În după-amiaza zilei de 26 noiembrie 2011, cu binecuvîntarea Prea Sfinției Sale Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni, părintele arhimandrit Ambrozie, starețul mănăstirii Hîrjauca, duhovnicul mănăstirii Frumoasa și Exarhul Mănăstirilor din eparhia de Ungheni a întîlnit la Aeroportul Internațional din Chișinău pe Prea Sfinția Sa Irineu (Tafunea), episcop de Orsk și Gai (regiunea Orenburg, Federația Rusă), care cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinției Sale IPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, intreprinde în perioada 26–29 noiembrie 2011 o vizită în Republica Moldova.
După sosirea la Chișinău, episcopul Irineu a mers la catedrala mitropolitană, unde s-a închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Hîrbovăț, apoi a depus flori la monumentul voievodului Ștefan cel Mare și Sfînt.
Din Chișinău Prea Sfinția Sa s-a îndreptat spre mănăstirea Frumoasa din Călărași pentru slujba privegherii.
Soborul Mănăstirii Frumoasa, în frunte cu maica Stareță egumena Benedicta, a ieșit în întîmpinarea stăpînului Irineu, cu sunet de clopote și toacă, după cum este obiceiul mănăstiresc.
După slujba privegherii, părintele arhimandrit Ambrozie a adresat Prea Sfințitului Irineu un cuvînt de salut, în care a menționat următoarele:
„Prea Sfinția Voastră, Prea Sfințite Stăpîne! În numele acestei obși monahale, precum și în numele meu personal, Vă salut pe pămîntul Moldovei, deja în calitate de episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, exprimînd sublima mulțumire că ați ales ca prima slujbă pe care o oficiați în Moldova, și care de fapt este întîia dvs slujire de sinestătătoare, ca episcop, să aibă loc în această sfîntă mănăstire.
De asemenea Vă transmit frățeasca salutare a chiriarhului locului, Prea Sfinției Sale PS PETRU, episcop de Ungheni și Nisporeni, care Vă zice bun venit în eparhia de Ungheni și Nisporeni și Vă dorește să Vă simțiți bine în hotarele de Dumnezeu binecuvîntatei noastre eparhii”.
La încheiere maica Stareță egumena Benedicta, a adus în dar Prea Sfințitului Irineu un hiton arhieresc, drept recunoștință pentru vizita făcută, însoțit de invitația de a reveni, cu următoarea ocazie, în mănăstirea Frumoasa, pentru rugăciune și închinare.
În cuvîntul său, Prea Sfințitul episcopul Irineu a mulțumit Prea Sfințitului episcop PETRU pentru bunăvoința frățească și posibilitatea de a se ruga în una din mănăstirile eparhiei de Ungheni, precum și gazdelor pentru stima și dragostea acordată.
În cele din urmă, stăpînul Irineu a fost condus spre Casa Arhimandritului, unde Prea Sfinției Sale și însoțitorilor săi li s-a oferit o cină frățească.
Duminică, 27 noiembrie 2011, PS episcop Irineu a liturghisit la mănăstirea „Sf. Femei Mironisițe Marta și Maria” din Căușeni.
Vizita Prea Sfințitului episcop Irineu în Moldova va finaliza cu participarea la manifestările de sărbătoarea prilejuite de pomenirea Sfîntului Paisie Velicicovschi, în mănăstirea Noul Neamț.
Sursa: http://hirjauca.md/




















