg la Dumnezeu: (3 Regi 17, 20-22) „Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: “Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?” 21. Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: “Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” 22. Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat.” „Iov 34,14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa, 15. Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.”
Iarăşi vreau să atrag atenţia la ce învaţă „martorii”: „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor… Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58) Iar spiritul chiar după spusele d-lui Marcu e duhul, şi duhul nicăieri în Biblie nu moare, ci „se întoarce la Dumnezeu” (Ecles.12,7). „Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!” (Fapte 7,59). „Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.”( Luca 23,46)
Şi în sfîrşit simţurile, sentimentele noastre nu depind numai de creier( după cum învaţă martorii), ci şi de suflet, fiind darul lui Dumnezeu, omul trebuie să „iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12). Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură din care să învăţăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu doar cu creierul aşa cum învaţă „martorii”. Rugăciunea trebuie făcută şi cu duhul nu doar cu creierul! „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 24)
Sufletul se bucură sau se întristează „întristat e sufletul meu până la moarte” (Matei 26,38; Marcu 14,34).
Preot Ioan Goncear
Vasile,din moment ce a aparut Ilie si Moise dovedeste clar si cert despre existenta lor,reese ca ei locuesc in alt mediu,cred unde si ingerii,si logic sufletele vii a celor ce si-au lasat corpul pamintesc.Acest verset vorbeste clar in ceia ce confirm eu,si nu trebue sa mergem mai departe din moment ce am stabilit un adevar.Nu importa ca au fost in mod real sau in duh,important ca daca nu exista sufletul ,ei nu aveau de unde sa apara.Ca au disparut e si normal.Colibele nu-si aveau rostul sa fie facute fiindca duhul nu are nevoie de lucru material fiind doua medii diferite.Deci celor doi nu lle trebuia colibi fiindca ei au aparut cu-n scop si pe un timp scurt.
Apostolii nu au conversat fiindca erau la o anumita distanta de Isus si ei nu s-au asteptat la ivirea celor doi,dar nimeni nu le-a interzis sa vorbeasca.Interzicerea dialogului intre apostoli si cei doi au fost interzise de tine in versiunea ta.
Eu te inteleg Vasile ca ti-i foarte greu sa vorbesti de acest verset fiindca va contrazic toate aberatiile voastre,si nu te inteleg cind transformi o fapta reala,consumata,petrecuta intr-o alegorie ca sa cazi in picioare.Foarte multe versete vorbesc despre existenta sufletului asa ca in curind o sa ti le prezint.
Stimaţi cititori.Ca autor a acestui articol vreau să spun că afirmaţia că „martorii lui Iehova” nu au suflet, sau nu doresc să aibă suflet nu este din capul meu ci este o învăţătură luată din cartea martorilor— „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor…Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58)Oricine poate să cerceteze acest lucru.Aşa că nu văd pricina pentru care vă jigniţi pe mine, domnule Marcu, trebuie să vă supăraţi pe cei ce au scris această carte.Martorii cu care m-am întîlnit susţineau această învăţătură, cred că şi dumneavoastră cînd mergeţi la „predică”, faceţi acelaşi lucru.Ori această învăţătură se contrazice cu Biblia , fiincă nu crearea creierului la făcut pe om viu , ci suflarea de viaţă a lui Dumnezeu.( Facere2,7).Argumentele Biblice a existenţei sufletului nemuritor le-am prezentat în articolul de mai sus, dar se pare că Biblia nu vă este argument, aţi trecut aceste versete cu vederea. În privinţa versetului de la Matei 10 , 28, mia-ţi făcut chear un cadou.Aici vreau să atrag atenţia cititorilor asupra faptului ca o astfel de „traducere” ( dată de d-l Marcu)a acestui verset găsim doar în Biblia martorilor, şi doar în „traducerile” mai noi.
Interpretarea martorilor: „ Nu vă temeţi de cei care ucid trupul,dar nu pot ucide sufletul, ci temeţivă de cei ce care ucid sufletul în gheena.”( Matei 10, 28)— Dar după o astfel de „ traducere” această învăţătură a Mîntuitorului rămîne fără sens. În acelaşi verset se spune să nu ne temem de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide, deci la moartea trupului sufletul nu moare— fiincă el este nemuritor; şi tot aici (doar în interpretarea martorilor) spune că sufletul poate fi ucis. Sunt două învăţături care se contrazic, dar noi ştim că Mîntuitorul nu învăţa învăţături care să se nege una pe alta.Deci, gîndiţi-vă şi singur domnule Marcu dacă e bine să denaturezi învăţătura Bibliei, ca să susţii propriile învăţături?
Şi încă una — dacă nu aveţi sau nu există un suflet nemuritor, de ce susţineţi cu tot dinadinsul că sufletul moare? CUM POATE SUFLETUL SĂ MOARĂ, DACĂ EL NU EXISTĂ? Întradevăr cuvîntul SUFLET are mai multe sensuri în Biblie 1. Suflet nemuritor 2.Oameni sau persoane,3. Viaţa omului 4. Animale, ceea ce am arătat şi în articol.Iar versetele de la Iezechiel 18,3- 19, sau mai corect 18, 4-20, pe care îl aduceţi de 3 ori ca „argument” pentru moartea sufletului,( probabil că altul nu mai aveţi,) după cum a observat şi Octavian nu e suficient, ba mai mult se referă la sensul al 2-lea al sufletului— oameni sau persoane. Persoana tatălui sau a fiului care va păcătui , acela va muri: „17. Pe sărac nu asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele le păzeşte şi se poartă după legile Mele; acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi. 18. Iar tatăl său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa. 19. Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi. 20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.” Deci e clar că dacă citim nu doar o propoziţie ruptă din context, ci tot capitolul e cu totul altceva decît vreţi să susţineţi. De aici putem face concuzia că studiile dumneavoastră domnule Marcu îs bazate nu pe Biblie, ci pe broşurile organizaţiei, unde îs culese doar frînturi de versete, ori dumneavoastră cunoscînd adevăratul sens al Bibliei nu sunteţi destul de cinstit şi daţi alt sens al învăţăturii despre suflet, decît cel adevărat.
L a capitolul logică am să spun şi eu ceva:
1. După „logica” d-lui Marcu nemurirea sufletului se bazează doar pe scrierile lui Origen sau Fer. Augustin dar aceste scrieri nefiind Biblice nu le putem primi ( cu toate că aceştia au fost buni cunoscători ai Bibliei, şi ai limbilor în care au fost scrisă aceasta); totodată după „logica” d-lui recomandă să-l citim pe Aristotel filosof antic sec.4 î.Hr.( ar fi această scriere mai Biblică?), care chipurile ar fi împotriva sufletului.De fapt Aristotel învaţă că sufletul este – puterea de viaţă (entelehia) a trupului. Fără suflet omul nu poate trăi,simţi,gîndi; iar după moartea trupului sufletul este eliberat pentru viaţa veşnică. Sufletul este veşnic şi nemuritor. http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%90%D1%80%D0%B8%D1%81%D1%82%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C#.D0.98.D0.B4.D0.B5.D1.8F_.D0.B4.D1.83.D1.88.D0.B8 Despre nemurirea sufletului şi Origen şi Fer. Augustin au citit tot din Biblie. Mîntuitorul Hristos ne învaţă că după ce a murit săracul Lazăr : „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.”( Luca16,22-23) deci nu se spune că a murit creierul şi gata!!! Iar la schimbarea la faţă s-au arătat Moise şi Ilie( d-l Marcu susţine că n-a fost ceva real), iar această arătare a fost atît de reală încît Apostolii au dorit să le facă chiar cîte o colibă de fiecare( Marcu 9,4-5); În Vechiul Testament împăratul Saul prin vrăjitoarea din Endor, făcînd păcatul spiritismului a vorbit cu Samuel după moartea trupească a acestuia.( 1 Regi 28,11-18)Cum ar fi fost posibil aşa ceva dacă nu ar exista sufletul nemuritor???
2.După „logica” „martorilor” dacă cuvîntul suflet are mai multe înţelesuri ,înseamnă că suflet nemuritor nu există, cu toate că Biblia ne învaţă despre sufletul nemuritor.
3. Şi iarăşi după „logica” lor dacă înafară de suflet mai exista şi duh, suflet nemuritor nu există! Ori prezenţa sufletului şi a duhului ne demonstrează că pe lîngă trup există o parte spirituală a omului care îl face pe om viu, şi care ne leagă cu Dumnezeu ,şi nu doar creierul după cum afirmă „martorii”.D-l Marcu mărgineşte traducerea cuvîntului duh – ruach în ebraică sau pneuma în greacă doar la cuvîntul „vînt”, dar el se mai traduce şi , „Suflare” , „viaţă”,……, şi nu orice „vînt” face viu un corp neînsufleţit. Şi duhul şi sufletul îl fac pe om viu, fără de acestea nici trupul şi nici creierul nu poate trăi , iar după moartea trupului merg la Dumnezeu : (3 Regi 17, 20-22) „Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: “Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?” 21. Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: “Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” 22. Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat.” „Iov34, 14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa, 15. Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.”
Iarăşi vreau să atrag atenţia la ce învaţă „martorii”: „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor…Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58)Iar spiritul chear după spusele d-lui Marcu e duhul, şi duhul nicăieri în Biblie nu moare, ci „se întoarce la Dumnezeu” (Ecles.12,7), „Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! „(Fapte 7,59), „Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.”( Luca 23,46)
Şi în sfîrşit simţurile, sentimentele noastre nu depind numai de creier( după cum învaţă „martorii), ci şi de suflet, fiind darul lui Dumnezeu, omul trebuie să „iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12). Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură din care să învăţăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu doar cu creierul aşa cum învaţă „martorii”.Rugăciunea trebuie făcută şi cu duhul nu doar cu creierul! „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. „ (Ioan 4, 24)
Sufletul se bucură sau se întristează „întristat e sufletul meu până la moarte” (Matei 26,38; Marcu 14,34).
Slava…pai dvs.confundati sufletul cu duhul…
Apoi…de ce trunchiati citatul din “Ce ne invata in realitate Biblia ?”.Adevarul este ca OMUL NU ARE UN SUFLET CARE SA FIE INDEPENDENT DE TRUP.Suflet,in Biblie inseamna :
-omul
-animalul
-viata
Cand in context are sens de viata,evident ca omul are un suflet…atata timp cat traieste.
Cand Dumnezeu a suflat asupra lui Adam suflare de viata,Adam a devenit un suflet viu,nu a primit unul….iar cand omul moare,Biblia ne spune ca duhul nu sufletul merge la Dumnezeu….
Imi cer scuze….am venit din concediu si eram obosit.Trebuia sa ma adresez d-lui Ioan Goncear.
Si..atentie,d-le Goncear: duhul(spiritul) merge LA DUMNEZEU nu in iad sau rai cum ii invatati dvs.pe enoriasi….Adica,acea suflare de viata depinde in continuare exclusiv de Dumnezeu daca o mai da la inviere sau nu.Clar,simplu si fara interpretari…..
Nu hai sa presupunem ca am incurcat duhul cu sufletul.Dar in esenta este ca personalitatea omului in forma de duh dupa moarte traeste,numai ca-n alt mediu.Sau hai sa numim sufletul,duhul cu alt cuvint,dar in esenta e una si aceias ca dupa moartea fizica trupul neinsufletit e lasat si duhul e transferat in alta ambianta.
Marcu nici pina acum n-am primit de la tine raspuns la versetul tau preferat care -ti neaga aberatiile,intilnirea lui Isus cu Moise si Ilie,ca o fapta consumata,si nu ca o alegorie stupida.Consulta-te cu ai tai mai mari si da-mi raspuns anume la acest verset fara sa aluneci da la raspuns prin alte versete,asa cum o faci permanent.Asteptam.
De fapt nu am făcut nici o confundare; mai sus am vorbit aparte şi despre suflet şi despre duh, ceea ce am am argumentat cu versete din Biblie.Apoi n-am trunchiat nici un citat din cartea voastră “Ce ne învaţă în realitate Biblia”, ci am luat doauă propoziţii diferite,fără să scot sau să adaug vreun cuvînt; dacă nu vă convin,— reproşurile vă rog la autorul cărţii, şi la cei ce susţin astfel de învăţături, nu la mine.Şi totuşi eu insist vreau să atrag atenţia la ce învaţă „martorii”: „Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului…Noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor ”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58)Iar spiritul chear după spusele d-lui Marcu e duhul, şi duhul nemuritor există, ceea ce aţi confirmat mai sus.Deci astfel vă contraziceţi propriile învăţături.
Şi mai spuneţimi vă rog , unde în Biblie se spune că simţirile,sentimentele depind doar de funcţiile creierului?
Unde în Biblie se spune că viaţa omului depinde de creierul lui?
Sunt acestea învăţături Biblice sau erezii?
Cît despre ce învăţ enoriaşii; îi învăţ tot aceea ce învăţa Iisus pe ucenicii, şi ascultătorii săi ( primii creştini):” Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.
Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi…”( Luca 16, 22-31)
Draga d-le Ioan Goncear: oricat va straduiti sa “interpretati” pilda cu bogatul si Lazar,sau viziunea cu Moise si Ilie,este clar ca acestea sunt alegorii.V-am aratat ca,daca nu ar fi asa,atunci il faceti mincinos pe Isus,care a spus despre Ioan Botezatorul ca este cel mai mare nascut din femeie,dar cel mai mic din Imparatia cerurilor este mai mare decat el.Ei bine,intrucat Moise,Ilie,bogatul si Lazar sunt nascuti din femei,este clar ca NU SUNT MAI MARI DECAT IOAN BOTEZATORUL,PT.CA IOAN ESTE CEL MAI MARE NASCUT DIN FEMEIE.Deci,niciunul dintre acestia nu se gaseau in cer atunci cand Isus a spus acele cuvinte si nu se gasesc nici acum acolo.Ei asteapta Invierea…
Si…chiar credeti ca Avraam il tinea pe Lazar in san ??
Cat despre a supravietui ceva mortii,raspunsul biblic este: NU.Duhul sau suflarea de viata nu este o parte materiala ori spirituala a fiintei noastre.Este acea insufletire pe care o da Dumnezeu fiecarei fiinte vii.Omul cand moare,moare exact ca si animalul spune Eclesiastul.Adica,de tot.Asteapta Invierea,pe care Dumnezeu i-o da daca El considera de cuviinta.Acesta este duhul omului: acea suflare de viata trimisa si peste Adam…adica Tatal ceresc este singurul care poate readuce la viata un om care a murit.
Dupa dvs….cum poate invia cineva daca “este nemuritor” ??
Sper ca v-am raspuns “cu alte versete”….asa cum ati dorit dvs.
Daca nu le cunoasteti,vi le citez…
Dupa teoria ta Marcule,viata si faptele lui Isus si al apostolilor nu a fost real,ci o simpla alegorie.E STUPID
Sufletul omenesc, natura lui spirituală și starea lui conștientă de după moartea trupului, conform învățăturii Sfintei Scripturi
1. Omul și animalele sunt create de Dumnezeu în mod deosebit:
a. Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere, cap. 1 vers. 20-28).
2. Trupul și sufletul omului sunt create din elemente și naturi deosebite:
a. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. (Facere, cap. 2, vers. 7).
3. Sufletul omului este independent și absolut deosebit de trup:
a. Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat. (Eclesiastul, cap. 12. vers. 7);
b. Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti! Porunceşte să mi se ia duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte şi sunt cumplit de amărât! Porunceşte să fiu scăpat de această povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine!” (Tobit, cap. 3. Vers. 6);
c. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. (Matei, cap. 10, vers. 28);
d. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. (Marcu, cap. 14, vers. 38);
e. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este. (Iacov, cap. 2; vers. 26);
f. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi (II Corinteni, cap. 1, vers. 9);
g. Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. (Filipeni, cap. I, vers. 21-24);
h. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului. (Romani, cap. 7, vers. 23-25);
i. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. (Galateni, 5 vers. 17);
4. După moartea firească a trupurilor, sufletele viază și trăiesc în deplină conștiență de sine:
a. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. (Luca, 16, 19-31);
b. Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie, Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. (Luca, cap. 9, vers. 28-31);
c. “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. (Matei, cap. 32-33);
d. Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. (I Petru, cap. 3, vers. 18-20);
e. Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce şedea pe tron, se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor şi aruncau cununile lor înaintea tronului, zicând: Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut. (Apocalipsa, cap. 4, vers. 10-11);
f. Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; (Apocalipsa, cap. 5, vers. 8-9);
g. Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul. (I Petru, cap. 4, vers. 6);
5. Existența conștientă a sufletului după moarte:
a. Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei. (Apocalipsa, cap. 6, vers. 9-11).
Preot Iulian Rață
Fraților! Eu zic, toate versetele de mai sus, vorbesc de la sine! Că se încăpățânează de a accepta adevărul pretinșii ”creștini”, e deja problema lor! Să lăsăm Judecata lui Dumnezeu, bucurându-ne și dând slavă pentru faptul că avem atâta nori de mărturii, care întăresc Ortodoxia. Să ne bucurăm pentru faptul că noi credem din tot sufletul nostru că ceea ce a făcut Hristos, a fost real, faptele Sale, minunile Sale, tot ce a făcut. Dacă mergem pe urmele iehoviștilor, cred că în curând fivom nevoiți să negăm și faptul că Hristos a trecut pe pământ! Să lăsăm vizitatorii să judece și să analizeze singuri, verset cu verset!
Stimate domn Iulian Rata…in Eclesiastul 12:7 scrie DUHUL nu sufletul (RUACH nu NEPHESH…).In biblia dvs.,acest verset se contrazice cu Ezechiel 18:4.
Cum moare omul,asa moare si animalul-scrie la Ecles.3:19….
deci…daca sufletul moare(Ezechiel 18:4)…de unde scoateti dvs.”nemurirea”??? Stiu…cineva a spus in Eden: HOTARAT CA NU VETI MURI !!
Acela are urmasi…
“Sufletelor de sub altar” (din Apocalipsa) li s-au dat vesminte…deci erau corpuri materiale.
Cele doua…pilda cu Lazar si bogatul si viziunea cu Moise si Ilie cad ca argumente in fata afirmatiei Mantuitorului despre Ioan Botezatorul:ADEVARAT VA SPUN CA NU ESTE NIMENI NASCUT DIN FEMEIE MAI MARE CA EL,DAR CEL MAI MIC DIN IMPARATIA CERURILOR ESTE MAI MARE DECAT EL.
Cele doua sunt alegorii,o pilda si o viziune,nu ceva intamplat aievea…pt.ca,daca ar fi fost aievea,Isus ar fi mintit in acea afirmatie despre Ioan Botezatorul.
De fapt,daca Biblia ne spune ca sufletul moare…nu inteleg ce mai avem de discutat.
Nu,Slava..stupide sunt doar invataturile voastre ilogice,idolatre si eretice.Isus a fost si este real,dar a folosit mijloace alegorice cum sunt: pildele,personificarile,viziunile.
Să înțeleg, Din Apocalipsa 6, că mucenicii, adică cei ce și-au vărsat sângele și cer dreptate de la Dumnezeu, sunt cu trupul ridicați la cer și fiind cu trupul ridicați la cer, li s-au dat haine și așteaptă și pe alții, care vor fi ridicați cu trupul la cer. Adică, sunt persoane înălțate la cer cu trup, care au stat o habă de timp dezbrăcate, iar la un moment, li s-au dat haine roșii și au fost rugați să aștepte până se împlinește numărul celorlalți, așa? Nu tu chiar te încăpățânezi rău de tot Marcu! Sincer, dacă crezi în tot ce spui, te compătimesc. Dacă însă doar încerci să te atârni de ultimul colac de salvare, poate că e timpul să deschizi ochii, ce zici? Ea te rog mult, explică-mi mai pe îndelete Apocalipsa, capitolul 6 versetele 9-11! Uite sincer, îmi este interesant cum explicați Domniile voastre momentul dat!
Ia mai las-o baltă bre în privința prostiilor voastre! Hai să vedem! Hristos vine și le spune Apostolilor, oamenilor Pilda Sărmanului Lazăr! Dar toată pilda, are la bază o istorie, care de fapt este de neimaginat în realitate! Care este probabilitatea că Hristos va fi crezut! Asta în acele momente, în care știm destul de bine că pildele Mântuitorului sunt luate din viața celor despre care și pentru care le vorbea! Pilda Semănătorului, etc. Chiar nu înțeleg, cum poate să vorbească Mântuitorul Apostolilor și ucenicilor niște basme fantastice, pe care să-și construiască întreaga Sa învățătură, ai? Și, încă ceva! pe Muntele Taborului, Mântuitorul a fost însoțit de trei dintre Sfinții Săi Apostoli: Petru, Iacob și Ioan! Pentru ce? Pentru că noi știm, că orice adevăr, la evrei trebuia mărturisit de cel puțin 2 sau 3 oameni, pentru ca să fie crezut! Mântuitorul de aceea ia luat pe Apostoli, ca să mărturisească ceea ce a văzut, nu viziuni, pentru că Ioan, când vorbește în Apocalipsă, spune că a avut o viziune! Pe când evangheliștii nu vorbesc despre viziuni! Poate încetați, ai? Repet, toată lumea va citi cele de mai sus! Argumentele scripturistice, etc. Crede-mă! Din cele ce ai scris, toți până la unul își vor da seama de absurditatea ideilor tale! Scuze, nu ale tale, că tu nu gândești, ci ale celor de la Turnul de veghe!
Stimate domn Iulian…de ce ma jigniti ?? Eu cred in ceea ce scrie in Biblie si NUMAI in ce scrie.Dvs.transformati alegoriile in “realitati”.Adica: Lazar sta in sanul lui Avraam??In mod real ??? Cati mai “stau” acolo?? Or fi pigmei ??
Moise si Ilie sunt vii ,in cer ??
Pai…Avraam,Lazar,Moise si Ilie sunt nascuti din femei.Ioan Botezatorul este cel mai mare nascut din femeie dar este mai mic decat cel mai mic din Regatul ceresc.Va intreb acum: daca Avraam,Lazar,Moise si Ilie erau in cer,inseamna ca erau mai mari decat Ioan Botezatorul.Fiind nascuti din femei…ar insemna ca Isus a mintit,….Cum explicati acest aspect ??
Cat despre plata pacatului,Biblia ne spune: PLATA PACATULUI ESTE MOARTEA.Punct…Nu eu,Marcu spun aceasta,ci Biblia.Biblia ne spune: SUFLETUL CARE PACATUIESTE…VA MURI.Punct.Nu eu spun ci Biblia.Ca dvs. nu credeti ce scrie in Biblie,este altceva.Dar,nu va ajuta sa jigniti.Dati ca exemplu al “nemuriri” sufletului versetul de la Matei 10:28.Pai,draga domnule,acolo scrie ca sufletul poate fi ucis.
SUFLET ( ebr.nephesh,gr.psykhe) inseamna:
-omul insusi-conform Genesa 2:7-OMUL A DVENIT UN SUFLET (nephesh) VIU.A devenit,stimabile,nu a primit un suflet… De asemenea,ati citat dvs.I Petru 3:20,apoi I Corinteni 15:45,Genesa 9:5.Am citat versete unde apare in Codex NEPHESH sau PSyKHE ,SUFLET cu sens de OM,de FIINTA UMANA.
-animalele: Gen.1:20,21,24,25 : Dumnezeu a zis : sa dea pamantul suflete(nephesh)vii dupa specia lor…
-viata omului:Matei 10:28.
Nu scrie nicaieri in Biblie ca sufletul ar fi ceva independent de corp.”Parintele ” dogmei “sufletului nemuritor” este Platon,in timp ce Aristotel in cartea sa DE ANIMA il contrazice.
Ceea ce afirm eu aici este cat se poate de logic,pt.ca scot in evidenta ceea ce scrie in Biblie.Dvs.,in schimb,promovati o teorie nebiblica,eretica,aceea a “sufletului nemuritor”.V-am mai scris: STIMATE DOMN IULIAN RATA: DACA IN BIBLIE SCRIE CA SUFLETUL MOARE (Ezechiel 18:4) DE CE VA INCAPATANATI SA SUSTINETI CONTRARIUL ??
Ce argumente “scripturistice” incercati sa aduceti ??
Acceptati cu umilinta ceea ce scrie clar in Biblie si…ne vom intelege perfect !!
Cat despre “sufletele de sub altar”,sigur ca nu sunt trupuri vii.Eu v-am atentionat ca sunt imbracate in haine albe,pt.a sesiza ca nu se “impaca” deloc cu argumentatia dvs.Despre cine sunt aceia…putem vorbi.Nu cred insa ca dvs,.stiti cine sunt.Ca sa intelegeti Revelatia,trebuie suport de la Dumnezeu, adica Duh Sfant.
După învăţătura martorilor nemurirea sufletului este o “erezie”.Deci după această învăţătură reese pentru martori că Iisus învăţa ” erezii” în pilde- dar aceasta e un absurd, şi chear blastfemie; Ori totuşi erezii învaţă “martorii” ,iar ce învaţă Iisus în pilda Sa e un adevăr???
Stimate domn…Isus nu a vrut sa intelegem asa ceva.De altfel,dogma “sufletului nemuritor” a fost statuata in biserica-mama a dvs.cateva sute de ani mai tarziu,avand doi corifei,amandoi platonicieni declarati.Dl.Isus cunostea scripturile,cunostea TANACH-ul,in care,Dumnezeu ne spune prin Ezechiel ca SUFLETUL CARE PACATUIESTE VA MURI.Isus insusi spune,iar versetul a fost citat si de catre dvs.:
Matei 10:28 – “…. Temeti-va de cei care POT UCIDE SI TRUPUL SI SUFLETUL IN GHEENA”……
(cum scrie stimate domn?? ca sufletul poate fi ucis…deci moare!!!! Unde ?? In Gheena.Ce este Gheena ??? Iar va incurcati cand incercati sa explicati…)
Deci,stimabile…ma tot intreb: de ce incercati sa distorsionati Cuvantul Bibliei ?? Ca nu il intelegeti,va cred,sunt convins.Dar macar ar trebui sa nu faceti astfel de afirmatii fara acoperire…mai mult,eronate intrun mod atat de evident.
Noi nu suntem enoriasii dvs.Noi studiem temeinic si organizat Biblia.La intrunirile noastre toti avem Biblia in mana pt.a verifica daca ni se preda Adevarul.
“Nemurirea sufletului” este o erezie PT.CA BIBLIA NE SPUNE ALTMINTERI: CA SUFLETUL MOARE.Punct.Daca o dogma contrazice UN SINGUR VERSET,contrazice Biblia.Sa va mai enumar erezii??
-Botezul bebelusilor,cand in Biblie scrie: predicati Evanghelia,iar cei care cred sa fie botezati…Matei 28
- trinitatea-cand in Biblie scrie : AVEM UN SINGUR DUMNEZEU-TATAL.I Corinteni 8:6 Intelegeti ?? SOLO PATER…NUMAI TATAL.Nu mai enumera inca doi….
-inchinarea la chipuri si la cruce,cand in Biblie scrie: SA NU-TI FACI CHIP CIOPLIT,NICI TURNAT,NICI VREO ASEMANARE A UNUI LUCRU DE PE PAMANT SAU DIN CER SI SA NU TE INCHINI LUI-Porunca a II a
-Maria “vesnic Fecioara” (cu 8 copii !!!)…mijlocitoare,cand in Biblie scrie ca AVEM UN SINGUR MIJLOCITOR …ISUS CHRISTOS.
Mai vreti ??
Ca atare…cine ii invata erezii pe oameni ??
Eu predau ca si dvs.Numai ca eu o fac GRATIS…muncesc laic pt.un salariu,nu primesc bani pt.activitatea mea religioasa.Dvs.primiti…cand in Biblie scrie: fara bani ati primit,fara bani sa dati.Inca un exemplu de respect fata de Cuvantul Bibliei….
Ca sa constatati ce a spus Isus in pilde,trebuie sa intelegeti aceste pilde precum si contextul biblic.Dvs.insa va lipseste studiul.Nu-i nimic…solicitati,pt.ca noi oferim studii biblice GRATUITE si chiar la domiciliul dvs.Daca studiati temeinic,nu mai cadeti in derizoriu….Ioane draga….simpatic om totusi.Interesant mai sunteti in ignoranta dvs…..
Marcu! Eu te-am rugat să nu mă faci prost că știu sau nu știu! Te-am rugat să-mi explici punctul de vedere asupra Apocalipsei, cap. 6 și nu să mă insulți! Și las-o cu așa zisele insulte! Te rog mult să-mi explici Apocalipsa cap. 6 și I Petru 3, 18-20! Nu, că văd că o faci pe deșteptul, sincer, de parcă ești unicul cunoscător de Biblie! Oferi cursuri gratuite, etc., uitând de cuvântul Sfintei Scripturi, care scrie să nu legi gura boului care treieră. Și întreabă Sfânta Scriptură, oare de bou se îngrijește Dumnezeu. Sau, în altă parte, zice: ”Cine propovăduiește Evanghelia, din Evanghelie să se hrănească”! Deci cu ce greșim, multstimate? Sau vezi că ai încheiat argumentele aberante referitoare la suflet și ai săltat la alte subiecte? De fapt, e stilul vostru, nimic nou!
Și încă ceva! Dă-mi te rog o explicație largă a Eclesiastului 12, 7! După câte înțelegem, ceea ce a dat Dumnezeu, se întoarce la Dumnezeu! Detailat! Ce este acel ceva? Chiar nimic?
Din punct de vedere ORTODOX, Eclesiastul cap. 12,7:
Trupul și sufletul se întorc la izvorul primar: Trupul, în pământul din care a fost luat (Facere, 3, 19) iar sufletul, se întoarce la Dumnezeu, care la dat. Această întoarcere nu poate fi înțeleasă ca o anihilare, ca o distrugere a existenței personale a sufletului, deoarece Eclesiastul vorbește foarte clar despre o continuitate personală și după moarte. Și dacă în cap. 3, vers. 21, el pune o întrebare plină de scepticism, dacă are omul prioritate față de animale și dacă se ridică sufletul său în sus, apoi aici, la ambele întrebări se dă un răspuns pozitiv, și respectiv se recunoaște o continuitate personală a sufletului și după moarte. Dar de fapt, ca și alți înțelepți sfinți din perioada Vechiului Testament, Eclesiastul nu putea să-și imagineze mai mult sau mai puțin o viață în afara corpului, deoarece el nu cunoștea învățătura Noului Testament despre învierea morților și de aceea nu se putea înălța asupra înțelegerii obișnuite a șeolului. El era încă depare de cunoștința reală a stării sufletelor după moarte! Așadar, Eclesiastul nu putea să găsească sensul într-o astfel de învățătură despre viața de după moarte, iată de ce în versetul 8, el repetă: ”Deșărtăciunea deșărtăciunilor, toate sunt deșertăciune”! Abia doar vestea Noului Testament, poate să-l elibereze pe om de deșărtăciune, dându-i nădejdea unei fericiri veșnice!
Stimate domn: luati Codexul si cititi.La Eclesiastul 12:7 scrie : “DUHUL (RUACH) SE INTOARCE LA DUMNEZEU”.Traducatorii dvs.,in disperarea de a-si sustine dogma pagana a “sufletului nemuritor” au
tradus “suflet” in loc de “duh”.Iar Eclesiatul spune clar: CUM MOARE OMUL,ASA MOARE SI ANIMALUL.Numai ca,in timp ce animalele nu au avut promisiunea vietii vesnice,omul a avut-o,iar aceia care se straduiesc sa faca voia lui Dumnezeu mor ca si animalele,adica de tot,insa asteapta Invierea.
Ce este DUHUL omului ??
DUH ( ebr.RUACH gr.PNEUMA) se traduce literal “VANT”.Este acea suflare de viata pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam,astfel incat Ad’ham a devenit UN SUFLET VIU.Nu este o entitate de sine statatoare.Omul moare ,iar dreptul de reansufletire ii apartine exclusiv lui Dumnezeu,care decide daca mai trimite acea suflare de viata inapoi la Inviere sau nu.Este foarte clar si logic totul.Numai ca,din nou invataturile dvs.nu sunt in concordanta cu Biblia.
In ce priveste Cartea Sfanta,aceasta se coreleaza si este in stransa legatura in partile ei componente.Sintagmele de Noul Testament si Vechiul Testament nici nu se regasesc in Codexuri,nici nu sunt macar corecte,intrucat,nu-i asa,Dumnezeu nu-si face testamentul,darmite doua.Noi avem Scripturile ebraice si Scripturile grecesti crestine,care impreuna alcatuiesc Biblia.
Mesajul,normele morale,cerintele,principiile sunt in stransa legatura,diferenta fiind data de Noul Legamant instituit la Cina Domnului,care a deschis poarta cerului pt.un numar de oameni,care,conform Apocalipsei,vor fi “preoti si regi in cer” alaturi de Isus,adica vor forma un Guvern ceresc.
Daca insa scrie la Ezechiel ca SUFLETUL CARE PACATUIESTE -aici suflet (nephesh) avand sens de persoana,om-MOARE,atunci nu are sens sa peroram cum ca nu ar fi asa,pt.ca Biblia nu se contrazice si nici nu scrie ceva gresit in Cartea Sfanta.Succes in studierea fara prejudecati doctrinare a scripturilor !!
Draga d-le Iulian,eu nu va fac prost,pt.ca nu fac asa pe nimeni…Insa,din pacate,dovediti atat o necunoastere a textului biblic,cat si o abordare naiva,dogmatica a sensului Cuvantului.
Nici nu sugerez macar ca sunt un bun cunoscator ori ca sunt singurul care cunoste… nici nu fac pe “desteptul”….Nu,draga domnule,Dumnezeu ne da tuturor sansa aceasta,a cunoasterii.
In ce priveste “a nu lega gura boului”,eu nu la acest aspect m-am referit ci la alte doua.Si noi avem in lacasurile de cult cutii pt.donatii.Dar acestea trebuie sa fie benevole si secrete.Dvs.insa aveti stabilite taxe pt.inmormantari,pt.cununii,pt.botezuri…si,mai mult,primiti subsidii de la bugetul statului,deci inclusiv de la mine care sunt contribuabil.Procedau asa apostolii ?? Desigur nu.Pavel spune: Nu lua la tine traista…aminteste apoi de “darurile pt.sfinti”,dar acestea trebuie sa fie daruri draga d-le Iulian,nu obligatii,nu taxe,nu sume din bugetul statului…
Cand am primit cateva sute de milioane de lei vechi de la Primaria din orasul meu,noi am multumit frumos pt.intentie,insa am refuzat banii.Tot ceea ce facem este din donatiile membrilor si adeptilor cultului nostru.Iar noi,pt.a ne intretine,muncim sau avem afaceri laice,nu primim bani pt.activitatea religioasa.Eu personal cheltuiesc mult cu deplasarile,cu ajutoarele pt.saraci,dar o fac din banii mei,muncind la doua firme.
Cand costruim lacasuri de cult,mergem noi si lucram,nu platim firme .Avem echipe de constructii cu specialisti,frati si surori,iar in plus,toate congregatiile din zona trimit voluntari pt.a lucra acolo.
Sa revin insa la Biblie.Ce sa va explic legat de Apoc.6 si de 1 Petru 3:18-20 ??
Sa incepem cu 1 Petru:
Isus a murit in carne(trup pamantesc) si a inviat in spirit sau duh(trup de slava,ceresc),aici dvs.invatandu-i pe oameni din nou gresit.Cine sunt duhurile din inchisoare ?? Va rog sa observati ca nu spune “sufletele” ci “duhurile”.Ei bine,Iuda ne lamureste: sunt acei ingeri decazuti,care,in zilele lui Noe s-au intrupat,casatorindu-se cu fetele oamenilor la care au poftit,iar cand au venit Potopul,ei si-au luat din nou corpuri spirituale,plecand de pe pamant.Dumnezeu i-a pus insa in lanturi,nepermitandu-le sa mai aiba acces in cer.
Acestora li s-a adresat Isus atunci.Finalul versetelor citate de dvs.este concludent: opt suflete,adica opt oameni au fost salvati la Potop.Iata ce inseamna “suflet”…
Referitor la Apoc.6:cred ca va referiti la “sufletele de sub altar”.Ei bine,aceste suflete ii reprezinta pe cei din clasa Miresei lui Christos,adica pe cei care fac parte din clasa cereasca ( in Predica de pe Munte Isus a vorbit deslusit despre cei care vor mosteni pamantul si despre cei care vor avea parte de Regatul cerurilor).Sa observam ca ei primesc robe albe.Aceasta se intampla cu putin inainte de a fi rupt cel de-al saselea sigiliu,adica de Marele Necaz.Pavel lamureste problema,aratand ca aceia din clasa Miresei lui Christos vor fi rapiti la venirea lui Isus pe nori(ahomemnon),dar ca nu o vor lua-o inaintea celor adormiti.Adica,in acel moment-care precede Marele Necaz- cei adormiti si apartinatori Miresei lui Christos,vor fi deja inviati.De aceea scrie in Apoc.6 ca li s-au dat robe albe,pt.ca au fost inviati deja.Multumit?? Aveti dvs. o explicatie mai buna ??
P.S.Eu,daca vreti,citez versetele amintite ca sprijin pt.explicatiile date,insa cred ca le stiti deja.
Întradevăr Donmul Iisus cunoştea Scripturile, şi învăţa Adevărul, chear şi în pilde, şi orice creştin, recunoaşte aşa ceva. De ce cînd învaţă despre sufletul nemuritor în pilda cu Lazăr trebuie să facem o excepţie?
De ce trebuie să inventaţi că Iisus nu a învăţat aşa ceva, ci că:”dogma “sufletului nemuritor” a fost statuata in biserica-mama a dvs.cateva sute de ani mai tarziu,avand doi corifei,amandoi platonicieni declarati.”
Evreii pîn în ziua de azi cred în suflet nemuritor, şi fac slujbe de pomenire şi rugăciune pentru răposaţi. Nu cumva au fost învăţaţi şi ei de aceşti “corifei”?
Dv. spuneţi:”Isus nu a vrut sa intelegem asa ceva.” , deci după martori, Iisus nu a dorit să înţelegem ce vorbea, ci ceea ce o să inventeze Organizaţia voastră peste 18secole şi jumătate.O să zic şi eu cum a zis un cititor mai sus: “e stupid”.
Cît priveşte versetul de la Matei10,28, complet este aşa:”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”El ne spune clar că cei ce ucid trupul, nu pot ucide sufletul.de aici se vede că trupul şi sufletul sunt două părţi separate;trupul poate fi ucis, iar sufletul nu fiincă el este nemuritor.Dv.desigur folosiţi doar ultimile cuvinte ale versetului(le trunchiaţi), şi acelea schimbate de “traducătorii” voştri în loc— “să le piardă piardă în gheena”,prefac în—” să le ucidă în gheena”. Iar aici manuscrisele greceşti folosesc cuvîntul “apolesai” care se traduce- a pierde şi nicidecum a ucide”apoctennonton”.Deci cînd doriţi cunoaşteţi şi ebraica şi greaca,iar cînd nu vă ese mai trunchiaţi şi prefaceţi cîte ceva?
ЋpolЎsai
Şi de la Eziechiel aţi luat doar 5 cuvinte, care citite trunchiat de tot capitolul le interpretaţi eronat. Chear e atît de greu să citiţi tot capitolul ca să vă convingeţi că nui împotriva nemuririi sufletului,şi încă mă invitaţi să studiez Scripturile cu voi?După frînturi de versete, rupte din context,şi acelea uneori prefăcute după placul vostru?
Iar a schimba tema discuţiei , cînd nu vă convine, ştiu că sunteţi meşteri.O vom schimba cînd recunoaşteţi adevărul despre sufletul nemuritor.
Nu eu am schimbat tema,ci dvs.,care mi-ati cerut sa va explic Petru si Apoc.6.Cat despre versetul din Matei,voi verifeca in Codexuri si voi comenta dupa aceea.
Chiar va rog…cand Ezechiel spune la vers.4 si intareste la vers.20 din cap.18 ca SUFLETUL CARE PACATUIESTE MOARE…ce puteti dvs.sa comentati ?? Eu nu scot din context,pt.ca este o afirmatie categorica,una clara,fara echivoc si redondanta.Sunt curios: nu binevoti sa ma “luminati” dvs.,luand cele doua versete in context?? Nu vreti sa comentati Ezechiel cap.18,pt.a vedea IN CONTEXT ce inseamna ca SUFLETELE MOR ??
Astept…
Cat priveste adevarul despre suflet,vi l-am explicat biblic,etimologic,cu dovezi.Suflet inseamna fie omul,fie animalul,fie viata omului.Punct.Dvs.mi-ati oferit ca “proba” un verset din Ecles.12 tradus gresit de BOR….
Si…stimate domn: cititi va rog cate “franturi” de versete a citat Isus cand a fost ispitit de Diavol.Cand avocatul pledeaza citeste intreaga lege,sau doar articolele care au legatura cu cauza ??
Dvs,cand nu puteti replica,va refugiati in CONTEXT,dar numai asa,aparent,pt.ca,mai departe nu mergeti cu analiza.De ce ??Pt.ca,oricum o luati,acolo tot asa scrie: SUFLETUL…VA MURI.Punct.
La Matei 10:28,da,corect este “TEMETI-VA DE CEL CARE POATE SA DISTRUGA ATAT TRUPUL CAT SI SUFLETUL IN GHEENA”.Sa distruga…nu sa piarda.Ce inseamna a distruge sau a nimici ?? Nu doresc sa polemizez cu dvs.asupra limbilor biblice,pt.ca nu este corect,eu avand un avantaj nativ.Insa,iar avem o usoara “cotitura” in textul BOR….Ce inseamna a nu ne teme de cel care ucide trupul dar nu poate ucide sufletul??Inseamna sa nu ne temem de cei care ne cer sa incalcam legile lui Dumnezeu,pt.ca,acestia,chiar daca ne ucid,Dumnezeu ne invie …dar,daca facem compromis incalcand voia lui Dumnezeu,ne vor fi distruse atat corpul cat si sufletul in Gheena.
Marcu,citind confruntarile de la urma intre voi doi,se vede clar si dupa versetele comentate ca:
1)nu esti corect ,te tii numai de 2-3 verste rupte din context
2)Nicidecum nu poti lamuri celelalte multe versete care nu-ti convin
3)biblia voastra e modificata grav
4)transformi ca un copil mic si naiv niste actiuni reale in povesti prin niste filozofii cu implicarea lui Ioan Botezatorul.Cu asa succese orice om plin de fantezie iti transforma toata biblia din actiuni si pilde in alegorii si basme la comanda.
Nu-ti place cuvintul,, suflet nemuritor,,atunci ce este Duhul omului care dupa moarte pleaca la Dumnezeu si trupul in pamint?
D-le Marcu, nu eu ţi-am cerut explicaţii la Apocalipsă 6 şi 1 Petru 3, 18-20, ci preotul Iulian.În ceea ce priveşte comentariu la capitolul 18 Eziechiel l-am făcut deja de două ori mai sus, dar d-stră nu prea v-aţi obosit măcar să-l citiţi:”Întradevăr cuvîntul SUFLET are mai multe sensuri în Biblie 1. Suflet nemuritor 2.Oameni sau persoane,3. Viaţa omului 4. Animale, ceea ce am arătat şi în articol.Iar versetele de la Iezechiel 18,3- 19, sau mai corect 18, 4-20, pe care îl aduceţi de 3 ori ca „argument” pentru moartea sufletului,( probabil că altul nu mai aveţi,) după cum a observat şi Octavian nu e suficient, ba mai mult se referă la sensul al 2-lea al sufletului— oameni sau persoane. Persoana tatălui sau a fiului care va păcătui , acela va muri: „17. Pe sărac nu asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele le păzeşte şi se poartă după legile Mele; acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi. 18. Iar tatăl său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa. 19. Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi. 20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.” Deci e clar că dacă citim nu doar o propoziţie ruptă din context, ci tot capitolul e cu totul altceva decît vreţi să susţineţi. De aici putem face concuzia că studiile dumneavoastră domnule Marcu îs bazate nu pe Biblie, ci pe broşurile organizaţiei, unde îs culese doar frînturi de versete, ori dumneavoastră cunoscînd adevăratul sens al Bibliei nu sunteţi destul de cinstit şi daţi alt sens al învăţăturii despre suflet, decît cel adevărat.”
Ce ţine de Matei10,28 mă bucur pentru d-stră că aţi recunoscut că aţi fost înşelat de traducerea Organizaţiei.Cuvîntul grecesc “apolesai”folosit în acest verset e tradus “a pierde”, poate fi tradus şi ” a distruge”,dar îmbinarea de cuvinte “a pierde sufletul”mai este folosită în Biblie, anume astfel tradusă(Ioan 12,25;Matei16,25;Luca9,24;17,33;Marcu8,35;Matei10,39)şi în toate aceste locuri se traduce”a pierde susletul”nu “a distruge sufletul” dar nicidecum ” a omorî”.Deci de fiecare dată cînd mai sus d-stră aţi zis că “sufletul poate fi omorît”, bazîndu-vă pe acest verset, aţi fost înşelat de o traducere greşită ducînd şi pe alţii în eroare.Iar comentariul d-stră e de prisos fiincă în acest verset se spune:”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”Deci la moartea trupului, sufletul nu poate fi ucis.
Stimate domn,in “traducerea noastra ” chiar asa scrie:DISTRUGA.Deci…corect.Citatele dvs.despre “pierderea sufletului” se limiteaza la unul din sensurile pe care le are in Biblie sintagma SUFLET,respectiv la VIATA.Asa cum am aratat mai sus,SUFLET inseamna si omul sau animalul.Dvs,d-le Ioan Goncear,repetati o traducere eronata la Matei10:28.Va intreb: cum pot eu sa-mi pierd trupul ??Sau cum puteti dvs.sau altcineva sa-mi piarda trupul meu ??Dar,stimate domn: DACA IN BIBLIE SCRIE CLAR CA SUFLETUL MOARE…Este ciudat ca,la ceea ce eu am spus despre ce inseamna SUFLET,dvs.ati adaugat unul:suflet nemuritor.Poate ca imi veti cita de unde ,din care texte biblice ati “cules” sensul acesta pleonastic???Pt.ca,nu-i asa,daca nu aveti dovezi,afirmatia dvs.este nula.Mai mult: nu vreti sa facem o analiza etimologica a termenilor din ebraica si greaca,pt.a vedea ca nu se pot intelege asa cum o faceti dvs.??
Slava:De ce faceti afirmatii nefondate??
1.Sunt corect si am tot adus acele versete in discutie pt.ca dvs.le ignorati,iar aceste doua versete anuleaza dogma “sufletului nemuritor”,facand-o eretica.NU EXISTA O ENTITATE INDEPENDENTA CARE SE NUMESTE SUFLET.
2.Am analizat viziunea si pilda,insa nu va convine.Am aratat ca,in corelatie cu acea afirmatie a lui Isus,interpretarea dvs.este gresita.
3.Cat despre Biblia noastra…adica NWT…vreti sa facem o analiza comparativa cu Codexurile ?? Au mai incercat cativa,dar …au renuntat in fata evidentei.Traducerea NWT nu este perfecta,dar este una corecta.Veniti la analiza…va astept cu nerabdare.Vom analiza acele texte pe care dvs.le incriminati.
4.Eu nu transform nimic.Am aratat ca interpretarile dvs.il fac mincinos pe Isus cand a afirmat acele cuvinte.Daca o intelegere a noastra despre un text,o profetie biblica este contrazisa de un alt text al Bibliei,automat intelegerea aceea este gresita,noi urmand sa studiem si sa ne corelam crezul cu INTREAGA BIBLIE.Ca dvs.nu va convine,este evident…pt.ca,abordarea dvs.intra in contradictie evidenta,flagranta cu afirmatia facuta de Isus la adresa lui Ioan Botezatorul.
Despre duhul omului ,tocmai am discutat mai sus.
Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei. (Apocalipsa cap. 6, vers. 11)! O parte, deja sunt acolo, iar ei au fost rugați să stea și să aștepte până vor veni cei ca ei! Deci, parte deja sunt în cer, parte – încă urmează să-și dea sângele pentru Hristos! Nu chiar nu înțeleg, cum puteți să fiți atât de încăpățânați, sincer!
Nu vreau să abat subiectul, dar nu vreau să las fără răspuns învinuirea de a lua bani și lauda Dvs, că dați bani: ”Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: “Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: “Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade”. Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre?”! Ca printre altele și fără a schimba subiectul!
D-le Iulian…dvs.ori nu cititi cu atentie ce scriu,ori nu sunteti onest.Pai eu tocmai acest lucru l-am explicat despre cei de sub altar.Ii reprezinta pe cei din lasa Miresei lui Christos,morti inaintea Marelui Necaz.Sigur ca,pe pamant mai exista o Ramasita,adica aceia care vor fi rapiti la venirea pe nori(ahomemnon) a lui Isus.
In ce priveste partea cu plata,aici v-am spus clar: daca v-ati limita la donatiile benevole ale enoriasilor dvs.,ar fi OK.Dvs.insa mai aveti diferite taxe stabilite ca obligatii pt.acestia,apoi primiti salariu de la stat ,precum si diverse alocatii bugetare pt.dotari si investitii.Aici este partea nebiblica.Primeau apostolii salarii?? Erau ei “ajutati” cu bani de Autoritatea romana ??
Puteti argumenta ca romanii nu-i iubeau pe crestini.Dar dvs.ati primit bani de la comunisti..care de asemenea nu va iubeau.
Intelegeti acum ce vreau sa spun?? Dvs.ati putea de ex.sa cereti o lege prin care sa va fie acordate cu celeritate posturi in invatamant.De acolo sa primiti salariu,iar la biserica sa slujiti din dragoste…Oricum mai “cade” cate un cozonac…un grau fiert ….o carafa de vin.Deci “gura” dvs.(Doamne…v-ati comparat singur cu animalul acela stoic…) nu este legata.Nu despre acest aspect vorbeam.Ceea ce rezulta din “treierat” este OK.Dar dvs.pretindeti si de la alte treiere…aici este buba.
Sincer, eu în viața mea mai mari aberații nu am auzit în privința Apocalipsei mă refer. Să înțeleg că sunt două tipuri de oameni: cei, care au suflet, și aici vorbesc despre cei de sub jertfelnic și cei care nu au suflet?
În privința salariilor, Biserica Ortodoxă din Moldova nu este salarizată, subvenționată, etc. de la stat. Las-o mai moale, iar în privința că nu aveți minte în cap, e clar, pentru că râdeți pe seama Sfintei Scripturi (se vede din textul de mai sus), oricum, treaba voastră! Hai să-i dăm mai departe cu sufletul, că sincer, mor de râs la toate aberațiile voastre! Niciodată nu am crezut că niște oameni într-atât pot batjocori și răstălmăci Scriptura. Se vede că în curând așa o veți încâlci, că singuri nu ve-ți ști de unde să o luați. Hai, explicați-mi clar în ce constă erezia voastră referitoare la Apocalipsă, cap. 6; 9-11
Stimate domn: daca in context SUFLET = VIATA,toti avem suflet atata timp cat suntem in viata.Daca SUFLET=OM in context,TOTI SUNTEM SUFLETE.Nu inteleg cum rad eu de Biblie…pt.ca nu o fac decat-poate-in inchipuirea dvs….Probabil ca mai scrieti dupa o pomana,iar la dvs.,in loc de apa,se bea mult vin…asa este scuzabil.
Cat priveste Apoc.6:9-11,v-am explicat ca “sufletele celor de sub altar” sunt cei din clasa Miresei lui Christos morti inainte de venirea lui Isus pe nori,care,conform spuselor apostolului Pavel sunt inviati inaintea rapirii celor pe care VENIREA PE NORI A LUI ISUS ii gaseste in viata,acestia din urma fiind rapiti.DE ACEEA LI SE DAU ROBE ALBE,FIINDCA SUNT VII,INVIATI,NU MORTI.De aceea striga,pt.ca sunt vii.Asa ca, argumentatia dvs.cu acest text “nu tine”.Sau poate ca aveti o alta explicatie ?? Sunt curios…
Daca primiti sau nu bani de la guvern in Moldova,eu nu stiu.Dar taxe aveti ?? Sume prestabilite pt.taxa anuala a fiecarei familii,pt.inmormantari,botezurii sau cununii ??
Salarii si pensii aveti ??
In ce priveste mintea…abtineti-va va rog…Este descalificant pt.dvs .sa judecati pe altii.
Să judece lumea poveștile tale despre Apocalipsă! Acolo totul e foarte și foarte clar! Iar învățătura iehoviștilor, sincer, e din sfera fantasticii! Pentru voi, întreaga biblie, să mă ierte Dumnezeu, e o poveste cu basme: ici doar viziuni, dincolo doar bancuri spuse de Hristos, în Apocalipsă… mă ia groaza să comentez, sincer! Să judece Dumnezeu!
Stimate domn Iulian: basme sunt dogmele dvs.nebiblice.In Biblie nu sunt scrise basme,insa sunt utilizate figuri de stil ca alegoria,personificarea,pilda.Nu este corect ce am spus eu?? Spuneti dvs.CUM ESTE CORECT SA INTELEGEM APOCALIPSA 6.SA VA VAD !!!
Pt.noi INTREAGA BIBLIE ESTE INSPIRATA(INSUFLATA) DE DUMNEZEU.De aceea,noi nu avem alte Adevaruri “descoperite” de niste “sfinti” secole mai tarziu,in dispretul absolut a ceea ce scrie in Apocalipsa: CINE VA ADAUGA CEVA CUVINTELOR ACESTEI PROFETII…..cunoasteti continuarea.
Pe dvs. stimate domn Iulian “va ia groaza” sa comentati orice text biblic…pt.ca nu intelegeti Biblia,nu o cunoasteti…si nu noi suntem vinovati de acest lucru.Reiterez invitatia: nu vreti sa studiem impreuna Biblia…GRATIS ???Un an dureaza…si dupa aceea,in mod ert na va va mai “apuca groaza”…Problema este insa complicata…insasi “preotia” dvs.fiind nebiblica.In zecile de congregatii ( eklessia) din sec.I NU EXISTAU PREOTI,ci PREZBITEROS
( supraveghetori) ,EPISKOPOS(batrani) si DIAKONOS(slujitori).
Meditati va rog la aceste lucruri…
Marcu biblia intradevar e plina de figuri de stil,alegorii,personificari,pilde,evenimente petrecute real.Dar problema consta CA tu le transformi dupa placul tau.Cu parere de rau nici pina azi n-ai putut sa lamuresti in contextul invataturii voastre intilnirea lui Isus cu Moise si Ilie.Nu trebue de plecat la alte versete din moment ce n-ai lamuriri logice la acest verset,ci numai fantezii eftine.Da-mi o alta versiune de raspuns mai matura si mai logica,fiindca ne citeste si lumea si e cam rusinos sa citesti basmele in raspunsul tau la acel verset .
Slava..eu am explicat nu doar logic ci am dat o explicatie corelata cu alte texte biblice.Insa,daca tot nu intelegeti,va propun un alt mod de analiza.Eu va pun intrebari legate de intalnirea lui Isus cu Moise si Ilie si,in 5-6 pasi,veti spune dvs.in mod corect cum s-a intalnit Isus cu cei doi profeti.Va pun o prima intrebare: cum i-au vazut apostolii prezenti pe Moise si Ilie…in trup sau in suflet ??
P.S.: asa nu mai faceti comentarii despre analiza facuta de mine.Veti raspunde dvs…
Prin stralucirea luminoasa a fetei Domnului, aparuta pe munte, de trei ori fericiti apostolii au fost calauziti tainic, in chip negrait si necunoscut, spre puterea si slava lui Dumnezeu de toate fapturile necuprinsa, invatand ca lumina ce s-a aratat simturilor lor e simbolul ascunzimii nearatate. Caci precum aici raza luminii facute biruieste lucrarea ochilor, ramanand neincaputa de ei, asa si acolo Dumnezeu intrece toata puterea si lucrarea mintii, nelasand in vreme ce intelege nici o forma in cel ce primeste intelegerea.
Iar prin vesmintele albe au cunoscut totodata si in chip vrednic de Dumnezeu maretia operei lui Dumnezeu din fapturi, proportional cu ratiunile dupa care au fost facute, si tainele ascunse in cuvintele Sfintei Scripturi, dupa cat pot fi intelese. Caci deodata cu cunostinta lui Dumnezeu se dezvaluie intelesul Scripturii, prin Duhul, si intelepciunea si cunostinta cea din fapturi, prin Acelasi, prin Care iarasi se descopera El, in mod proportional. Iar prin Moise si Ilie, care se afla cu El pe amandoua partile, au aflat, potrivit cu multe sensuri, printr-o adevarata contemplatie, multe moduri de cunoastere a tainelor.
Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie
Intai au primit prin Moise si Ilie cunostinta prea bine credincioasa ca impreuna cu Cuvintul si Dumnezeu trebuie sa se afle si cuvintul legii si al proorocilor, ca unele ce sunt si se graiesc din El si despre El si sunt asezate in jurul Lui.
Apoi au invatat prin ei ca impreuna cu El se afla intelepciunea si bunatatea cea dintai, deoarece prin ea porunceste Cuvantul cele ce trebuie facute si opreste de la cele ce nu trebuie facute, iar tipul ei a fost Moise (caci credem ca barul legiferarii este un har al intelepciunii) ; a doua, deoarece prin ea indeamna si intoarce Cuvantul la viata dumnezeiasca pe cei ce s-au abatut de la ea. Iar tipul ei a fost Ilie care a aratat prin el toata harisma prooroceasca. Caci e semnul caracteristic al bunatatii intoarcerea celor rataciti cu iubire de oameni, fapta ai carei vestitori ii cunoastem pe prooroci.
Sau au primit cunostinta si mustrarea pedagogica : Cea dintai, pentru ca prin ea se daruieste oamenilor stiinta binelui si a raului. “Dat-am, zice, inaintea fetei tale viata si moartea” (Deut., 30, 19), pe una spre a o alege, pe alta spre a fi ocolita si spre a nu cadea, din nestiinta, in rau ca in bine.
Aceasta s-a aratat ca a facut-o Moise, preinchipuind in el simbolurile adevarului. A doua, pentru ca ea este folosita fata de cei fara rusine si fata de cei ce amesteca fara deosebire cele neamestecate, ca Israel pe care l-a certat marele Ilie care a adus, in calitate de ratiune, la intelegere si simtire, neintelegerea si impietrirea celor ce s-au lipit cu totul de rau.
Sau iarasi au fost luminati, ca la Cuvantul, ca la cel ce e Adevarul, sunt si se refera tipurile tainelor, si la El se aduna, ca la inceputul si sfirsitul lucrarii legii si proorocilor.
Sau invata ca cele facute dupa Dumnezeu si de Dumnezeu, adica firea lucrurilor si timpul, se arata deodata cu Dumnezeu, cand Se arata El cu adevarat, pe cit e cu putinta, ca unele ce sint langa El, Cauzatorul si Facatorul lor. Dintre acestea, Moise e tipul timpului, nu numai ca dascalul timpului si al numarului referitor la el (caci primul el a numarat timpul la facerea lumii) si ca invatatorul cultului vremelnic, ci si ca cel ce nu intra trupeste la odihna impreuna cu aceia pe care i-a condus inainte de dumnezeiasca Evanghelie ; caci asa e timpul care nu ajunge sau nu intra prin miscare, impreuna cu aceia pe care obisnuieste sa-i treaca in viata dumnezeiasca a veacului viitor.
Caci are pe Iisus ca succesor al intregului timp si veac ; chiar daca, de altfel, ratiunile timpului staruiesc in Dumnezeu, cum arata tainic intrarea legii data in pustie prin Moise, impreuna cu cei ce au primit pamintul fagaduintei. Caci timpul este veac (eon), cand se opreste din miscare, si veacul sau eonul este timp, cand, purtat de miscare, este masurat. Astfel, ca sa cuprind intr-o definitie, veacul sau eonul este un timp lipsit de miscare, iar timpul, un veac sau eon masurat prin miscare.
Iar Ilie este tipul firii, nu numai ca cel ce a pazit nestirbite ratiunile din sine insusi si prudenta in hotararea vointei cu privire la ele.
Poate nu s-ar abate de la adevar nici acela care ar spune ca prin Moise si Ilie se arata creatiunea inteligibila si sensibila a Cuvantului creator. Dintre acestea, Moise infatiseaza ratiunea celei sensibile, ca cei supus facerii si stricaciunii, cum arata istoria referitoare la el, care povesteste nasterea si moartea lui. Caci asa e si zidirea sensibila, avind un inceput cunoscut al facerii si nadajduind un sfarsit produs prin descompunere.
Iar Ilie pe cea inteligibila, intrucat istoria referitoare la el nu povesteste nasterea lui, chiar daca s-a nascut, si nu face sa se astepte descompunerea prin moarte, chiar daca va sfarsi sa existe in forma paminteasca. Caci asa e si zidirea inteligibila, care nu are nici inceputul facerii vadit oamenilor, chiar daca s-a facut si a inceput si a fost adusa din neexistenta la existenta, si nu asteapta nici un sfarsit determinat al existentei prin descompunere.
Alta talcuire cuprinzatoare a Schimbarii la Fata
Iar de nu par cuiva mai curios de cum trebuie, socotesc ca din dumnezeiasca Schimbare la Fata ne apare si o alta taina mare si dumnezeiasca si mai stralucitoare decat cele spuse. Caci socotesc ca cele petrecute la Schimbarea la Fata, pe munte, arata in chip tainic cele doua moduri generale ale teologiei : si anume cel dintai si simplu si necauzat care prin tacere afirma cu adevarat dumnezeirea prin singura si totala negatie si lauda cuvenita a transcendentei ei, si cel urmator acestuia si compus, care o descrie in chip maret prin afirmare din cele cauzate.
Prin acestea, pe cat e cu putinta oamenilor sa primeasca cunostinta inaltata despre Dumnezeu si cele dumnezeiesti, ne duce, prin simbolurile potrivite noua, spre amndoua modurile, dezvaluindu-ne, prin intelegerea binecredincioasa a lucrurilor, ratiunile amindurora si invatindu-ne ca simbol al celui dintii e tot ce e mai presus de simtire, iar al celui de al doilea este ansamblul maretelor opere supuse simturilor.
Caci din simbolurile mai presus de simturi credem numai ca adevarul mai presus de ratiune si minte exista, neindraznind nicidecum sa cercetam, sau neputind sa intelegem ce si cum si care este si unde si cind, evitind impietatea iscodirii. Iar din cele supuse simturilor, pe cat ne e cu putinta, primind numai prin cugetare ratiunile descarnate, ca trepte ale cunostintei despre Dumnezeu, spunem ca El e toate cate L-am cunoscut din fapturile Lui in calitate de cauza.
Domnul S-a facut chip al Sau prin intruparea Sa.
Dar sa privim daca nu cumva fiecare din cele doua moduri amintite la Schimbarea aceea dumnezeiasca la Fata a Domnului isi are in chip intelept simbolul ei. Caci El trebuia sa Se creeze in chip neschimbat ca noi, primind, pentru nemasurata iubire de oameni, sa Se faca chipul si simbolul Sau si sa Se arate din Sine in mod simbolic pe Sine; si prin Sine, Cel aratat, sa calauzeasca spre Sine, Cel cu totul ascuns in nearatare, toata creatiunea si sa ofere oamenilor, cu iubire de oameni, prin lucrarea dumnezeiasca in trup, semnele vadite ale infinitatii nearatate si ascunse dincolo de toate si ou neputinta de a fi inteleasa sau numita de nici una din existente, in nici un mod.
Talcuire despre fata fulgeratoare a Domnului.
Deci lumina fetei Domnului, care a covarsit in apostoli fericirea omeneasca, este simbolul teologiei mistice negative, intrucat fericita si sfanta dumnezeire este dupa fiinta supranegraita si supranecunoscuta si infinit mai presus de toata infinitatea, nelasand celor de dupa ea nici urma cea mai subtire de cuprindere si nedand vreuneia din existente nici o idee de cum sau in ce masura este tot ea si unime si treime. Caci nu poate fi necreatul cuprins de creatura, nici infinitul inteles de cele marginite .
Talcuire duhovniceasca a vesmintelor luminoase ale Domnului.
Iar modul afirmativ se imparte in cel bazat pe lucrare, pe pronie si pe judecata. Cel bazat pe lucrare, care prin frumusetea si maretia fapturilor da stirea ca Dumnezeu este creatorul tuturor, e simbolizat de vesmintele stralucitoare ale Domnului, pe care Cuvantul le-a aratat cu anticipatie in fapturile vazute.
Alt inteles duhovnicesc al lui Moise.
Modul bazat pe pronie a indicat prin Moise, caci acesta scoate cu iubire de oameni, din ratacire, pe cei stapaniti de rautate si le arata cu intelepciune oamenilor caile variate ale iesirii din cele materiale, stricacioase si trupesti spre cele dumnezeiesti si nematerialnice si netrupesti, si-i intareste intelepteste cu legile dumnezeiesti.
Alt inteles duhovnicesc al lui llie.
Iar modul judecatii se arata prin llie, caci aceasta pedepseste cu cuvintul si lucrul pe unii si calauzeste pe altii, dupa vrednicie, acomodandu-se fiecaruia in chip potrivit, dupa continutul si calitatea virtutii sau a rautatii lui.
Toate cele spuse inainte referitor la locul de fata al Sfintei Scripturi le-au lucrat Moise si llie, fiecare in timpurile sale, cum spune istoria, atat cat le e ingaduit celor ce concretizeaza in ei in mod tipic lucrarile dumnezeiesti, fiind asemenea celor spuse in tilcuire.
Intelesul duhovnicesc al convorbirii cu Moise si llie la Schimbarea la Fata.
Iar din convorbirea acelora cu Domnul si din faptul ca vorbeau despre sfarsitul pe care avea sa-l patimeasca Acela in Ierusalim (Lc, 9, 31), apostolii au cunoscut nu numai implinirea in El a tainelor prezise de lege si de prooroci, ci poate si faptul ca sfarsitul sfatului negrait al lui Dumnezeu despre lume si despre iconomia Lui nu poate fi cuprins de nici una din fapturi, decat numai de marea lui pronie si judecata, prin care toate inainteaza cu buna randuiala spre sfarsitul cunoscut de mai inainte numai lui Dumnezeu.
Stimate domn:
“discursul” de mai sus este un exemplu perfect de RETORICA !!
Faceti afirmatii ,dar nu citati texte biblice pe care sa se bazeze afirmatiile dvs.
Aveti un prim paragraf MONUMENTAL !! Frazele nu au niciun inteles…unele nu au nici “cap” nici “coada”…
Sa citez ultima dvs.fraza din primul paragraf:
“CACI PRECUM AICI RAZA LUMINII FACUTE BIRUIESTE LUCRAREA OCHILOR (AICI…UNDE ???),RAMANAND NEANCAPUTA DE EI,ASA SI ACOLO(unde ???) DUMNEZEU INTRECE TOATA PUTEREA SI LUCRAREA MINTII(si,acum,urmeaza ceva SENZATIONAL !!) ,NELASAND IN VREME CE INTELEGE NICI O FORMA IN CEL CE PRIMESTE INTELEGEREA.Poate ca explicati MACAR aceste cuvinte din urma,dupa paranteza pusa de mine…ca tare sunt incurcate si FARA SENS !!!!
Nici macar nu are sens sa comentez mai departe…pt.ca insiruiti cuvinte despre necunoastere,despre “harisma”..despre cum unimea(de unde termenul?? ) este treime…( este ca si geometria neeuclidiana…ca si “matul cu ajutor” la sah..ceva absurd,care frizeaza TAMPENIA in PLENITUDINEA EI)…
Vedeti draga Iulian Rata ??De aceea vin tot mai multi moldoveni la noi…pt.ca,din predicile dvs.nu inteleg nimic…pt.ca,astfel de retorica nici nu mi-a fost dat sa intalnesc pana acum !!!
Cine ții de vină că ești întru atât de rămas în urmă că nu poți înțelege niște texte elementare! În ceea ce privește moldovenii, greutatea înțelegerii, etc. Uitați-vă vă rog mai întâi la traducerea lumii noi – cea mai mare batjocură adusă la adresa lui Dumnezeu! Pe ea, cineva din Moldova, decât ai voștri, cărora le este tâlcuită la fiecare adunare, o înțeleg? Pe boala! Lepădături cei care au tradus-o, lepădături, cei ce o predică cu nerușinare! Va și fost rușine să scrieți Sfânta Scriptură pe ea! Ați scris scripturile grecești (deși acolo au fost folosite nu doar scripturile grecești, nu)? Apostolul Marcu, după câte știu, nu a scris în greacă, dar în fine… Vouă să vă fie rușine, nu mie! Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul!
Draga d-le…Matei,nu Marcu a scris in ebraica Evanghelia…
Sunteti corigent nu doar la cunostintele biblice,ci si la istoria Bibliei…Iar frazele dvs.NU AU NICIUN INTELES !!