Interviu realizat cu preotul paroh al Bisericii “Sfâtul Ierarh Nicolae” din comuna Costești, Ialoveni.
- Ce părere aveti, Sfinţia Voastră, despre propunerea de canonizare a lui Valeriu Gafencu?
Considerînd viaţa şi felul în care s-a manifestat Valeriu Gafencu ca şi creştin, se întrunesc toate condiţiile pentru canonizarea lui. Desigur, cuvântul final îl va spune comisia specială care oricum trebuie să fie formată din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Condiţiile de canonizare întrunesc mai multe faţete, dintre care să se demonstreze că s-au făcut minuni, să fie martori, etc. Eu cred că se va ajunge la acest lucru, deoarece sfinţii care au fost canonizaţi, mai întâi au început sa fie veneraţi în popor şi pe urmă să fie canonizaţi ca atare. Oricum Biserica cea luptătoare nu-i cunoaşte pe toţi sfinţii, numai unul Dumnezeu şi Biserica triumfătoare îi cunoaşte pe toţi.
- De ce este important, în special pentru Basarabia, canonizarea unui sfânt ca Valeriu Gafencu?
Valeriu Gafencu își are rădăcinile aici în poporul nostru, în raionul Sângerei, acolo unde oamenii s-au manifestat extraordinar de bine în păstrarea credinței în timpul ateismului, unde pe atunci funcționau vreo 12 biserici. Pe mine personal mă leagă de acest raion faptul, că am fost hirotonit ca preot la Mănăstirea Bocancea și pe urmă am avut o epopee de întâlniri cu tineri, pedagogi și cu medici în repetate rînduri în toate satele raionului începând din anul 1999 pîna în 2009. Amintirile pe care le am mă leagă foarte mult sufletește de această regiune, iar Valeriu Gafencu este tocmai de acolo. E foarte benefic pentru Basarabia noastră sa aiba încă un mijlocitor în fața lui Dumnezeu, dacă are îndrăzneală către Stăpânul să pună cuvânt la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru poporul nostru mult suferind, mult încercat și bântuit de multe năpaste. Ar fi extraordinar de benefic să fie așa.
- O altă personalitate duhovnicească remarcabilă, unanim recunoscută, care s-a născut în Basarabia, este Arhimandritul Sofian Boghiu. Sfinția Voastră, ați avut șansa de a-l cunoaște personal. Spuneți-ne câteva cuvinte despre Prea Cuvioșia Sa părintele Sofian Boghiu.
Din cîte cunosc, părintele Sofian Boghiu este un alt pământean al nostru care s-a nevoit în viața călugărească și care a ajuns să fie Arhimandritul Mănăstirii Antim din inima Bucureștiului, un centru extraordinar de cultură, un centru de păstrare a valorilor ortodoxe românești. În timpul ateismului acolo au fost evacuate toate arhivele Patriarhiei Române. Părintele Sofian Boghiu este și pictor bisericesc. I-am văzut picturile Prea Cuvioșiei Sale. Am avut chiar bucuria la Mănăstirea Frăsinei în anul 1994, stând pe acolo vreo trei zile, să fiu împărtășit de părintele Sofian Boghiu. A fost unica atingere de persoana Sfinției Sale. Este o bucurie pentru basarabeni să aibă un om venerabil în sânul bisericii strămoșești. Unul care poate fi un potențial sfânt cu mare îndrăzneală către Stăpânul, care să pună și el o mijlocire pentru poporul nostru în fața Atotputernicului Dumnezeu.
- Încă din viață părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a purtat Chipul Sfințeniei, cum considerați, e necesar canonizarea și acestui mare duhovnic?
În ceea ce privește canonizarea Preacuviosului Arhimandrit Sofian Boghiu pământeanului nostru, bineînțeles că este prerogativa Sfântului Sinod al Bisericii, dar iarăși revin la faptul că doar Dumnezeu îi știe pe toți sfinții săi, care oricum mijlocesc pentru noi în fața lui Dumnezeu și oricum rămân nedespărțiți de noi în trupul tainic a lui Hristos, care e constituit din Biserica luptătoare și cea triumfătoare. Dumnezeu îi cunoaște pe toți. În Sfânta Scriptură este scris că “Cei neluați în seamă de voi, aceea vă vor judeca pe voi”. Poate că există oameni care nu i-am luat în seamă, iar la Dumnezeu sunt sfinți pe care noi nu-i cunoaștem. Sfinția Sa s-a manifestat ca o personalitate importantă în viața bisericii, precum și viața lui tainică în fața lui Dumnezeu, pe care o cunoaște doar Domnul. Dacă va fi să fie, va fi canonizat și vom avea icoanele părintelui Sofian Boghiu. Este la discreția lui Dumnezeu în primul rînd, la grația Domnului și la cercetarea Sfântului Sinod dacă sunt întrunite condițiile de rigoare, care trebuie să fie întrunite la canonizarea unui sfânt. Oricum el rămâne mijlocitor pentru noi, având îndrăzneală către Stăpânul pentru viața care a avut-o pe pământ. Dumnezeu să-l odihnească în pace și dacă va fi voia Lui, va fi și în icoană.
- Putem să ne rugăm la acești părinți ca la niște sfinți, chiar dacă n-au fost canonizați la momentul de față?
A fost un caz care mi l-a povestit tatăl meu Protoiereul Filaret care a slujit 38 de ani în satul Costești, unde slujesc și eu acum. Acolo stă mormântul părintelui Dumitru Baltaga, care a construit biserica din sat și a fost împușcat în 1917 și înmormântat in acel loc. Venind un oaspete din Rusia, un oarecare monah, oprindu-se la mormânt a zis: “Preacuvioase părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.” Adică a făcut o rugăciune în fața mormântului. Eu uneori mă adresez Protoiereului Filaret, tatălui meu, fără a folosi cuvântul sfânt, zic: “Părinte Protoiereu Filaret, dacă ai îndrăzneală către Stăpânul, pune un cuvânt și pentru mine.” Acasă îi ziceam tată, iar dacă pășeam pragul altarului îi ziceam părinte Protoiereu Filaret. Deci, să zicem așa: “Părinte cutare și cutare, dacă ai îndrăzneală sau Maică Preacuvioasă dacă ai îndrăzneală către Stăpânul, pune un cuvânt pentru mine. E normal acest lucru, e în limitele dragostei creștine.
- Pentru ce ne este rânduit postul și cum ne poate ajuta în dobândirea mântuirii?
Postul este un exercițiu extraordinar de folositor pentru sufletul și trupul omului. Pentru trup este spre curățirea, limpezirea minții și curățirea fizicului nostru. Pentru suflet este spre antrenarea voinței. “Duh stăpânitor dăruiește mie, Doamne”, zicem noi în psalmul 50 al lui David. Acest Duh stăpânitor dacă va fi antrenat cu stăruință, va avea un efect extraordinar de benefic asupra persoanei umane. Postul nu poate fi o dietă pentru siluetă sau pentru astfel de lucruri trecătoare sau bizare. Postul este o abstinență legată de credință, de exemplul Mântuitorului, care imediat după botez s-a dus în pustiu și a postit 40 de zile și l-a rușinat pe satana în 3 rînduri. În amintirea acestei postiri, în măsura puterilor noastre încercăm și noi să ne abținem de la cele de proveniență animalică. Într-un anumit mod, dacă renunțăm la carne, lapte, brânză, ouă noi ne îndepărtăm de animale și în felul acesta ne apropiem de îngeri. Postul este un efort al voinței. Dieta nu prevede rugăciunea, iar postul prevede și acest lucru. După cum spun Sfinții Părinți, creștinul are două aripi, rugăciunea și postul. Rugăciunea este spre înălțare și legătură permanentă cu Dumnezeu și postul spre curățire, limpezire, spre desăvârșire, spre apropierea de îngeri. Acest post este antrenarea voinței umane. Omul prin voința sa liberă și prin puterea de voință se aseamănă cu Dumnezeu. Celelalte făpturi necuvântătoare posedă doar un instinct, dresură sau reflex și acolo se opresc, e o barieră pentru ele pe care n-o pot trece. Omul ca și Dumnezeu este purtător de cuvânt și purtător de voință liberă și această voință antrenată va crește oameni de caracter. Cel care postește se aseamănă cu un om care s-a ridicat la o înălțime mare, de exemplu la etajul 20 și vede toată împrejurimea, iar cel care urcă pîna la etajul doi, vede doar copacii. Acest exemplu banal îmi place să-l repet, astfel cel care stă la înălțime îi povestește celuilalt și acela pîna nu face un efort și nu urcă, nu va înțelege nimic. Tinerilor aș vrea să le zic să ia exemplu de la campionii olimpici, care dacă nu postesc nu au recorduri. Campionul olimpic trebuie să se înfrâneze, să ia decizii de caracter, să aibă putere de voință și atunci va avea un rezultat pe măsură. Să dea Dumnezeu și creștinii să fie campioni în postire pentru atingerea virtuților creștinești. Postul nu se reduce numai la post cu stomacul, a mânca sau a nu mânca, așa cum consideră multă lume. Acesta nu are numai un aspect gastronomic și se referă în primul rînd la limbă, la toate simțirile, ochi, urechi, gustul, mirosul și cu abstinența la mâncare. Îmbuibarea pântecelui este cauza multor căderi umane. Adam din pricina mâncării a căzut și prin Adam cel nou s-a ridicat.
- Cum se cuvine să ne pregătim de Postul cel Mare?
În primul rînd să mai reflectăm, să medităm și să cerem binecuvântare de la Dumnezeu. Să ne pregătim mai întâi prin rugăciune. Pentru a lua o barieră fiecare om știe că “ Nihil sine Deo” nu se face, nici să dobândim o desăvârșire oarecare, fără Dumnezeu nu e posibil. Omul cerând ajutorul lui Dumnezeu poate să obțină ceva prin efort propriu aducând și el roadele sale. Postul este după puterile fiecăruia. Nu se impun niște reguli stricte și de fier. Fiecare după putința, sănătatea și hotărârea sa. Monahii pot fi mai stricți, laicii mai puțin, dar sunt laici care îi întrec pe unii monahi și invers. Prin rugăciune trebuie să ne pregătim ca Dumnezeu să ne dea putere să trecem cu folos și smerenie perioada Postului Mare. Cel care postește, cunoaște bucuria mesei pascale. Cel care n-a postit și a mâncat zi la zi, într-o dezordine dezlănțuită, acela niciodată nu va cunoaște bucuria acelei biruințe. Oricum este o izbândă asupra eului său. Cînd începe omul să postească, la început e greu de tot și tentațiile sunt mari, mai ales pentru tineri uneori sunt irezistibile. Dar biruind o dată, a doua sau a treia oară postul se face ușor și îl treci într-o răsuflare. Cel care a simțit efectul postului și rugăciunii, aceste două aripi cumulate într-un efort, nu va mai dori să se întoarcă la băltoaca în care a trăit alaltăieri. Duminicile pregătitoare rânduite de către Sfinții Părinți într-o armonie extraordinară a crugului bisericesc anual, sunt pentru a ne pregăti cu simțirile, cugetul, cu sufletul și cu inima de acea perioadă pe care trebuie s-o trecem. Se începe cu Duminca Vameșului, apoi a Fariseului și a Fiului Risipitor, care sunt exemple clasice de mântuire pentru întreaga omenire și pentru fiecare om în parte. La fel Sfânta Biserică îi prăznuiește ca exemple pregătitoare pe sfinții mari asceți și abstinenți, eroi ai Duhului asupra cărnii cum sunt Teodosie cel Mare, Macarie cel Mare, Antonie cel Mare, marii asceți postitori și rugători în fața lui Dumnezeu, care mereu au biruit cu spiritul materia și au făcut trupul templu al Duhului Sfânt. Căci trupul nostru poate deveni și casă de necurățenie, și purtător de mir și moaște sfinte izvorâtoare de mir, cum avem exemple nenumărate în ortodoxie.
- Ce sfat ați putea să le dați, Sfinția Voastră, celor din ASCOR, cum ar putea ei să adune cîți mai mulți tineri în comunitatea creștin ortodoxă?
În primul rînd avem un sfat de la Dumnezeu și o poruncă de la Domnul Nostru Iisus Hristos “Să fie faptele voastre așa în fața oamenilor, încât văzând oamenii faptele voastre cele bune să laude pe Tatăl vostru cel ceresc.” Cea mai bună lecție și cel mai bun pedagog este exemplul propriu, adică după cum înveți, așa să și trăiești. Dacă este discordanță în ceea ce vorbește omul și în ceea ce face, nu se va reuși niciodată. În așa mod vei face doar sminteală și vei răsturna tot ceea ce ai început. E vorba în primul rînd de comportament, de răbdare, iertare, smerenie, cumsecădenie și aceeași abstinență. Tinerii au dreptul să se veselească. Tinerețea este irepetabilă. “Din tinerețele mele multe patimi se luptă cu mine” spune Sf. Prooroc David. Dumnezeu ne sfătuiește să mergem în libertatea noastră în tinerețe, dar vom da seama de toate, deci fiți atenți. Regulile de comportare le avem în cele 10 porunci, în cele 9 Fericiri și în toate directivele morale pe care ni le dă nouă doctrina creștină. Dacă tinerii vor fi un exemplu, vor putea atrage și pe alții, căci sunt mulți căutători de adevăr, de liniște, care caută să fugă de deșertăciunea acestei lumi și dacă își vor găsi un cerc de tineri unde vor găsi alinare sufletului, se vor aduna mulți. Da, suntem ortodocși și deținători de tezaur, dar să nu parazităm pe Harul Duhului Sfânt, ci să mai aducem și roade lui Dumnezeu. Doar fiind ortodox și ortoprax, esti creștin.
- Vă mulțumesc mult pentru interviu.
Interviu realizat de Mihaela Corcinschi pentru ASCOR.
sursa: ascor.md