Archive for January, 2012

Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală

I. Originea şi cauza suferinţei
“Calea mântuirii care duce la viaţa veşnică este strâmtă şi grea (Matei 7, 14). Aceasta este arătată atât prin exemplul sfânt al Domnului, cât şi prin sfânta Lui învăţătură. Domnul le-a spus dinainte ucenicilor Săi şi celor ce L-au urmat că în lume, adică în viaţa pământească, necazuri vor avea (cf. Ioan 16, 33; 15, 18; 16, 2-3). (…) De aici înţelegem limpede că tristeţea şi suferinţa sunt îngăduite de Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti pentru adevăraţii Lui robi şi slujitori” (Episcopul Ignatie Brancianinov, Arena). Citeşte mai departe;
 

Vladimir Bulat: despre biserica din lemn de la Măcăreuca, anul 1793

Pentru prima dată, în anul 1793, este consemnată documentar existenţa unei biserici de lemn la Măcăreuca.

  1. La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a ajuns până în zilele noastre. În anul 1874, această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, a familiei boiereşti şi a celor care au trudit pe moşia dinastiei Russo“.

Aceste rînduri sunt spicuite de pe blogul care semnalează re-descoperirea unei superbe bisericuţe din lemn, aflată în satul Măcăreuca, în părţile Sorocii, între satul Cotova şi colonia Zguriţa, după cum ne informează Dicţionarul Geografic al Basarabiei, redactat şi publicat în 1904, de Zamfir Arbore. Citeşte mai departe;

 

Sfântul Ioan Gură de Aur, despre folosul citirii Sfintei Scripturi

Este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură.

Sfânta Scriptură a influenţat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni şi de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare şi a arvunei bucuriei veşnice.

Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte

Sfântul Ioan le preciza tuturor că „nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora” (Omilii la Facere, XXXV, II). Citeşte mai departe;

 

Sarbatoare la Manastirea Tiganesti. Colindatori din Moldova si Rusia au vestit Nasterea Domnului

Sarbatoare mare la Manastirea Tiganesti din raionul Straseni. Colindatori din mai multe parti a Moldovei, dar si din Rusia au vestit astazi Nasterea Domnului prin colinde si urari de bine.

Citeşte mai departe;

 

O carte pentru ieşirea din adevărata criză, cea duhovnicească: Patericul egiptean (recenzie)

Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză. Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sânt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Citeşte mai departe;

 

Patriarhul Kiril: creştinii trebuie să se opună conştient cultului îmbogăţirii rapide

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril a adresat un mesaj de Crăciun credincioşilor creştin-ortodocşi. Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a menţionat că „trebuie să învăţăm să descoperim minciunile şi mirajele bunăstării pământeşti în patimile noastre, în pornirile meschine, în ispitele publicităţii, în textele de divertisment şi cele politice”. „Trebuie să luăm aminte de vocea conştiinţei noastre, care ne preîntîmpină asupra pericolului păcatului”, a subliniat Patriarhul.

El a adăugat că fiecare creştin este chemat să confirme prin faptele de zi cu zi valoarea modului de viaţă neprihănit, „să se opună conştient cultului îmbogăţirii rapide”.

Sursa: noi.md

 

Mitropolia Moldovei propune un compromis pentru adoptarea legii antidiscriminare

Mitropolia Moldovei a propus un compromis pentru adoptarea contradictorii legii antidiscriminare, care a provocat nemulţumirea bisericii şi a enoriaşilor. Despre aceasta a comunicat Mitropolitul Chişinăului şi Întregii Moldove Vladimir.

Citeşte mai departe;

 

Preoţii şi maşinile lor de lux (video)

Протодиакон Андрей Кураев – Батюшки на иномарках / Protodiaconul Andrei Kuraev – Preoții și mașinile lor de lux.

 

Sfânta Liturghie de Naşterea Domnului la catedrala mitropolitană din Chişinău

Sfânta Liturghie de Naşterea Domnului la catedrala mitropolitană din Chişinău.
Sursa: www.jurnaltv.md

 

Pastorala la Naşterea Domnului

„În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor”

(Ioan 1,4)

 

Prea Sfinţiţilor Episcopi, Prea Cucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare, Prea Cuviosului Cin Monahal, Dreptmăritorilor Creştini!

Prea iubiţi şi dragi întru Pruncul Hristos, fraţi şi surori,

Imnele liturgice, dumnezeieştile citiri din Sfânta Scriptură, dar şi dangătul clopotelor ne cheamă să slăvim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

De mai bine de două milenii creştinătatea aşteaptă această sărbătoare, în fiecare an, ca pe o împlinire unică, mântuitoare şi aducătoare de lumină, de bucurie, de înnoire şi de sfinţenie.

Cu sfânt fior şi nădejde în mila lui Dumnezeu, ne-am pregătit să împlinim şi noi această sărbătoare, apropiindu-ne de lumina peşterii Betleemului, a sfintelor noastre altare străbune, spre a-L primi pe Pruncul Iisus în sălaşul inimilor. Citeşte mai departe;

 
Moldova Creştină 2009-2011