De ce ţinem duminica şi nu sâmbăta ?
Odată cu Învierea Domnului, „în prima zi a săptămânii ” (Marcu 16:12), creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Această idee este acceptată de toţi creştinii, indiferent de confesiune, cu excepţia „Adventiştilor de ziua a şaptea” , care o dată cu apariţia lor în sec. 19 insistă pe ţinerea sâmbetei, aşa cum este prevăzut în porunca a IV-a din Decalog. Adventiştii spun că această poruncă din Decalog rămâne valabilă, spunând că primii creştini au ţinut sâmbăta până la începutul secolului IV, când împăratul Constantin cel Mare a decretat duminica ca zi de odihnă la 7 martie 321. Este adevărat că a existat un astfel de „decret imperial”, dar el nu are nimic cu teologia creştină. Faptul că abia în 321 Imperiul a acceptat această zi ca zi de odihnă nu înseamnă nici pe departe că ea până atunci nu a fost ţinută de creştini. Convertirea la creştinism a lui Constantin l-a făcut să asigure prin lege ceea ce creştinii la care a aderat şi el ţineau încă de la început.
În general trebuie renunţat la orice mit (gen Dan Brown ş.a.) precum că Împăratul Constantin cel Mare (306-337) ar fi avut o contribuţie inovatoare în Biserică şi că ar fi iniţiat nişte reforme ieşite din comun, inclusiv la nivel de doctrină creştină. Orice istoric sincer şi echidistant din punct de vedere confesional va recunoaşte că lucrurile stau altfel şi chiar dacă cineva este tentat să creadă unor astfel de ipoteze, aceştia trebuie să înţeleagă că organizarea deosebită a Bisericii în epoca lui Constantin se datorează libertăţii religioase care i-a permis acesteia să-şi spună cuvântul (spre deosebire de epoca persecuţiilor când nu avea nici un drept) şi în nici un caz amestecului direct al împăraţilor, pe care Biserica înseşi uneori în excomunica fie pentru erezie, fie pentru comportament imoral.
Revenind la sărbătorirea duminicii, constatăm că după Învierea lui Hristos nici un creştin nu a mai ţinut sâmbăta. Nu există nici un text biblic care să arate că sâmbăta a mai fost ţinută după aceasta, existând argumente doar pentru ziua duminicii. Mai jos am să prezint principalele texte biblice despre abolirea (fie şi neoficială) a sâmbetei şi ţinerea duminicii.
Din textul de la Ieşire 20:10 şi mai ales Deuteronom 5:15 constatăm că această zi a fost instituită de Dumnezeu, ca evreii să-şi amintească de ieşirea din robia egipteană. Până la Moise nu există nici o poruncă cu privire la şabat, iar faptul că Dumnezeu, după crearea lumii, „S-a odihnit în ziua a şaptea” (cf. Facere 2:2), nu înseamnă că aceea a fost anume sâmbăta. Oricum, putem admite că acea zi era sâmbăta, că nici acest lucru nu schimbă prea mult datele problemei, căci în Noul Testament, odată cu „recrearea lumii” prin întruparea, dar mai ales învierea lui Hristos, multe s-au schimbat sau cel puţin au fost îndreptăţite să se schimbe, din moment ce însăşi Legea s-a schimbat (cf. Evrei 7:12 ş.a.).
În Noul Testament, Mântuitorul Hristos „dezlega sâmbăta” (Ioan 5:18) şi se considera pe sine „Domn al sâmbetei” (Matei 12:8), făcând intenţionat cele mai multe minuni în ziua sâmbetei (vezi toate cele 4 Evanghelii). Domnul Hristos insuflă o atitudine similară şi celor care-l ascultau, spunându-le că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2:27). Toate acestea marcau sfârşitul „legii sâmbetei” şi instituirea unei doi zile de odihnă pentru creştini, diferită de cea ţinută de Moise, Iosua şi toţi evreii de până atunci. Iată ce spune Sf. Pavel în acest sens: „Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” (Evrei 4:8-9). Oare ce înseamnă aceste cuvinte dacă nu abolirea sâmbetei şi instituirea unei alte zile de odihnă, în condiţiile în care multe ale prescripţii ale Legii Vechi nu mai erau obligatorii pentru creştini (cf. Fapte cap. 15 ş.a.)?
După Învierea Sa din morţi în zi de duminică (cf. Ioan 20:1), Hristos S-a arătat în seara aceleiaşi zile ucenicilor Săi (cf. Ioan 20:19), când nu era Toma cu ei, apoi a doua oară exact peste o săptămână (expresia „după opt zile” are de fapt sensul „în a opta zi”, adică tot duminica), când era „şi Toma împreună cu ei” (cf. Ioan 20:26). Prin aceasta Hristos nu doar că sfinţeşte ziua duminicii, ci marchează şi intervalul unei noi săptămâni (ciclu de 7 zile), aşa cum era să fie ţinută ea mai departe de către creştini. Din Noul Testament ştim că Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în zi de duminică (Fapte 2:1) şi tot atunci s-au botezat primii creştini şi s-a făcut frângerea pâinii (Fapte, cap.2). Mai târziu, în toată Biserica „frângerea pâinii” (Euharistia / Liturghia) era făcută duminica (Fapte 20:7) şi tot duminica se făceau colectele pentru săraci (cf. I Corintheni 16:2), acestea fiind probabil făcute înainte sau după Liturghie, odată cu Agapele (mesele frăţeşti ale dragostei). Tot în zi de duminică Dumnezeu i-a descoperit Evanghelistului Ioan Apocalipsa (Apoc. 1:10). Din toate aceste texte se vede clar că Hristos, ucenicii Săi şi în general primii creştini şi cei de după ei ţineau exclusiv ziua duminicii, şi nu avem nici un text precum că aceştia ar fi ţinut sâmbăta. Mai mult decât atât, Sf. Pavel le cere creştinilor să nu-i bage în seamă pe cei care-i judecă „cu privire la sâmbătă” (Col. 2:16), arătând abolirea acesteia.
De multe ori „Adventiştii de ziua a şaptea” aduc textul de la Fapte – cap.13 în sprijinul ideii că apostolii ar fi ţinut sâmbăta şi chiar ar fi mers în fiecare sâmbătă la sinagogă pentru a-şi onora obligaţiile religioase iudaice. Dacă însă analizăm mai atent acel capitol precum şi toate celelalte, vedem că apostolii mergeau sâmbăta la sinagogă şi chiar la templu doar pentru că acolo se aduna multă lume şi acesta era un bun prilej pentru propovăduirea Evangheliei şi nimic mai mult (cf. Fapte 5:20-21). Deci acest argument al adventiştilor nu ţine, iar altele nici nu există.
În continuare, pentru a-i convinge pe adventişti că duminica n-a fost instituită de Constantin cel Mare în anul 321, ci era ţinută şi de creştinii din sec. I-III, voi aduce mai multe argumente istorice de până la anul 313 care vorbesc despre ţinerea duminicii în această perioadă. Mă voi referi doar la scrierile autentice, lăsând la o parte pe cele apocrife! Mă voi axa pe documente oficiale necontestate de istoricii protestanţi.
- Pe lângă argumentele biblice deja aduse, amintesc că primele menţiuni nebiblice foarte clare despre ţinerea duminicii le avem deja spre sfârşitul sec. I, în Didahia, cap. 14. Acest izvor este recunoscut ca unul din sec. I şi este studiat de foarte mulţi critici eterodocşi din lume, recunoscându-i-se autenticitatea.
- O altă mărturie despre ţinerea duminicii (κυριακὴ ημέρα), spre sfârşitul sec. I – încep. sec. II, o avem de la Ignatie al Antiohiei, ucenicul lui Ioan Evanghelistul. Vezi Epistola către Magnezieni 9:1;
- La începutul sec. II, Pliniu cel Tânăr scrie împăratului Traian (Epistola X:96,7) despre faptul că creştinii îşi făceau Liturghia solemnă în “ziua soarelui / dies solis”. Această expresie va fi împrumutată de acum înainte şi de scriitorii creştini, cu explicaţii simbolico-teologice (aşa cum vom vedea mai jos).
- Următoarea mărturie clară o avem la Iustin Martirul şi Filosoful (sec. II). Acesta este primul scriitor creştin, care vorbeşte de “dies solis” ca zi de sărbătoare a creştinilor (Apologia I către împăratul păgân Marcu Aureliu). Scriitorii creştini începând cu sec. II arată foarte clar, că “Soarele” este Hristos (cf. Maleahi 4:2). Despre această legătură “soare – Hristos, Soarele dreptăţii” vor scrie mai amânunţit la începutul sec. III Meliton de Sardes (Despre botez, 4) şi Origen (Tâlcuiri la Levitic, 9.10).
- La încep sec. II, Epistola lui Barnaba (care o vreme a fost chiar inclusă în canonul biblic – !) vorbeşte despre duminică care despre “ziua a opta”, făcându-se trimitere la profeţia lui Iezechil (43:27). Este o mărturie foarte importantă, mai ales dacă citim textul de la Iezechil: “Iar după sfârşitul acestor zile, în ziua a opta şi mai departe, preoţii vor înălţa, pe jertfelnic, arderile de tot ale voastre şi jertfele de împăcare şi Eu Mă voi milostivi spre voi”, zice Domnul Dumnezeu.” Într-un fel, Barnaba arată că de acum înainte “ziua a opta” – duminica, va fi ziua de aducere a jertfelor lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut în mărturiile de mai sus, chiar aşa se întâmpla…
- Pentru prima dată în istorie, despre duminică ca zi în care nu trebuie să se lucreze vorbeşte scriitorul creştin Tertulian (moare aprox. 230), vezi “De oratione”, 23. În general însă, scrierile creştine pun accent pe lucrarea duhovnicească în zi de duminică şi mai puţin pe odihna fizică, aşa cum s-a orânduit în Decalog pentru şabat.
- Sinodul de la Elvira (aprox. 306 – exact în toiul celor mai mari persecuţii) stabileşte prin Canonul 21 să fie excomunicaţi cei care 3 duminici la rând lipsesc de la Liturghie.
- Scrierile apocrife din primele 3 secole aduc şi ele numeroase mărturii despre ţinerea duminicii, dar pentru a nu-mi pune „cărbuni pe cap”, le-am lăsat la o parte.
Repet încă odată, nici un izvor creştin sau păgân din primele trei secole nu aminteşte despre ţinerea sâmbetei de către creştini.
Subiectul poate fi discutat în continuare aici.
Autorul articolului a scris “creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru)”
Asa este si credinta mea dar pe site se spune ca nu sunt crestin (mi se pare ca va contraziceti).
Bine mai fratilor, este adevarat ca unii crestini au sarbatorit duminca inca inainte de Constatntin, in mod special crestinii din Roma. Dar aceasta nu inseamna ca toti crestinii au abandonat Sabatul zilei de Sambata. Foarte multi crestini, in mod special cei din Rasarit, au continuat sa tina Sabatul biblic secole la rand. Eu le recomand fratilor mei crestini sa studieze mai bine aceste lucruri.
In aceeasi ordine de idei, nu este adevarat ca numai adventistii sarbatoresc sambata ca Sabat al Domnului. Au fost multi altii care au sarbatorit de-a lungul secolelor.
Ei, dar cel mai important este ca studiul biblic oferit de acest articol este nespus de neconvingator si nu raspunde intrebarii cheie: unde este scris ca apostolii si primii crestini din perioada scrierii Noului Testament au abandonat sambata ca Sabat si au schimbat-o pe duminica? Acestea sunt doar niste speculatii. Chiar si autorul recunoaste ca de fapt porunca lui Dumnezeu cu privire la Sabat nu este inradacinata primar in iesirea evreilor din Egipt, cat in creatiunea lumii (Iesirea 20:8-11; Facerea 2:1-3). Numai ca autorul ar fi trebuit sa atraga atentia la faptul ca Dumnzeu a sfintit aceasta zi, a binecuvantat-o, a ales aceasta zi ca sarbatoare dupa creatiunea Sa. Deci sfintirea zilei de Sambata de Ziditorul nu a fost nicidecum un lucru superficial si periferal ca sa fie de schimbat de Mantuitorul usor si tacit. Dimpotriva, nu are nici un sens sa crezi intr-un asemenea lucru, pentru ca de ce ar schimba Mantuitorul ziua sfintita de Insusi Dumnezeu Tatal si El Insusi fiind prezent la creatiune? Deci Sabatul instituit si sfintit de Insusi Dumnezeu nu-si are radacinile primare in istoria Israelitilor, ci in actul creatiunii. Prin urmare, el nu poate fi schimbat, fiind parte din ordinea creatiunii.
Argumentul ca Iisus Hristos a venit sa “recreeze” nu rezista, pentru ca Mantuitorul a venit nu sa dea la o parte ce a fost creat si sfintit de Dumnezeu, ci a venit sa rascumpere, sa mantuiasca, sa restabileasca, sa recreeze (Da!) ceea ce a fost creat la inceput de Dumnezeu si de El insusi! Hristos a venit sa restabileasca lucrurile pierdute prin pacat.
Si tocmai, Isus a facut intentionat cele mai multe minuni in Sabat nu ca sa-l abandoneze, ci dimpotriva, ca sa-l rascumpere de sub povara interpretarilor fariseice, sa anunte ca Dumnezeu onoreaza Sabatul ca un simbol al rascumpararii omenirii de sub pacat si boala si moarte, sa anunte ca Dumnzeu isi restabileste imparatia Sa, cea stabilita la creatiune si pierduta prin caderea in pacat. Tocmai, ca Sabatul a fost facut pentru om si El a reascumparat Sabatul ca sa-l redea omenirii!
Faptul ca unele intalniri ale Domnului si ale apostolilor in ziua intai a saptamanii nu inseeamna ca El instituia un nou ciclu saptamanal si o noua zi. Acestea sunt relatari al evenimentelor asa cum au fost ele; asa s-a intamplat. Este interesant ca autorul si multi crestini sunt gata sa-si fundamenteze credinta pe interpretarea libera a unor evenimente ca acestea: poate ar trebui sa sarbatorim vinerea pentru ca Domnul a murit atunci? Sigur ca nu.
Ma surpinde ca acesti frati crestini sunt gata sa respinga niste cuvinte atat de clare cum ar fi “Si Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit Ziua a Saptea (Sabatul)” si sa cladeasca pe niste speculatii: vedeti ca Domnul s-a intalnit cu ucenicii in ziua intai, prin urmare, sa sarbatorim aceasta.
Eu cred ca daca ar fi fost o schimbare atat de radicala precum cea a Sabatului, ea ar fi trebuit anuntata de Insusi Domnul intr-un mod tot atat de clar cat primul anunt, cel al sfintirii sambetei ca Sabat. O declaratie explicita trebuie abrogata cu o declaratie explicita de abandonare. Nici macar vre-un apostol nu a anuntat aceasta schimbare. Apostolul Pavel si alti apostoli au anuntat explict sfarsitul circumciziunii sau a jertfelor, argumnetand acestea in capitole si carti intregi. Insa ei nu au anuntat nimic despre schimarea Sabatului, care era mult mai important decat circumciziunea!
Evrei 4 la fel, nu abandoneaza sabatul nicidecum; pasajul este destul de profund si merita o discutie aparte, dar la urma urmei, chiar si la prima vedere se vede ca sabatul nu a fost abandonat, dimpotriva, sabatul este intarit, pentru ca este comparat cu ziua mantuirii. Ziua cea noua vestita aici (“alta zi”) nu este duminica (oare poate autorul sa demonstreze aceasta? nici intr-un caz!), ci ziua mantuirii!
Nici Apocalipsa 1:10 nu vorbeste de duminca; autorul doar speculeaza ca Ziua Domnului este duminica. In greaca este textul spune kiriake hemera, ziua Domnului. Bine, cei care au studiat serios cartea Apocalipsei stiu foarte bine ca ea foloseste surse din Vechiul Testament, trimitantd cititorul inapoi la Vechiul Testament pentru a intelege simbolurile ei. Tocamai ca unica zi a Domnului in tot Vechiul Testament si in Noul Testament este Sabatul. Insusi Domnul Iisus Hristos s-a numit “Domn al Sabatului” (Marcu 2:28)!
Comentariile fratelui meu pentru pasajele din Faptele Apostolilor nici nu stiu cum sa le abordez: el ii acuza pe adventisti exact de pacatul pe care il comite el insusi! Adica, pe de o parte el spune ca adventistii speculeaza cand spun ca apostolii au tinut sabatul si ca acestea au fost doar accidente cu scop de evanghelizare a iudeilor. Pe de alta parte, ce face el cu pasajele din Faptele Apostolilor despe duminica, in care nu este nici cea mai slaba urma de instituire a duminicii ca Sabat crestin.
Sincer, imi pare rau ca fratele meu are o abordare atat de slaba in Scriptura.
Cat priveste pasajele din patristica si alte documente: adventistii nici nu neaga faptul ca duminica a fost sarbatorita inainte de Constantinsi crezuta de anumiti parinti bisericest ca fiind sabatul crestini. Desi unele texte (precum Didahia) sunt controversate, adventistii nu neaga faptul ca eroarea schimbarii sabatului zilei a saptea in sabatul zilei a opta. Si daca este o eroare, aceasta trebuie corectata in lumina Sfintei Scripturi!
Foarte amuzant, interesant ca: Dies Solis (Religie ce pretinde inchinarea la toti ceilalti zei numai nu la Dumnezeu,”Ehova”)a devenit Dies Dominus=Ziua Domnului iar cei ce au facut schimbarea aceasta, mai tarziu au omorat in chinuri, si chinuri mari cu inchizitia ceea ce in romana inquisition=cercetare) iar Ziua sabatului ziua instituita de Dumnezeu din Eden , binecuvantata sfintita pastrata de Isus ,si care apropo va fi serbata si pe noul pamant, a fost anulata de nu stiu exact cand de nu stiu exact cine si nu stiu exact cum. Frumos desfiinta-ti legea………
Dar istoria se repeta asa ca decretul trebuie sa revina,Dies Solis pardon (Dies Dominicus Sol Invictus) impreuna cu (Sacra congregatio Romanae et universalis Inquisitionis seu Sancti Officii ) trebuie sa revina si ei, atunci vom vedea exact cine face aceste legi Dumnezeu sau oamenii.
Eu vreau sa slujesc Lui Dumnezeu in care nici-o schimbare nui nici o umbra de mutare si de poruncile Lui vreau sa ascult de ceea ce spune El ,si nu de vre-o lege sau traditie omeneasca.
Cred ca nu intelegem cu adevarat ce inseamna sa fii crestin. A fi crestin nu inseamna sa tii o zi ci sa te inchini Lui Isus Fiul Lui Dumnezeu, nu scrie nicaieri in biblie ca tinerea unei zile conditioneaza mantuirea. Nu iau apararea nici a ortodoxilor nici a adventistilor, odihna este in Hristos si Mantuirea numai prin Numele Lui vine, nici prin Lege( adika tinerea poruncilor) ci prin credinta , desi credinta nu este de ajuns asa zice Biblia . Credinta , fapte demne de pocainta si pocainta duc la Matuire. Domnul se supara pe certurile si pizmele noastre. Domnul sa ne lumineze si sa nu mai acuzam ca “noi” suntem cei ce stim adevarul, pentru ca Adevarul este 1 si Acela este Domnul Iisus Hristos. Intradevar crestinii au tinut si Duminica si Sambata (Alexandria)si Duminica , dar acest lucru nu conteaza si nu exista nici un verset in Biblie sa zica Contrariu.
sa va spun ce vad eu in zona la mine undee o biserica protestanta din acea care desfiinteaza poruncile .. acest pastor ori de cate trece o fata incepe si -si expriam sentimentele de admiratie fata de ea . ma intelegeti la ce ma refer ; se uta la ea cu jinda ; nu am mai rezistat si l-am intrebat odata; : da nu spune in biblie ca e pacat sa prea curvesti ? el mi-a zis asa : ca , caaracterul lui e in formarea si mai dureaza pana cand ajunge la acea stare de perfectiunene ; mi-am dat sema ca e total in afara bibliei; daca ar fi fost un crestin autentic ar fi intor capul si s-ar fi uitat in alta parte . ciudat e faptul ca ei se considera sfinti ; oare un sfant poate s aiba un astfel de comportament / cum poatefi pescar de oameni un astfel de personaj .. aici se potriveste expresia . mare ti-e gradina domnului ; va dati seama cum poatearata un astfel de pastor care imbina acest viciu cu un altul si mai si .. batjocura .. sau cum zice el ‘ sa iei in caruta pe cineva ” . am dat acest exemplu ca sa arat ca nu conteaza neaparat carui cult ii aprtii ci mai important e sa ai o atitudine de crestin , sate comporti ca un crestin ..